Vrei sa lucrezi ca bona? Iata experienta mea ca bona:

M-am gandit ceva timp daca sa scriu sau nu acest articol dar atata timp cat pot impartasi o experienta ce poate fi utila altora, am decis s-o fac.

Cu un an in urma, in august 2014, lucram ca bona. De ce am ales sa fac asta? Imi plac foarte mult copiii, am experienta in lucrul cu copii, aveam un job part time, seara, si s-ar mai fi completat perfect cu ceva de zi. Cum nu sunt casatorita si nu am copii, mi-am zis ca ar fi minunat sa fiu bona, dect sa-mi inchid viata intr-o multinationala, ca un robot. Am mers la o agentie de plasare a fortei de munca,  m-au chemat la diverse interviuri si pana la urma, in iulie anul trecut, am cunoscut o familie care mi-a placut si m-au placut si ei pe mine. Era vorba despre 2 fete, una la gradinita, 4 ani, si una in clasa I. Urma sa le iau de la gradi/ scoala, sa le duc acasa, sa mancam impreuna, sa le culc iar la trezire sa fac cu ele diverse activitati utile: jocuri, discutii in engleza, mers in parc, etc. Interviurile au fost super ok. Mi-au spus ca fetele sunt cuminti, niste dragute, foarte bine educate, ca familia merge cu ele la teatru, concerte de muzica clasica. Fetele nu trebuiau lasate deloc la tv, asta era prima mea grija. Mi-au spus si ca voi avea sprijinul bunicului matern al fetelor, un domn pensionar, foarte grijuliu care va iesi cu noi, ne va duce cu masina unde vrem, etc. Viitorul suna bine, ca-n reclama aceea veche la telefonie mobila. Inainte de angajare, a trebuit sa fac diverse analize care s-au achitat numai din banii mei, plus ca a trebuit sa achit comisionul agentiei inainte sa incep lucrul, de cum am facut contractul. Au fost niste cheltuieli care m-au falimentat. Analizele au iesit foarte bine toate. Cel mai important, exudatul faringian. Nu aveam streptococ. La cateva sapatmani dupa ce am inceput lucrul la ei si mancam impreuna, au facut analizele fetelor, pentru noul an scolar. Amandoua aveau streptococ.

Poate va ganditi ca mai departe voi descrie cine stie ce umilinte la care am fost supusa. Nu-i asa. Vreau doar sa arat, cui nu stie cum e, ce inseamna sa te ocupi de copiii unor straini, ce inseamna sa intri intr-o familie unde habar nu ai cate probleme sunt si totul pare roz la suprafata. Am inceput lucrul in perioada vacantei de vara si trebuia sa ajung la ei la 8:30 si plecam seara. Parintii fetelor, niste oameni civilizati, seriosi, cu o locuinta frumoasa intr-o zona rezidentiala si cu o afacere personala.  Cand am cunoscut copiii, ne-am placut din prima, mi s-au parut super fetele, vioaie, frumoase, ele m-au indragit tare. In primele zile am stat si cu mama lor, inceputul era foarte promitator. Cand ele dormeau, mai stateam de vorba cu mama lor si-mi povestea ca tatal ei, bunicul in cauza, si-ar fi dorit el sa stea cu fetele, pentru ca e pensionar deja, nu sa aduca bona, dar ea si sotul ei n-au fost de acord si au preferat o tanara care sa se imprieteneasca cu ele, sa fie un model, sa le invete engleza, iar bunicul a spus ca oricum, o tanara n-o sa faca fata la acest job. A venit si ziua sa-l cunosc pe bunic. Un domn foarte amabil dar care m-a tratat la inceput cu o indiferenta spre greata, nici nu stiam cum sa fac sa-i intru in voie, vorbeam cu el si-mi raspundea doar uneori. Fata cea mica era preferata lui si de fiecare data cand ieseam cu ele in parcul de langa bloc, aparea si el. Se purta cu ele in asa fel incat le duceam mai mereu in casa plangand, batandu-se, urland. Cum aparea el, nu se mai intelegau una cu alta, nu se mai intelegeau cu mine, cea mica il batea si pe el, se uitau vecinii la noi ca la felul 14. Imi amintesc ca acum, le-a adus o data doua corzi si erau diferite. Cea mica, dupa ce si-a primit coarda, a inceput sa planga ca o vrea pe a celei mari. I-am explicat ca a primit si ea una, cea mare nu voia sa-i dea coarda ei iar cea mica a inceput sa urle, sa se tavaleasca pe ciment, pe iarba, sa dea in sora si in bunicul ei ca o apucata. Bunicul i-a luat coarda celei mari si i-a dat-o celei mici, a inceput cea mare sa planga, normal, era cadoul ei. In mijlocul plansului, tipetelor si bataii, cand eu nu mai stiam ce sa mai fac si rasunau tipetele lor in blocurile din jur, bunicul se uita la ele si radea. Asta suportam de fiecare data cand ieseam cu ele si aparea acest bunic. Iar el efectiv ne urmarea, venea mereu. Cu fetele ma intelegeam la inceput, era liniste si pace, dar in fata lui nu puteam avea nicio autoritate si trebuia sa tac si sa vad cat scandal provoaca. Cand le duceam la lift ca sa urc in casa cu ele, imi era rau. El ne facea vesel semne cu mana de afara iar eu stiam ca voi urca in casa cu ele si abia le voi calma, dupa ce coborasem foarte linistite toate 3. Le-am spus parintilor si mi-au zis ca n-au cum sa-l opreasca, vine si el pentru ca le iubeste, ca asa sunt bunicii, rasfata nepotii.

Cand trebuia sa pun masa de pranz, cum incalzeam mancarea si abia le convingeam sa vina la masa, doar stiti cum sunt copiii, dupa minutele intregi de lamuriri sa le scot din baie sau din jucarii ca sa manance, exact cand ne asezam toate 3 la masa, suna soneria. Era bunicul care le aducea jucarii sau dulciuri. Cand vedea ca s-au luat la bataie pe jucarii sau ca au desfacut dulciurile si au inceput sa manance, imi zicea amabil „Bine, va las, hai pofta buna!” si pleca, lasandu-ma in haosul ala, cu ele. Cand veneau parintii acasa, ele trebuia sa fie bine ingrijite, sa fi mancat si sa fi dormit, eu trebuia sa justific cumva banii pe care ii luam, nu sa-mi bat joc de copiii lor. Nu mai stiam cum sa fac, ma lua plansul. Trebuia sa le citesc cate o poveste la culcare. O zi alegea povestea o fata, o zi cealalta. Cea mica era de o rautate infioratoare. Cand trebuia sa citesc povestea aleasa de cea mare, tipa, striga, canta, facea toata galagia posibila ca sa nu pot citi, de cum incepeam o fraza. Cea mare incepea sa planga, s-o ia la bataie, abia le potoleam. Cand o intrebam pe cea mica de ce face asta, imi zicea: „Pentru ca asa vreau eu, sa-i fac rau.” De ce voia sa-i faca rau? Nu degeaba. Pentru ca fusesera educate in spiritul concurentei, nu in spirit fratesc. De fiecare data cand una dintre ele facea ceva bine, parintii o dadeau exemplu celeilalte si cum un copil mai mic nu poate avea performantele unuia mare, nu poti sa-i compari, pentru ca il umilesti pe mezin. Cea mica era intr-o frustrare continua, in felul asta. Si iar cearta, iar bataie. Imi spusese mama lor ca fetele abia asteapta sa faca diverse jocuri cu mine. Cand propuneam un joc care placea celei mari, nu-l voia cea mica, numai de ura, cand il voia cea mica, nu-l voia cea mare, de razbunare. O ora ma chinuiam sa le conving sa facem ceva constructiv, era un consum infiorator pentru mine. Daca ziceam sa ascultam niste muzica, una voia ceva, cealalta altceva, schimbau postul la radio pana cand il opream pentru ca nu mai rezistam. Voiau la televizor, pentru ca fosta bona numai la televizor le tinea, altfel nu erau cuminti. Eu avusesem discutia clara cu parintii lor sa nu le las la tv. Incepeau sa planga, ca de ce eu nu le laaaassss, ca o vor inapoi pe cealalta. Am deschis discutia asta de fata cu mama lor, sa le explice clar interdictia, iar ea a zis: „Pai i-am dat dreptul sa va deschida tv-ul daca vrea, daca sunteti cuminti, ea decide.” iar pe hol, separat, imi zicea mie sa nu le las. Deci tu, parinte, nu-ti asumi nici macar atat? Ca nu-ti lasi copiii la televizor? Arunci asta in spatele unui strain? De fapt, modul in care rezolvau ei problemele era (dupa discutii inutile in care, nu stiu de ce, ele mai mult nu-i bagau in seama) sa le traga cateva la fund si gata. Cum comentau, pac, cateva palme la fund. Eu n-as bate niciodata un copil si, cum modul in care erau ele cumintite era bataia, eu nu aveam absolut nicio sansa de izbanda cu orice alta metoda. Ma chinuam degeaba. Doar daca le-as fi dat cateva, le potoleam. Altfel, haos, asa erau invatate. Intr-o zi, cand incercam sa le culc si cea mica iar tipa ca ea nu vreaaaaaa sa se culceee, m-am dus sa-i asez patura pe ea si cand m-am aplecat peste pat, mi-a tras un picior in burta de am simtit ca mi s-a dus vezica in coloana. Instinctiv, in secunda 2 i-am tras o palma peste picior, s-a bagat sub patura si in 5 minute dormea dusa. Daca ar fi fost a mea, logic ca n-as fi obligat-o sa doarma, fiecare om doarme cand simte nevoia, dar inca de la inceput parintii lor imi zisesera ca trebuie culcate obligat la pranz, oricum, dar sa doarma si ca bona nu faci ce vrei tu, faci ce vor parintii. Mi-am dat seama ca e imposibil s-o ducem asa si ca zilele mele acolo sunt numarate. I-am spus mamei lor ce s-a intamplat si mi-a zis ca e ok, poate asa o mai potolesc. Eu nu ma dusesem acolo ca sa bat copiii oamenilor.

A venit toamna, au inceput scoala si gradinita. Cea mare mergea la 8:00 la scoala si pe la 11:00 termina. Parintilor li s-a parut murdar wc-ul din scoala (desi era o scoala foarte buna si curata) si i-au interzis sa foloseasca wc-ul din scoala. Sa obligi un copil de 7 ani sa se abtina de la a merge la toaleta de la 7 cand pleca de acasa si pana la 12, cand ajungea inapoi. Dar ii dadeau apa la ea si o obligau sa o bea pe toata. Alaturi era gradinita si ea mai fugea la wc la gradinita dar educatoarele o dadeau afara, ca elevii n-au voie acolo. Cand mergeam s-o iau de la scoala, abia se mai abtinea. Cu mine, ii dadeau educatoarele voie sa mearga la gradi la toaleta. Cum sa-ti chinui copilul in felul asta? Ce mare mizerie era in wc-ul ala? Nu era latrina, era cu gresie, faianta, se tragea apa, era toaleta normala. A fost un soc pentru mine sa fiu martora la asa ceva, un copil caruia i se interzicea sa-si faca nevoile fiziologice. Toate intamplarile astea m-au consumat nervos incet, fara sa-mi dau seama. Simteam ca ma lupt degeaba. Aveau un mod de a-si educa copiii complet diferit de modul cum as fi vazut eu educatia unui copil si ma simteam mai rau ca Sisif, eram degeaba acolo. M-am gandit sa renunt, dar imi era foarte jena sa plec dupa 3 luni, cand discutasem de o perioada de minim un an, eu sunt un om corect si simteam ca nu pot lasa oamenii balta asa. In tot timpul asta, cea mica imi facea viata un iad. Plangea ore intregi din nimic, pana i se facea rau, nu puteam s-o potolim nicicum. Abia cand ne strangeam in jurul ei, ca nu mai stiam ce sa-i mai facem, se potolea si incepea sa rada, ne radea in nas, pur si simplu, plansese degeaba. Dar un plans de se auzea pana la parter. Odata a plans toata ziua la gandul ca pleaca la tara si ii va fi dor de maica-sa. Nu se mai oprea, se invinetise, nu mai putea respira, mami in sus, mami in jos, am sunat-o pe mama ei si au vorbit un pic, o luam in brate, o mangaiam, i-am dat apa, suc, ceai, mancare, o lua si sora ei in brate, nimic, urla ca din gura de sarpe. Dupa vreo 2 ore tremuram, simteam ca-mi cedeaza nervii de tot. Cand au venit bunicii si au intrebat-o de ce a plans atat (eu eram toata palida, franta), s-a intins pe fotoliu ca o pisica si a inceput sa zambeasca la noi foarte sarcastica si a zis: „N-am avut nimic.” Asta era soarta mea cu ea aproape zilnic. Mama lor vedea ca eram topita cand venea acasa de la job si era foarte amabila cu mine, imi facea daruri, mi-a dat si mai multi bani la salariu decat ne intelesem, imi zicea ca-i pare rau ca fetele ma solicita atat, dar ca e foarte multumita de mine. Era atat de amabila si de calda cu mine, incat imi era jena sa-i spun ca ma omoara cu zile modul cum se poarta copiii ei. Peste toate astea, bunicul, omniprezent, venit, chipurile, sa-mi usureze viata cu ele si pleca lasandu-mi-le numai in scandal. Ma mai si intreba: „Si, cum e, te descurci, te-ai obisnuit cu ele?” Fata cea mare se atasase foare tare de mine, ne iubeam enorm, ma asculta, ma ajuta la ce era nevoie, se suia in bratele mele si ma pupa toata ziua. Faceam tot posibilul sa mi-o apropii si pe cea mica dar vesnica ei reactie era de salbatica, plus invidia ca cea mare se intelegea bine cu mine. Pe cat incercam sa fiu de atenta cu ea, pe atat raspundea cu indiferenta si rautate. Abia intr-un tarziu mi-a spus mama ei ca are probleme cu ea, fiind un copil dificil, ca plange ore intregi si e foarte antisociala uneori. La interviu imi zisesera ca sunt amandoua niste minunate. Parintii mint la interviurie pentru bone. Mint. Din cauza asta viata multor bone e grea cand incep colaborarea cu familia. Cand incepusem lucrul acolo si am cunoscut si menajera, mi-a dat de inteles ca o sa am viata grea cu ele pentru ca n-au fost invatate sa asculte de nimeni, dar n-o crezusem. Am fost convinsa ca iubesc suficient de mult copiii si ca sunt un om suficient de serios cat sa-mi fac bine treaba.

De parca nu era de ajuns cum era fiecare zi acolo, m-am pomenit ca celebrul bunic care parca se straduia sa-mi faca viata si mai grea, ma place (sau a facut special ca sa fiu nevoita sa plec si sa ramana cu ele, asa cum a vrut). Imi aducea flori, diverse cadouase, ne pomeneam cu el exact cand nu aveam nevoie si cand sotia il trimisese de fapt la piata sau cu alte treburi. Pe sotia lui am vazut-o o singura data, ne-am intalnit cand eu plecam si m-a privit intr-un mod de am zis ca-mi sta inima. Chiar nu intelegeam ce aveau impotriva mea, atata timp cat fata si ginerele lor ma alesesera ca bona pentru fete si erau foarte multumiti. Apoi am aflat de alte si alte probleme vechi din familie si am inteles ca am picat la mijloc intre multe chestii nerezolvate intre ei toti. Cand va angajati ca bone, ganditi-va si la asta: sunt multe probleme in familii ce par perfecte si intrand in familie, intrati, fara sa vreti, si in problemele altora. Deci, fara intentie, m-am pomenit gelozita de bunica fetelor care ii facea zilnic capul mare fiicei ei ca bunicul a facut o pasiune pe mine. Nici nu mai stia ce sa se faca mama fetelor, cum sa mai impace situatia si nu intelegea de ce mama ei ii facea viata asa de grea. I-am zis sa nu-l mai lase pe bunic sa vina deloc pe acolo cand sunt eu si gata. De unde? Omul aparea iar. Iar isi suna bunica fata si facea scandal. A fost unul dintre momentele in care ma enerva faptul ca sunt o femeie frumoasa, chiar daca eu nu aveam vreo vina in tot ce iesise. In loc sa mearga spre bine, lucrurile mergeau tot mai rau. Cea mica devenise refractara de nu se mai intelegea nimeni cu ea, deja imi cedau nervii si o lasam ca pe ea pentru ca nu aveam niciun sprijin din partea parintilor. Cand le povesteam, ei doar o dojeneau un pic, pentru ca veneau obositi de la firma, apoi ii faceau cadouri si o rasfatau. Stabilisem cu ei sa punem pe dulap o foaie pe care sa trec cate o liniuta cand vreuna dintre ele sare calul si la 5 liniute, urma sa fie pedepsite. M-au pus amandoi in tema sa pun liniute cat mai rar, daca se poate intr-o luna, doar ca sa le sperii si, suportand toate nebuniile celei mici, am reusit in vreo 3 sapatamani sa-i pun 5 liniute pe foaie. Mi s-ar fi parut corect sa urmeze pedeapsa, asa cum stabilisem toti, ca sa inteleaga si copilul ca sunt niste reguli pe lumea asta. Nu bataie, ci o interdictie. A doua zi am aflat ca tatal fetelor a luat foaia, a rupt-o si a aruncat-o la gunoi de fata cu ele, zicand ca n-o sa fie nicio pedeapsa. Deci tot ce considerasem eu, ca persoana ce se ocupa de educatia lor, ca merita pedepsit de catre parinti, a devenit nimic si aruncat la gunoi. Dar cand ii enervau pe ei, jap, palme la fund. Doar ce imi faceau mie  nu prea conta si erau doar dojenite de ochii lumii, apoi rasfatate. Deja viata mea cu ele devenea iad complet iar mama lor imi zicea ca sunt asa de draguta si de buna si ca n-ar renunta la mine nici 3 ani de atunci incolo, ma pupa, ma cadorisea, imi zicea ca sunt ca o prietena pentru ea. Eu, de jena si din respect pentru promisiune, inca rezistam. Exact cand ne asezam la masa, cea  mica facea toate nebuniile posibile, de zeci de ori trebuia s-o rog sa inceteze, in fiecare zi eu mancam masa de pranz cu senzatia ca am ghimpi in farfurie, ca o sa vomit tot. Imi amintesc o zi in care se facuse foarte frig, venisem de afara inghetate, se certasera pe niste pietricele colorate pe care le adusese bunicul iar cea mica n-a putut fi convinsa sa vina la masa,  a plans si a tipat pe un colt de fotoliu ca cea mare a luat cele mai frumoase pietricele (desi sora ei i le daduse pe toate pana la urma), cat am mancat, ca sa nu ne lase linistite si imi tremura fruculita in mana, simteam ca-mi vine s-o iau de pe fotoliul ala pe care se isteriza de rasfat si s-o arunc pe geam.  Incepusem sa am probleme cu somnul, nu mai reuseam sa-mi mentin rabdarea nici in cele mai simple situatii, imi crestea anxietatea din nimic, cand plecam de acolo, abia vedeam pe unde merg. Am crezut ca e ceva trecator dar la sfarsit de noiembrie am cedat complet. Nu-mi scadeau pulsul si tensiunea, nu mai puteam dormi. Dupa zile la rand in care pulsul meu a fost constant aproape de 100, am ajuns la medic si am reusit sa mai dorm si sa-mi revin in cateva luni la o viata normala cu medicatie. Am platit cu cel mai mare pret, sanatatea, dorinta de a lucra ca bona. Asa vedeam eu jobul de bona, sa lucrezi cu copii pe care ii iubesti. Cand incepusem medicatia si eram in repaus total, ma mai suna mama fetelor sa ma intrebe cum ma simt, cu gandul ca ma voi intoarce la ei,  si mi-a spus ca fata cea mica i-a zis: „A fost foarte draguta cu noi, s-a purtat frumos, dar eu i-am facut cat de mult rau am putut, pentru ca eu nu vreau sa stau cu bone, vreau sa stau cu tine, mama. Orice bona ne mai aduci, la fel am sa ma port de urat.” iar cea mare o certa ca din cauza ei am plecat, pentru ca a fost obraznica. Complicat. Copiii au nevoie de mamele lor, nu de femei straine, orice copil e legat de mama si vrea sa fie ingrijit de ea. Sa fii bona inseamna sa veghezi un copil care se simte rupt de mama lui, parasit, intr-un fel sau altul, un copil care ori face tranzitia si se ataseaza de tine prea tare, ori iti face viata cat poate de grea, pentru ca asa simte ca-si poate aduce mama inapoi. Mereu imi voi aminti cu o mare neplacere experienta acelor 5 luni si inca ma intreb ce naiba a fost in mintea mea de nu mi-am evaluat clar resursele si nu m-am retras pana sa ajung sa-mi fac sanatatea zob. Am sperat ca ma voi acomoda, m-as fi simtit oribil la gandul ca las balta o femeie care isi punea in mine speranta ca are copiii bine ingrijiti, cand aveam deja un contract semnat. E atata neseriozitate pe lume, incat nu vreau sa fiu si eu un alt om neserios, nu sunt asa.

Nu pot spune ca e cineva vinovat in situatii e genul asta, decat faptul ca traim intr-un sistem in care toata lumea trebuie sa munceasca si mamele nu mai pot sa-si creasca copiii linistite. Daca ti-ai rasfatat copilul, stai si suporta-l, nu sa imbolnaveasca de nervi un strain. E valabila si situatia inversa, bone care chinuie copiii, ii maltrateaza, fura, etc. Sa-ti lasi copilul cu un strain e o solutie pe care, daca as fi mama, n-as incerca-o. Nici macar bunicii nu pot inlocui parintii. Cand eram mica si ma lasau la bunici, ma topeam de dor de mama, nimeni pe lume nu era ca ea. Asa simte orice copil. Si sa stiti ca e un mod in care bonele mai in varsta se impun in fata copiilor, de se spune ca-s mai bune. Ii altoiesc de nu  se vad. Eu am avut toata rabdarea, n-am tipat la ele, le repetam totul de 100 de ori, mi-am consumat nervii pana la ultima resursa dar o pensionara, care a trait in alt sistem si si-a educat copiii cu batul, le arde cateva la fund de le merg fulgii si le potoleste iesiri in genul celei pe care le-am suportat eu pentru ca sunt non violenta. De-asta cei mai buni sunt parintii. Sa faca ce vor, nu sa reproseze apoi unui strain ca a fost prea bland sau prea rau.

Dupa experienta asta din care nici acum nu mi-am revenit pe deplin, pentru ca inca am momente de stres post traumatic, as sfatui orice femeie care vrea sa lucreze ca bona, sa caute mai bine altceva.

%d blogeri au apreciat: