Sa-mi spun si eu parerea despre

imigrantii astia care au incins spiritele in Europa.

La inceput mi s-a parut foarte nasoala treaba. Cand am vazut prima stire cu imigrantii refugiati de razboi, eram in concediu, acasa, si ma uitam la tv cu mama. I-am zis: „Eu nu i-as lasa pe astia sa intre in Europa. Dupa ce ca o ducem asa de greu, e criza, ce sa mai caute si ei pe aici? Sa se inece, care-i problema? Daca nimeni n-are nevoie de ei in tara lor, ce-i face sa creada ca avem noi nevoie de ei?” Mama a zis ca sunt rea si ca sunt vai de ei si au nevoie de ajutor. Eu am mers mai departe pe ideea mea si m-a enervat la culme sa aud ca in Romania se discuta despre cantitatile de medicamente necesare daca va fi si la noi o criza a refugiatilor. Deci pentru spitalele romanesti nu sunt medicamente, esti trimis sa-ti cumperi si un antiinflamator daca esti bolnav, dar pentru niste straini, sunt.

Treptat, uitand-ma la stiri, vazand diverse articole pe net, mi-am dat seama de ceva: indiferent de ceea ce cred eu, imigrantii tot vor veni in Europa, tot vor sta in tabere facute pentru ei, tot vor primi ajutoare din banii europeni, tot vor lua medicamente europene iar majoritatea lor va ramane aici si copiii lor, cei pe care acum ii vedem zgribuliti in niste zdrente, probabil ca vor fi primarii, parlamentarii sau presedintii din Europa peste 40 de ani. Lumea e intr-o continua schimbare si e o prostie sa te opui schimbarii, indiferent de natura ei. Nu merge lumea cum vreau eu, cum vor Ionescu sau Popescu. Cu ceva timp in urma, cand sanatatea mea se subrezise tocmai din cauza ca intotdeauna dorisem ca lucrurile sa mearga cum voiam eu, sa obtin tot ceea ce imi propusesm si sa duc pe toti cei din jur pe drumul pe care il trasam eu, mi-am dat seama de ceva. Fiecare dintre noi, in viata, e ca asezat la baza unei cascade doar ca, spre deosebire de viata reala, poate opri temporar apa din acea cascada, daca isi doreste. Cand opresti curgerea apei, toata presiunea tonelor de apa care vin de sus, e pe tine. Daca accepti faptul ca apa curge pe tine, pe langa tine, si merge mai departe, te bucuri de curgerea ei si esti relaxat. Daca nu accepti asta, ajung sa ti se rupa oasele.

Viata in Europa a fost buna. Nu mai este buna. Nu traim in trecut. Traim in prezent, cand Europa deja scapa din mainile europenilor. Imi amintesc un interviu al lui Johny Raducanu, in care spunea: „Cand eram eu copil si mergeam pe Champs Elysees, treceau pe acolo femei superbe, fiecare mirosea a alt parfum, era o betie de arome. Acum, daca treci pe Champs Elysees, numai negrotei.” Nu se poate ascunde sub pres realitatea. Asta-i situatia. Ca mie poate nu-mi convine, ca altor milioane de europeni nu le convine, nu conteaza. Lucrurile se schimba si cu asta basta. Sa fim furiosi, suparati, revoltati, nu ne ajuta cu nimic, doar ne mai ia ceva ani din viata din cauza stresului. Lasam cascada sa curga mai departe cu tot cu negroteii din Paris, cu tot cu sirienii care vin, pentru ca asta e cursul evenimentelor acum.

Eu cred ca specia umana are viata exact ca a unui om. A avut copilarie, tinerete, maturitate, a imbatranit si va muri. Acum oamenii sunt undeva pe la 60 de ani sau poate chiar mai mult, cand deja te bucuri de nimicuri cu ultimele puteri si nici macar nu mai poate fi o bucurie totala, cum erau in copilarie si tinerete, pentru ca esti frant de oboseala si simti ca moartea e tot mai aproape. Per ansamblu, viata oamenilor pe Pamant e vai de capul ei. Noi suntem cei care ne-am nascut in anii batranetii oamenirii, asta-i situatia. Cei de dupa noi vor fi in perioada perfuzarii, a paraliziei, iar cei de mai departe, vor prinde finalul. Suntem in 2015 iar China e mare putere economica, lucreaza cu sclavi si nu respecta drepturile omului. Devine putere economica si India, unde viata e mizerabila. Tarile democratice decad, tarile unde oamenii conteaza si viata e civilizata nu mai tin pasul si devin puternice statele in care oamenii sunt nimic. Daca cineva din lumea asta poate spune ca omenirea, in conditiile astea,  evolueaza, e sadic sau prost. E oribil. Dar ce putem schimba noi? Ce pot face eu acum pentru ca apa din cascada vietii, care vine pe noi, de sus, sa nu mai fie murdara? Nimic. Ne adaptam sau murim. La urma urmei, cred ca despre asta si este viata: te adaptezi sau mori.

Nu ma ajuta cu nimic sa urasc refugiatii care vin acum „peste noi”. Ceea ce cred eu despre exodul lor nici nu-i va opri, nici nu-i va grabi. Au si ei un loc pe lume, la fel cum am si eu iar daca s-au nascut, au dreptul sa traiasca pana cand e trasat finalul destinului lor. Ce patesc daca urasc, daca ii urasc pe ei, daca urasc situatia lor, daca urasc angajatoii chinezi care lucreaza cu scalvi, daca urasc sa stiu ca planeta asta se ineaca in poluare, daca urasc oamenii care scuipa pe strazi? Imi creste tensiunea, fac gastrita, ajung in timp la anxietate si depresie. Daca esti suficient de inalt sufleteste cat sa iubesti si angajatorul chinez care lucreaza cu scavi, iubeste-l, iubirea te va mantui. Daca nu poti sa-l iubesti, macar nu-l uri. Nu ne-am nascut ca sa suferim de hipertensiune, gastrita, depresie.

Azi e ziua mea de nume, e Sfantul Alexandru. Ma bucur pentru ca e vreme frumoasa si calda, pentru ca sunt tanara, pentru ca traiesc. Nu sunt refugiatii la usa mea, nu sunt in fata blocului meu, ei sunt doar la tv, dar nu-l deschid si sunt foarte calma si relaxata. Cam asta e ideea cu viata. Bucura-te cat poti de ceea ce-i bun, pentru ca nimic nu-i vesnic. Nici raul, nici binele, nici tu, nici eu.

%d blogeri au apreciat: