Interviu cu un cocalar

Nu e vorba despre un interviu pe care l-ar fi luat vreun jurnalist unui cocalar, ci despre un interviu de angajare pe care l-am avut miercuri.

Sunt in cautarea unui serviciu mai bun si, pentru ca tot aplic pe un site cu oferte de joburi, ma mai si cheama la interviuri unii angajatori. Pana acum, am mers pe „nu da vrabia din mana pe cea de pe gard”, cand am vazut ce soi de indivizi aveau de gand sa ma angajeze si mi-am zis: decat in mocirla pana la gat, raman in mocirla asta pana la genunchi. Asa a  fost si acum. Marti seara m-a sunat o doamna ca sa ma cheme la un interviu. Am acceptat si, ca sa vad si eu unde ma duc, am cautat firma pe net. Am intrat pe site, am cautat detalii despre ei si era trecut acolo, la staff, si directorul general. L-am cautat pe facebook, ca sa vad ce fel de om conduce firma aia. M-am speriat. Poze prin cluburi in stil Radu Mazare, cu ochelari de soare de neam prost,  cu fete botoxate si tinandu-si mana mandru pe slitul pantalonilor. Poze cu el dandu-se mare cocos practicand sporturi extreme, un Radu Mazare 2, doar ca era arab. Mi-am zis: „Bun, eu n-o sa lucrez in veci la cocalarul asta, dar merg la intreviu ca sa vad cum arata firma unui asemenea individ si ce ar vrea el de la mine.”

Am mers deci a doua zi, sediul arata impecabil, se investisera gramada de bani acolo pe mobilier si pe un designer care facuse super treaba. Cat am asteptat, am vazut ca angajatii erau oameni ok, civilizati, seriosi. Mi-am zis: „Ia uite ce oameni ok lucreaza pentru cocalar.” Dupa vreo 10 minute a venit chiar marele boss sa incepem interviul. Nu m-a salutat, desi el intrase in incaperea unde eram eu, l-am salutat eu dar nici nu mi-a raspuns, nu mi-a intins mana sa se prezinte, m-a intrebat: „Cum te cheama?”, i-am spus, apoi mi-a zis cum il cheama si pe el. Sa tineti minte un lucru, oameni buni, sa va ramana intiparit pe creier: detaliile conteaza cel mai mult, pentru ca detaliile fac intregul. Din cele mai mici detalii cunosti caracterul cuiva, nu din fapte mari. Daca va angajati la oameni care de la interviu nu va raspund macar la salut si nu se prezinta civilizat, sa nu va plangeti apoi ca nu va luati banii la timp, ca tipa la voi sau nu va dau concediu. Din gesturi de-astea aparent nesemnificative cunosti nemernicia omului. Interviul, balarie style, a fost cu niste intrebari aberante, fara prea mare legatura cu jobul in sine. Omul nu stia ce e un registru de casa dar se uita la mine ca de pe varful muntelui, m-a intrebat ce salariu as vrea si eu l-am intrebat la program de cate ore? Pentru ca nu-mi zisese nimic despre fisa postului. Raspunsul lui: „Dar ce conteaza de cate ore e programul? Eu te intreb ce salariu vrei.” si i-am spus: „Pai nu pot cere acelasi salariu si la 6 si la 8 ore.” El o tinea una si buna ca ce salariu vreau si ca nu conteaza cat e programul. Eu ii vorbeam cu „dumneavoastra” si el din „tu” nu ma scotea, desi aveam cam aceeasi varsta. Se cam enervase si a incehiat interviul cu cateva arogante cocalaresti, grabit sa scape de mine. Ceea ce ma uimeste este la cate interviuri cu sefi straini ai ocazia sa mergi in Bucuresti. Si eu, si prietenii mei, la straini. Dar ce naiba s-a intamplat in orasul asta? Romanii nu mai sunt in stare sa-si faca afaceri? De ce numai arabi, turci, spanioli si ce-or mai fi? De ce am ajuns sa ma angajeze strainii? De ce sa nu lucrez la un roman? Da, sunt nationalista, nu sunt extremista, dar sunt nationalista. Nu-i suficient ca lucram pe niste salarii de mizerie, trebuie sa ni le plateasca niste straini? Cu vreo luna in urma am fost la interviu la niste greci. Vorbeau o engleza greu de inteles si trebuia sa te intelegi cu ei 8 ore numai in engleza, cu tot accentul ala criminal si poticneala cu care vorbeau. Dar n-am omorat pe nimeni, frate, ca sa ma chinui asa. Chiar am ajuns sa ne controleze strainii o gramada din domeniile de activitate? Eu nu inteleg de ce ei vin si isi deschid afaceri aici daca se plang atat de Romania. Daca suntem atat de naspa si saraci si cu infrastructura varza, ce cauta sa-si faca afaceri la noi? Iar modul in care se poarta unii dintre ei cu angajatii e oribil. Romanii au ajuns bataia de joc a oricui in tara lor. Daca am vazut stire inclusiv despre cum angajatori chinezi lucrau cu romani la negru si ii exploatau in Bucuresti, nu mai trebuie sa aud altceva. Am lucrat la straini in multinationala, cu angajatori austrieci, niste conditii criminale pe un salariu de mizerie. Doar ca acolo nu aveam superiori directi straini, ci doar romani, de ce sa fac pacate? Romanii erau cei care-si bateau joc de noi, nu interactionam cu strainii. Dar oare cu acordul cui nu ni se dadeau nici concedii? Revin la cocalarul articolului de azi. N-as lucra la un asemenea om, mai bine mi-as face taraba in piata. Sa nu acceptati sa lucrati la asemenea oameni. Imi pare tare rau ca lumea nu intelege ca daca nu accepta orice din partea angajatorului, ca daca nemernicului nu-i sta nimeni in conditii mizerabile, trebuie sa ofere conditii mai bune. De-asta au ajuns oamenii sa muncesca si pe 500 de lei. E oribil. Poate ca sunt rea dar uneori imi pare rau ca viata tine cu asemenea oameni, ca un individ ca asta si altii ca el ajung sa aiba afaceri, bani, posibilitatea sa faca poze in cluburi cu mana pe sex, cu femei, calatorii si sporturi extreme si in „Colectiv”, de exemplu, au murit sau au ramas infirmi tineri nevinovati. Nu mi se pare corect ca viata sa tina cu asa oameni. Dar poate ca pe lume sunt mai putine lucruri corecte decat am crede noi.

%d blogeri au apreciat: