De ce acum

sau despre cum e sa incepi un blog pentru ca afara e atat de cald, incat nu poti iesi la o plimbare prin parc. Si pentru ca simti ca o iei razna prin casa. Si pentru ca stai cu chirie si proprietarul e un nesimtit care nu investeste nimic in propria casa, totul se defecteaza si am de azi dimineata rufe in masina de spalat pentru ca a luat foc priza in timp ce spala si s-a topit stekerul, n-o mai pot baga in alta priza ca sa termine programul si astept colegii de apartament ca sa vedem macar cum putem evacua apa ca sa-mi scot rufele. Proprietarul merita ars pe rug. Sau curentat la o priza veche care ia foc.

Eram o mare iubitoare de vara, pana sa vin in Bucuresti. Urasc verile bucurestene. Ti se topesc creierii, ti se topeste corpul ti se topeste si sufletul de la 36 de grade in sus, cam cum e azi. Evident ca n-avem aer conditionat pentru ca daca de la masina de spalat ia foc priza, de la aerul conditionat am da foc blocului, probabil.

E oribil sa stai cu chirie. Si sa fie august si canicula in Bucuresti, sa scrii pentru ca nu mai ai ce face pe acasa. M-am tot gandit sa fac blogul asta de cateva luni si culmea, l-am facut acum, de plictisealaaaaa. Pana in 30 de ani descoperi o gramada de chestii, te pasioneaza multe lucruri dar dupa 30 de ani, Doamne, cat de nasoala e plictiseala, atunci cand vine. Uite asa vine batranetea. Te plictisesti sa mai citesti, sa mai asculti muzica, sa mai ai vreun hobby, ceva si abia iti gasesti locul uneori. Mai devreme, ca sa scap de plictiseala, am zis sa mai ascult ceva muzica draguta si am ajuns la …Gangnam style. Ma gandeam: oare am toate tiglele pe casa daca vreau sa-mi mai ridic moralul si ascult Gangnam style? Si-mi aminteam Revelionul 2013, era melodia asta la moda, am facut Revelionul la mine (eram cu chirie in Colentina pe vremea aia) si se uita un vecin de peste drum (pt. ca erau blocurile foarte apropiate), de la balcon, la noi in sufragerie, cum topaiam Gangnam style. Eam maximi. Si avea colega mea de apartament o pisica galbena si stufoasa care se bagase sub masa si se uita la noi cu ochii cat cepele, nestiind ce am patit.

Si deseara plec la job, alta plictiseala, frateeeeee. Nu stiu cum puteau avea parintii nostri pe vremea comunismului un serviciu de la absolvire pana la pensie, ca eu sunt aici de 3 ani jumate si simt ca o iau pe pereti ca spiderwoman. Aceleasi lucruri zi de zi, zi de zi. Aceiasi colegi plictisiti, ca si mine, clientii care vor sa scpe de stres, sa scape de viata lor mizerabila de corporatist, de om al muncii folosit la maxim si se arunca cu disperare pe cursuri de dezvoltare personala. Marea balarie a anilor 2000 in Bucuresti. Cursuri de dezvoltare personala. Dar daca vrei sa scoti un ban de la corporatist, ii bagi sub nas un curs de-asta. Asa s-a prostit lumea de la o vreme, ca daca ar face unii si curs despre cum sa te caci mai bine, ar avea clienti.

Am senzatia ca daca inchei articolul asta si ma ridic de pe scaun, plictiseala ma va dobori ca un inamic invizibil si invincibil. Cand e canicula, si timpul se dilata, va spun eu. Am senzatia ca m-am trezit de 3 zile, nu de la 7 dimineata, azi. Dar trece ea caldura, am parcul alaturi, ditamai parcul, frumos, aranjat, ma pliiimb. Nu spun ce parc, uite-asa. Doamne, ma gandesc acum la iarna ca la o binecuvantare. Vreau la polul Nord, pliiiiz!

%d blogeri au apreciat: