Sa fim un pic atenti

Intr-una din zilele trecute, langa mine discutau un coleg si o clienta, ea fiind farmacista intr-un mall. El i-a zis ca probabil are multi clienti in perioada asta iar ea i-a raspuns: „Da, asa e, de unde stii? Nu stiu de unde or fi aparut atatia chinezi.” El i-a explicat ca zisese de fapt „clienti”. Si de aici a pornit o discutie despre noul cartier chinezesc din Pipera si despre viteza cu care Bucurestiul se umple de chinezi de la o vreme incoace. Avem deci cartier chinezesc nou (de vreun an, se pare) care se va extinde. Avem, pe de alta parte, ceva mii de refugiati sirieni (si de pe unde or mai fi ei) care au intrat in Europa. Urla lumea pe colo, pe colo, pe facebook, prin ziare, ca noi nu vrem refugiati dar unii dintre ei deja sunt in Romania. Nu stiu daca chiar li se va face tabara la Vama Veche, dar e clar ca odata ce au ajuns pana in Europa, nu vor mai pleca. In principiu, eu am scris aici despre un cartier chinezesc care se tot umple si despre niste mii de refugiati sirieni. De fapt este vorba despre un mare si rapid fenomen migrationist care se intampla acum iar noi suntem foarte ocupati cu ale noastre si nu prea ne dam seama ca traim intr-o perioada in care lucrurile se intampla intr-un mod care va produce schimbari in partea asta de Europa (macar) si la cateva sute de ani dupa ce vom fi murit noi. Cand eram in anul 1 de facultate, in 2005, ne spunea profesorul de Cultura si civilizatie europeana: „Imaginati-va cum va fi, in tot estul Europei, o populatie eurasiatica. Toata populatia actuala inlocuita de rezultatul fuziunii europenilor cu asiatici” Noi ne uitam la el foarte neincrezatori si a completat: „Peste vreo 300 de ani, probabil.” Eu recunosc ca nu l-am crezut dar acum stiu ca avea dreptate.

Zilele trecute am mers pana in Obor sa-mi iau niste material pentru o draperie. Era vreme frumoasa si mi-am zis ca daca tot am chef de plimbare, sa ma duc pe unde n-am mai fost. Am urcat in 21 si am coborat unde n-am mai recunoscut peisajul, ca sa vad si eu locuri nestiute din Bucuresti. Eram pe la intersectia Soselei Fundeni cu Soseaua Colentina si am mers tot inainte, pe Colentina. Parca nu eram in Bucuresti. O tiganie, un peisaj dezolant cu niste service-uri auto, niste darapanaturi de case, blocuri urateee, niste restaurante turcesti si arabesti dubioase, tot felul de indivizi pe care sper sa nu-i intalnesc si noaptea pe strazi. Mergeam si vedeam ba un arab, ba un chinez, ba un tigan sau niste romani amarati, saraci, in statiile de maxi catre Dragon sau nu stiu ce comune, unde opreau niste microbuze bune de dat la fiare vechi. Poate ca pentru unii n-o fi ceva de speriat ce am vazut eu, dar eu locuiesc la Dristor, lucrez in zona Pietei Universitatii si ma plimb sau ies cu prietenii tot prin zonele astea. „Ratacirea” mea prin coclaurii aia a fost aproape horror. Ma gandeam: „Unde dispar romanii? Uite cine ne ia locul.” Romanii dispar, pur si simplu, nu doar pentru ca avem tot mai multe sate pustii sau orase pline cu pensionari, ci pentru ca avem dovada clara ca altii ne iau locul. Sunt rautacioasa, stiu, dar rau imi pare, Doamne, ca n-o sa mai traiesc cand la stiri, in locul satenilor care-si dau cu topoare in cap, o sa arate cum se alearga si cum se taie mafia tiganeasca si mafia chinezeasa. Atunci sa vezi actiune. Mi-as lua chipsuri, bere, si m-as uita.

Eu am 33 de ani si in urma cu 20 de ani, sa zicem, nu stiu cata lume s-ar fi gandit cu ce viteza se vor schimba lucrurile, cum vom apuca ziua sa ne vedem treptat migrand sau disparand din cauza scaderii natalitatii, si cum spatiul pe care e acum tara noastra va ajunge sa fie locuit minoritar de catre romani. Se spune ca 4 milioane de romani au plecat din tara. Automat ca erau tineri, deci toata mana asta de lucru pierduta trebuie inlocuita. Si vin chinezi si posibil ca si refugiatii vor fi integrati in munca, atunci cand se va potoli haosul asta cu stabilirea lor undeva. Natalitatea scade in randul romanilor, dar se mentine ridicata la romi. Ceea ce parea foarte departe cu cativa ani in urma, e atat de aproape! Disparem ca popor. N-as putea spune daca e bine sau rau. E. Atat. Se intampla. Si sunt curioasa daca peste cei 300 de ani de care vorbea profesorul meu, Romania se va mai numi Romania sau daca va mai avea aceleasi granite. Si ma gandesc cu ce usurinta se pot schimba lucruri care pareau a fi vesnice, lucruri care s-au construit in timp. Accesul tot mai simplu la calatoriile pe distante mari a facut ca oamenii sa intre intr-un proces de fuzionare din care cred ca pana la urma, dupa mii de ani, va rezulta o singura rasa, cu o singura limba vorbita. Cat iti lua, ca om obisnuit, cu 100 de ani in urma, sa vii din China in Romania si cat iti ia acum? Uneori imi pare rau ca avem o viata prea scurta ca sa apucam mari schimbari, ca sa apucam sa vedem cum evolueaza lucrurile in sute de ani dar cred ca noi, acum, traim anii unei mari schimbari si cred ca n-ar strica sa fim atenti, conectati la realitate, deschisi la minte. Scrisesem in continuare ca e importanta atitudinea pe care o vom avea noi in fata acestei schimbari dar am sters. Nu cred ca-i asa. Valul migrationist care vine (care e aici, de fapt), e atat e masiv, incat atitudinea noastra e prea putin importanta. Noi mai putem doar sa ne dam cu parerea.

 

 

 

%d blogeri au apreciat: