Andrew, sarmalele si o deznadejde fara margini

Va povesteam intr-un articol anterior despre experientele pe care le am dupa ce mi-am facut cont pe un site de dating. Dupa ce a trebuit sa scap de 2 neterminati cu care eram pe punctul sa ies, dupa ce a trebuit sa vad cata prostie, mitocanie si superficialitate poti vedea la unii barbati, am zis ca-mi inchid contul. L-am mai folosit doar ca sa caut si eu, asa cum am putut, cu diverse filtre, barbati mai de Doamne-ajuta. Dar…nimic. Atunci mi-a scris un barbat cu care, dupa ce am discutat la modul civilizat, am si iesit la o cafea. A fost singurul care mi-a scris intr-un asemenea mod, incat i-am dat nr. meu de telefon fara sa ma tem de vreo surpriza neplacuta. E un canadian stabilit in Romania de putin timp. Sa-i zicem Andrew. Cand ne-am vazut, mi-a povestit destul de mult despre motivele stabilirii lui aici. Poate si din cauza ca, probabil, multi romani i-or fi spus ca-i o prostie ce-a facut si ca-i un inconstient. El a vrut o tara cu mancare sanatoasa, cu oameni ospitalieri, credinciosi, in care sa poata trai si munci linistit. Si, cred ca cel mai important, in care sa se poata insura si avea copii. La faza cu insuratul si copiii m-a nimerit cam prost, pt. ca eu nu vreau sa ma marit si nici sa am copii (in Romania). Recunosc ca m-a uimit entuziasmul lui, faptul ca-i place aici si ca e fericit cu alegerea pe care a facut-o. Ce-i drept, nu sta de mult timp in Romania si-mi amintesc ca si viata mea in Bucuresti era superba in primii ani, aici. Apoi, din ce in ce mai rau. Am preferat sa fiu diplomata si nu m-am gandit nici o secunda sa-i spun ce credeam, de fapt, adica „Esti inconstient.”, n-am vrut sa-i spun despre ce experienta horror a devenit Bucurestiul pentru mine si cat urasc viata mea aici si viata mea in Romania, in general. Il aprobam, ii ziceam ca ma bucur pentru el, i-am vorbit si eu despre lucruri si locuri frumoase din Romania. Va avea destul timp sa-si dea cu pumnii in cap pentru ce a facut, n-avea rost sa fiu si eu rea. Evident ca nu l-au ocolit intamplarile dubioase. Imi povestea cat l-a uimit sa vada tigani batandu-se pe strada, acostandu-l cu diverse texte, oameni care se cearta in autobuz sau la supermarket, barbati care noaptea urineaza in mijlocul strazii, doar ca le povestea amuzat, era uimit si amuzat, nimic mai mult. Asa eram si eu la inceput cand am venit aici, uimita si amuzata de cum traiesc unii pana cand, dupa ani la rand, m-au imbolnavit de nervi. Avea o bucurie naiva sa fie aici, sa cunoasca romani, sa-si faca planuri de viitor in Romania. Poate va ganditi ca a reusit macar un pic sa ma ajute sa vad o parte frumoasa a vietii mele in Romania. Poate va ganditi ca mi-a facut un pic jena pentru ca el, un strain, apreciaza atat de mult tara din care eu as vrea sa plec. Nu. Din contra. M-a facut sa-mi doresc si mai mult sa plec. Mi s-a facut sila de entuziasmul, de naivitatea lui, mi s-a facut sila sa aud ca din toamna asta isi va face o firma si va incepe lucrul propriu-zis aici pentru ca stiu, din ce am aflat de la diversi, ce inseamna sa ai firma in Romania sau sa fii pfa. E un dezastru. Era foarte bucuros ca a fost sambata seara la concert, la proiectiile si evenimentele dragute care au fost la Zilele Bucurestiului si il bucura enorm sa stea intr-un oras cu atatea festivaluri, atatea evenimente de toate felurile. Ceea ce nu stie omul asta e cati bani se fura la organizarea de orice, aici. A preferat sa vina intr-o tara condusa de niste mafioti, intr-o tara in care majoritatea traieste in saracie din cauza ca se fura enorm, se fura cu nesimtire, se fura intr-un hal de neimaginat, dar lui ii place, ca-s festivaluri si oameni de treaba. Mi-a facut sila de el, de viata mea aici, de tot. Sunt straini care vin in Romania la lucru si ii intelegi. Ei sunt directorii din multinationale, cei care vin sa-i exploateze pe prostii de romani care muncesc pentru salarii de cacat si grosul banilor merge unde trebuie, nu in Romania. Mai sunt chinezii care fac afaceri asa cum fac prin Dragon si alte locuri asemenea. Mai sunt si arabii afaceristi, dar si cu ei treaba sta asa cum sta, de ti se zburleste parul cand te gandesti unde merg banii lor.  Dar sa-ti lasi viata intr-o tara civilizata si sa vii sa traiesti intr-o mizerie, cu gandul sa-ti faci tu o firma si sa traiesti linistit intr-o mizerie, inseamna sa ai probleme.

Nu stiu de ce, tocmai intalnirea cu Andrew a facut sa simt acut, infiorator, groaza ca n-am plecat. M-a rascolit. Erau momente in care, ascultandu-l ce bucuros vorbea despre sarmale, smantana, prietenii lui romani, femeile aranjate si elegante care bucura privirea pe strazile din Bucuresti, imi venea sa-l pocnesc si sa-i zic „Omule, cat poti fi de inconstient? Te-ai mutat intr-o tara care, toamna trecuta, a fost pe punctul sa aiba presedinte un mafiot idiot nenorocit, am simtit atunci ca ne iesim din minti toti astia care avem o minima educatie. Te-ai mutat intr-o tara care se umple de tigani de a caror educatie nu-i pasa nimanui, nici macar parintilor lor. Mogaldetele astea nespalate de azi, sunt cei care te vor omori in strada maine, pentru ca vor ramane la stadiul de animal. Du-te in pizda ma-tii, baga-ti in cur sarmalele si smantana, fraiere!”

Nu stiu daca vreodata mi-am dorit sa plec de aici mai mult decat imi doresc azi. Uneori ma simt atat de neputincioasa, incat daca nu mi-as pune viata in mainile Lui Dumnezeu, pentru ca eu sa ma odihnesc un pic, as muri.

%d blogeri au apreciat: