O cununie care m-a pus pe ganduri

Initial ma gandeam sa numesc articolul „O cununie de cosmar” dar mi-am zis ca suna in genul titlurilor comediilor americane idioate pe care le vezi an dupa an la tv de sarbatori si as fi creat din start impact 0 cu textul.

Duminica trecuta am fost la cununia religioasa a unei amice. Nu stiu de ce, dupa fiecare cununie la care merg, ma simt scarbita, trista, imi pare rau ca am fost si ma bucur pentru ca nu m-am casatorit. La fel s-a intamplat si acum.  S-a oficiat la o biserica din Berceni pe care abia am gasit-o dupa ce m-am ratacit impreuna cu alti invitati pentru ca cineva a facut o confuzie cu statiile de troleibuz. Am ajuns acolo cand deja incepuse, inghetati, enervati. Nu stiu de ce la cununii este mereu o atmosfera de tensiune, ai senzatia ca esti interconectat cu restul invitatilor si fiecare se teme ca nu-i stau bine hainele, ca face impresie proasta, ca poate n-a luat un cadou potrivit iar daca sunt rude apropiate ale mirilor, parca le simti strangerea de inima la gandul ca daca divorteaza pana la urma, daca s-au grabit, daca unul o sa insele,  daca o sa faca niste copii handicapati sau care se vor rata, daca nu se vor intelege cuscrii intre ei? Stiti cate casnicii devin cosmar pentru ca parintii sotilor ajung sa se urasca sau nu se pot suporta de la inceput. Pe unii ii vezi de la nunta ca nu se suporta si ca sunt in acelasi loc doar pentru ca au vrut neaparat copiii lor sa se casatoreasca. Nuntile au mereu ceva scremut, trist, tensionat. In plus, la nunta asta am simtit din plin o chestie care pe mine m-ar incomoda foarte tare ca mireasa si m-ar enerva. Faptul ca un barbat si o femeie decid sa ramana impreuna o viata si sa aiba copii, mi se pare ceva ce tine strict de intimitate, nu de pus in fata lumii. E treaba lor. Nunta mi se pare ceva exhibitionist. Nici nu ma mira existenta cantecelor deocheate la nunti, pentru ca exact  la asta te duc cu gandul nuntile: „uite, bai, astia 2 o sa si-o traga toata viata si noi celebram momentul.” Ma uitam la ei 2 si, fara sa vreau, la asta ma gandeam, cum ii scoate el rochia aia bej, dantelata, si cum ea ii desface lui nasturii camasii. Nasol. N-as vrea sa fiu in asa postura vreodata in ochii cunoscutilor mei.

Alt aspect care m-a uimit, textul anacronic, discriminator, misogin, citit de preoti. Dar n-ar trebui sa ma mire, avand in vedere la ce nivel a ramas Biserica in Romania. Eu n-as putea accepta sa imi citeasca un preot asa ceva la casatoria cu omul pe care-l iubesc. Si nici el, daca ar avea educatie buna si daca m-ar respecta, n-ar accepta. Cand preotul a citit :”Si femeia sa se teama de barbat” un domn de langa mine a pufnit in ras. Eu ramasesem blocata, altii s-au uitat in pamant. Cum sa poti baza o relatie de o viata pe teama? Cum sa ai fata de partener un sentiment profund negativ, teama? De ce la o cununie in 2016 se spune asa ceva? Dar repet, asteptarile mele de la Biserica Ortodoxa Romana sunt nule. N-ai ce sa vrei. Atata timp cat au clienti la asa ceva, ce sa mai zici? Nimeni nu-i casatorit cu forta in Romania si nu-i obligat sa asculte asa ceva. Totusi, ca femeie, sa accepti asta, cred ca spune multe despre nivelul de educatie iar romancele, ce-i drept, sunt ele frumusele foc dar stau tare prost la capitolul stimei de sine.

In privinta nuntilor, am o opinie pe care stiu ca nu multi o impartasesc dar eu asta simt si explic acum despre ce e vorba: mi se pare oribil sa te legi de un om pe viata. Mi se pare o ingradire imensa a libertatii. Dovada stau si divorturile, tot mai numeroase, de cand nu mai exista presiunea sociala asupra casniciilor. In timp, oamenii se schimba. La 20 de ani esti intr-un fel, la 30 in altul, la 40, gandirea si modul in care te raportezi la viata, difera uneori complet fata de ce simteai la 20. Si tot asa. La 20 de ani esti potrivit cu un anumit fel de om, stai cu el un an, 2, 7, 10, dar evenimentele si trecerea timpului te schimba, il schimba, si constati ca esti potrivit cu alt tip de partener. Nu cred ca omul e facut pentru o relatie monogama, ci pentru mai multe relatii monogame sau poligame, depinde de modul cu simte fiecare. Eu, de exemplu, sunt monogama. Cand am un partener, nu ma simt atrasa de alti barbati nici daca as vrea sa simt asta. E ceva inexplicabil. Altii nu sunt asa. Revenind la casatorie, putini sunt cei care se simt compatibili cu partenerul toata viata. Restul, daca nu divorteaza, incep sa insele, sa se simta captivi in relatie si sa sufere, zic ca se sacrifica pentru copii, daca au principii si prefera abstinenta decat sa insele sau sa divorteze, se umplu de frustrari, si toata bucuria din ziua aia exhibitionista in care simti ca ai devenit om in randul lumii si te-au felicitat toti, devine o mizerie cumplita. Chiar daca poate parea ciudat, mai mult ma bucur cand aud ca cineva a divortat, decat cand aud ca se casatoreste. Nu ma invita la o nunta, te rog, invita-ma la o petrecere de divort. Iubesc libertatea si oamenii liberi.

Acum, partea cea mai rea cand esti tanar necasatorit si mergi la nunta. Ati ghicit. Tooooti te intreaba cand ii inviti la nunta ta. De data asta eu chiar mi-am luat-o la modul agresiv pentru ca erau acolo fosti colegi de serviciu, unii dintre ei cu educatie de un nivel discutabil si mi-au zis inclusiv: „Ce, astepti cumva vreun Fat Frumos? Asa o sa ramai singura, daca vrei unul pe cal alb.” sau „Daca nu te mariti si nu ai copii, faci mare pacat in fata Lui Dumnezeu, ca femeia doar prin copii se  mantuieste.” sau: „Uite, mireasa are 28 de ani, tu ai 33, ti-a luat-o inainte, ce mai astepti?”  Poate parea amuzant dar stiti cum sunt chestiile astea? Le primesti ca pe niste lovituri in plex. E agresiune. Pe mine ma obosesc enorm pentru ca simt ca nu ma pot apara.  Trebuie sa le raspund politicos in loc sa le spun ca imi zic niste cretinatati de oameni prosti. Asta e unul dintre motivele pentru care urasc sa merg la nunti, taranoii astia odiosi care ti se baga pana in chiloti cu prostiile lor care iti scormonesc viata privata. N-aveti idee de cate ori am vrut sa le zic ca n-am cum sa ma marit pentru ca sunt lesbiana dar cred ca ar fi un sarcasm prea greu de digerat pentru asa oameni si mi-as face probleme fara rost. M-ar si crede.

La nunta asta a fost ceva care m-a intristat enorm, mi-a stricat toata dispozitia. Eu sunt foarte sensibila la suferinta copiilor, e suficient sa vad un copil jignit, lovit sau umilit ca sa fiu complet intoarsa pe dos toata ziua. Fac parte din generatia care a fost in mare parte educata cu tipete, palme, umilinte si nu accept ca alti copii sa treaca prin asta. Era acolo o fosta colega de serviciu pe care n-o mai vazusem de vreo 4 ani, de cand lucram impreuna (si cu mireasa si cu alti nuntasi). Sa aiba vreo 50 de ani. Stiam ca nu avea copii iar acum venise cu o fetita de 3 ani pe care o are de un an in asistenta maternala si a inceput si procedura de adoptie. O fetita de o frumusete extraodinara. Vorbea asa de frumos, era asa de vioaie si de dragalasa, m-am topit cand am vazut-o. Modul in care se purta femeia asta cu ea, m-a socat. Imi venea s-o strang de gat. Nu o lasa sa se joace, tipa la ea, o tragea de haine, o numea nesimtita, obraznica, o brusca incontinuu. Relatia dintre ele era intre tipetele si jignirile asistentei maternale si plansul fetei. Atat. La intoarcere, eram in statia de autobuz si se uitau oamenii indignati la ea cand vedeau cum trateaza copilul ala. Mai si zicea: „Of, am luat-o s-o cresc dar e un chin, e asa de obositor, nu mai pot, toata ziua nu are stare, nu-i cuminte, uite cum fuge de colo-colo, sunt linistita doar 3 ore cat e la gradinita.” Poate ca ar fi trebuit sa aiba macar atata minte cat sa inteleaga ca un copil normal are multa energie si da, fuge de colo-colo, ca de-aia e copil, nu ca sa stea momaie. Ma intrebam cu ce a gresit bietul copil de a fost nascut de una care n-a fost in stare sa si-l creasca si l-a dat la orfelinat si a ajuns pe mainile unei brute. Cu ce vina se nasc unii oameni? Nu stiu, nu pot sa-mi explic. Lucrul sigur in toata situatia asta e ca un copil crescut  numai cu jigniri, interdictii, bruscat, agresat, stresat toata ziua, ajunge sa aiba probleme grave la maturitate. Ori devine un terorist pentru ceilalti, ori un depresiv anxios si o victima. Ca dovada pentru asta aveti o intreaga Romanie plina de neadaptati social, crescuti cu tipete si palme. Daca am avut la nunta aia o farama de bucurie pentru ca s-au casatorit totusi 2 oameni care se iubesc, s-a dus naibii si farama aia cand am vazut ce facea fiinta asta cu un biet copil al nimanui.

Cand m-am intors acasa, ma simteam de parca alergasem la maraton, eram la limita. Nu mai vreau la nunta niciodataaaaa. Si in mai merg la nunta unui var, adica acolo nu vor fi ca aici 10 cunoscuti si restul straini, vor fi vreo 70% cunoscuti, multi rude. O sa ma simt pusa la zid si tratata cu un Kalasnikov de intrebari „Da’ tu de ce nu te mariti?”   De ce? De-aia. Si din inca 100 de motive.

 

 

 

 

 

 

 

 

%d blogeri au apreciat: