Pentru ca e 7 decembrie

Azi nu-mi pot scoate din minte un om minunat. Pentru ca e ziua lui. Yuzuru Hanyu implineste 21 de ani. Ma uit pe fb pe fan grupurile pe care toata lumea pune azi poze cu el si-i face urari si tot scriu ei acolo care cum si cand l-a vazut prima oara si imi dau seama ca eu, fata de multi dintre ei, am un mare avantaj. L-am vazut in concurs de cand avea 17 ani si „a iesit in lume” prima oara, la Mondialele de patinaj artistic de la Nisa. Frumos mai era, coplesit de emotii, asa de ambitios, finut si entuziast! Asta iubesc in primul rand la el, entuziasmul care nu-l parasete nici cand pierde, nici cand cade. E genul ala de om in urma caruia simti ca vei vedea dare de lumina daca te uiti mai atent. E unul dintre putinii oameni pentru ale caror reusite ma bucur pana incep sa plang. Au fost atatea momente de bucurie pentru el, incat azi ii multumeam Lui Dumnezeu ca nu m-am nascut oarba sau ca nu am orbit pe parcursul vietii si pot sa-l vad pe Yuzuru patinand. Cand il vezi, iti vine sa te duci dupa el la capatul lumii si sa-l strangi in brate, sa iei macar un pic din toata lumina si bunatatea lui, ca sa ai puterea sa faci fata tuturor oamenilor rai care iti fac mizerii si tuturor evenimentelor care te secatuiesc de puteri. Toti fanii lui isi amintesc azi momente cu el. Ce-mi amintesc eu? Cum plangea la Nisa, in 2012, dupa programul liber, cat era de ambitios si pur si cate plecaciuni mai facea dupa program. Drag mi-a fost atunci de el! Modul incredibil in care aterizeaza uneori din sarituri, aproape de gheata, trage de patina intr-un fel de neexplicat si nu cade, sfideaza gravitatia, e ceva fantastic. Cum a alunecat in concurs la Mondiale in 2013 si s-a dus drept in mantinela dar nu s-a lasat, era foarte relaxat si vesel. Cat de fericit era la Soci, in 2014, cand a luat aurul olimpic. Era atat de fericit, si buchetul de flori de la premiere dadea atat de bine cu costumul si zambetul lui, ca era ireal de frumos. Cum s-a luptat apoi, dupa o luna, la Saitama, ca sa-l invinga pe Machida si sa ia aurul la Mondiale. Atunci am avut cele mai mari emotii pentru el. Din suflet am vrut sa-l invinga pe Machida. Stiam ca si daca se dezechilibreaza un pic, pierde aurul, si am simtit ca traiesc cu el tot programul ala in care s-a luptat pana la ultima farama de energie si a cazut in genunchi pe gheata la final. Am plans de-mi dau si acum lacrimile cand imi amintesc. Cand s-au afisat rezultatele si era primul, era atat de senin, de impacat si de frumos! Apoi, in toamna, cand s-a ciocnit la incalzire cu Han Yan si si-a spart capul, singurul gand pe care l-am avut n-a fost ca va iesi din concurs sau ca nu va mai patina vreodata, ci temerea ca va ramane cu probleme neurologice ireversibile. Cand am vazut ca a si participat pana la urma asa, bandajat si ametit, mi-am zis: „Bai, frate, pe omul asta nu poate sa-l opreasca nimeni.”

Singurul lucru pe care mi-l mai doream era sa faca un program la capacitatea lui maxima, sa arate odata tot ce poate, tot potentialul ala fantastic pe care nu-l putuse exprima complet ba din cauza emotiilor, a presiunii din concursuri, ba din cauza problemelor de sanatate, ba din cine stie ce alte motive. Mi-am dorit din suflet sa-l tina Dumnezeu sanatos si sa faca intr-o zi un program de sa nu aiba oamenii cuvinte cand l-ar vedea. A reusit si asta, cu 2 saptamani in urma, pe 27 noiembrie, la Nagano, la NHK Trophy. Dupa ce, la programul scurt, a doborat recordul mondial (pe care tot el il facuse, la Soci), a avut un program liber care a fost cel putin spus naucitor. A fost incredibil. M-am tot uitat la acel program nu doar ca sa vad la ce nivel a ajuns sa patineze, cat pentru a suprinde iar si iar atmosfera, cata energie, cata determinare, cata finete, cata precizie in toate si modul cum, spre final, simteai cum energia care vine dinspre public il duce pe gheata, de parca ar fi devenit una cu publicul care il simtea obosit dupa toate sariturile si l-a sustinut pana la sfarsit printr-o legatura invizibila dar foarte evidenta. Cat  era de fericit la sfarsit! Nu l-am vazut vreodata atat de fericit. Radia. A reusit sa arate tot ce poate.

Yuzuru implineste azi 21 de ani si doar Dumnezeu stie cate bucurii a putut sa-mi faca omul asta.

La final, pun si aici ceea ce am scris pe fb cand i-am postat programul liber de la NHK. „Yuzuru, unul dintre putinele mele exemple ca si pentru oamenii buni, determinati si luminosi exista rasplata pe masura calitatii lor. De fiecare data cand il vad patinand si castigand, cand vad cat entuziasm, cata forta si cata sinceritate emana omul asta, ma gandesc ca totusi, nu traiesc intr-o lume total groaznica. E minunat. E genial.”

yuzu

Un gând despre „Pentru ca e 7 decembrie

Comentariile sunt închise

%d blogeri au apreciat: