Iar la…nunta

Dupa cum, cu oroare, scriam prin iarna aici, a venit (si a si trecut) momentul unei alte nunti la care am fost invitata. De data asta a fost mai serioasa treaba, pentru ca nu am mai mers doar la cununie, cum merg eu de obicei, ci am fost si la petrecerea de la restaurant.

In primul rand am fost torturati toata noaptea cu o formatie de maxi cocalari ce nu ne-au scos din populare obosite, manele de prin 2001 si hituri de-ale lui Stefan Banica junior cantate de tiganul lor vocalist. Imaginati-va cum e sa vii la o nunta in 2016 cu chef de petrecere si pe ringul de dans sa fii tinut numai in “Palamakia”, “Fata si baiatul meu sunt o valoare”, “Menaito”, “Mandra floare trandafir”, “Danseaza baba” sau “Macarena”. Cred ca era playlistul de la disco Medgidia din 2002. Nu-i suficient ca au avut halul asta de muzica, mai era si la maxim si daca voiai sa vorbesti ceva cu comesenii, trebuia sa urli in urechile lor ca sa te auda. M-am intalnit acolo cu rude pe care nu le vazusem de 15 sau 20 de ani si evident ca voiam sa stam de vorba dar urlam unii la altii in timp ce ne acoperea total “Uite nasul bogatasul/ Uite nasa bogatasa” de simteam cum vibreaza si tacamurile pe masa. Dimineata abia mai vorbeam. Scot din calcul marturiile kitsch pe care cand le-am vazut, m-am bucurat ca merg la nunti o data la 100 de ani si nu vad des asa ceva. Dar nu pot scoate din calcul ceea ce ma deranjeaza enorm la multe petreceri, inclusiv la nunti: risipa de mancare. Eu m-am saturat numai din aperitiv, de exemplu. Un farfurioi plin cu tot felul de minunatii. L-am mancat, m-a saturat. Tot ce a mai venit apoi a fost in plus, terminand cu friptura pe care nici n-am putut s-o mai mananc si nu era doar o friptura, era un farfurioi cu fripturi. De dulciuri nu s-a mai putut atinge nimeni. O gramada de mancare aruncata. Si aproape toti cei care eram acolo am apucat vremurile comuniste, impreuna  cu unii dintre ei chiar am facut, cand eram copil, multe petreceri incepute la bec si terminate la lumanare, stim cu totii ce pretioasa era atunci o friptura si ca nu-ti permiteai sa arunci mancarea de care abia faceai rost. De ce sa faca acum risipa? Nu inteleg. E bataie de joc. Trecand de asta, vorba cuiva intr-un alt articol despre nunti: “N-ai cum sa te distrezi la nunta pentru ca la nunta sunt invitati de la colegul de banca de la scoala si colegii actuali de serviciu, pana la unchiul si matusa care vin in baston” Exact asa este. Am stat la masa si cu oameni pe care nu-i cunosteam, ne uitam unii la altii si atat.  Eu am stat si cu rude care nu ma vazusera de atata timp, incat nu gaseau altceva sa-mi spuna decat ca de ce nu m-am maritat si ca  sunt mai frumoasa decat acu 15 ani cand ma vazusera ultima oara. Iar eu urlam la ei, peste muzica la maxim, ca ce frumos a fost acu 15 ani cand am fost eu in vizita la ei ultima oara. Vreau sa scriu un pic si despre specimenele pe care le poti intalni cam la orice nunta si pe care le-am gasit si eu la aceasta nunta care mi-a ajuns pentru inca vreo 20 de ani de acum incolo.

*Divortata de 40 de ani, fara copii. La orice petrecere, aparitia ei este echivalentul aparitiei unui kamikaze drept in distractia oamenilor onesti. Se comporta ca o adolescenta, pe ringul de dans se scalambaie ca toate visele si se crede interesanta, se baga neintrebata in discutiile oamenilor, se da la barbati sau macar se baga in seama cu ei fara sens, nu-i pasa ca are o rochie care i-ar fi venit bine la 25 de ani si ca ii curg suncile peste bretele, ea se simte sexy. Rade aiurea si povesteste fiecarei femei cu care leaga o conversatie ca ea este mai degraba potrivita cu barbati de 28, 30 de ani, pentru ca este atat de tanara si de atragatoare de parca nici n-ar fi trecut peste ea atatia ani. De ce se poarta asa? Pentru ca ea nu mai are ce pierde. Si-a pierdut tineretea, a pierdut sansa de a avea o casnicie care sa mearga, a pierdut sansa de a fi mama pentru ca deja ovulele ei sunt praf. Ca femeie a pierdut tot. Eu am o vorba: “Fereste-ma, Doamne, de oameni care nu mai au ce pierde.” Omul care nu mai are ce pierde nu doar ca e de compatimit, dar e exact un kamikaze. Asa ceva am avut si noi la nunta asta. Pe ringul de dans se scalambaia de una singura intr-un colt in stilul in care ne scalambaiem toti pe acasa repetand singuri diverse dansuri. Nu stiu daca femeile astea isi dau seama ce impresie fac sau chiar nu le pasa. La urma urmei, cand nu mai ai ce pierde, ce mai conteaza?

*Unchiul PCR-PSD. Poate ca fiecare dintre noi avem prin neam cate un asemenea exemplar. Unchiul care prin anii ‘60 a plecat de la tara si, odata ajuns la oras, ca s-o duca mai bine, s-a “facut” comunist. Asa s-a „aranjat” bine. Cand lumea se batea la cozi la mancare, el avea ce pune pe masa si aplauda inflacarat pe la congresele partidului. Cu el si copiii lui se construia Romania socialista a epocii de aur. La Revolutie toti s-au gandit ca unchiului i s-a infundat. Dar de unde? In anii ’90 unchiul a inflorit, a trecut de la comunisti la neocomunisti. S-a bagat in diverse afaceri, si-a ajutat copiii sa aiba servicii foarte bune si vorbea in engleza pentru ca deh, acum suntem cu americanii. PSD-ist de frunte, unchiul a mers mai departe pe drumul lui. Acum e batran, dar inca foarte tantos si inca vezi la el zambetul ala de cameleon care, daca ar veni la putere extraterestrii, s-ar bate sa fie printre primii care organizeaza congresele extraterestrilor in Romania. De fiecare data cand vad oameni ca el si le vad zambetul celui care „s-a descurcat” in viata, ma intreb daca chiar nu regreta nimic cand privesc inapoi. Am avut si noi asa ceva la nunta asta si, in virtutea obisnuintei vremurilor trecute cand el avea si altii nu aveau, inca se mai invarteau unii si altii prin jurul lui si ii ziceau „boss”.

*Nuntasul super glue. Cred ca genul asta de specimene sunt pe la fiecare petrecere. De cum intra in restaurant, se aseaza la masa si nu se dezlipesc de acolo pana la final. Poate fi cea mai buna muzica, pot fi melodiile lor preferate, nu se ridica. Toata lumea trece pe langa masa lor mergand de colo-colo in timp ce pe ei ii vezi cum mai toarna un pahar, mai mananca o aluna sau tot ce au prin farfurie, mai stau de vorba cu comesenii iar cand nu e nimeni la masa cu ei, privesc senini intr-un punct fix indepartat. Totusi, poate la toaleta merg. Eu mai mult de 10 minute nu pot sta pe scaun la o petrecere intr-un restaurant. Nu stiu in ce conditii as putea sta eu toata noaptea pe scaun.

* Gospodina. Recunosti stilul de parca e aceeasi de  la nuntile din anii ’90 cand se dansa Lambada si lumanarile mirilor erau invelite in staniol. Se da cu un strat gros de dermatograf verde si cu un ruj care se intinde. Cam greu sa legi cu ea o discutie dar macar zambeste tuturor si ii asculta docila. Analizeaza atenta mancarea din farfurii, convinsa ca trebuie sa incerce si ea reteta, daca e ceva nou. Daca e o gospodina bisericoasa, cum am avut eu la masa la nunta asta, te sfatuieste de toate spovedaniile, toate moastele, toti duhovnicii si cartile cu Boca si Cleopa. Iti face capul calendar, plina de bunavointa. Mie mi-a spus gospodina comeseana: „Draga, daca ai ajuns la varsta asta nemaritata, trebuie sa te decizi: alegi calea mireanului si te mariti si tu, sau alegi calea lui Hristos si te calugaresti? Dar trebuie sa cauti un duhovnic si sa te ajute sa te hotarasti.”

*Alcoolicul. In Romania sigur-sigur gasesti cate unul per nunta. In functie de tipul betivanului este si comportamentul lui. De la dansat ca toti dracii pana la sarit la bataie, o intreaga paleta de posibile tipuri de comportament. Noi am avut noroc. Am avut doar doi: unul care dansa ca o cadana cu camasa desfacuta dar nu-l baga nimeni in seama si altul care se labartase pe scaun si se sprijnea cu greu ca sa nu cada in timp ce ne privea pe toti cu ochi incetosati. Am scapat usor.

*Dansaciosul. De la prima pana la ultima melodie el/ ea este pe ring. De la populara, manele, blues, rock’n roll pana la disco si latino, danseaza tot. Zici ca e la concurs. Daca ramane cumva ringul gol, pe el te bazezi ca apare cum aude iar muzica. Asa sunt eu de obicei dar la nunta asta muzica a fost atat de lame, incat mi-a fost rusine sa dansez prea mult pe asa ceva. Altfel, ma vezi pe la 5 dimineata dansand pe acolo cand toata lumea suna la taxiuri. Iubesc sa dansez doar ca la nunta asta am avut ghinion. Au fost in schimb altii care de la „Fata si baiatul meu”pana la sarbe, latino si „Musamaua” au fost acolo si am plecat lasandu-i tot dansand. Unii dansaciosi sunt atat de dansaciosi, incat danseaza chiar pe orice.

*Curvarul de meserie. Nu conteaza ca a ajuns la 50 sau 60 de ani si ca este la o nunta cu toate rudele, inclusiv cu sotia. El baleste dupa toate tinerele care se invart in hora sau care danseaza pe langa el. Ii sclipesc ochii cand se uita la picioarele lor, si le imagineaza goale, incepe sa se invarta ca un libidinos pe langa ele, sa le faca cu ochiul, sa le spuna tot felul de glume expirate la care rade tot el. Daca isi mai gaseste unul ca el, au subiect de discutie amandoi: „Uite ce pizda e aia…Aoleu, ce tate are aia….A, uite la aia, a dracu pielea pa ea de minora…..ce i-as da.” Te imbraci frumos la nunta ca sa arati respect celor care te-au invitat si de fapt dai motive unora ca ei sa isi imagineze cum ti-o baga in toate gaurile.

 

Mai sunt si alte tipologii de om pe care-l poti intalni la petreceri dar ma opresc aici. Nunta asta mi-a intarit convingerea ca nu vreau sa ma marit. Pe la 11 noaptea mireasa plangea in baie de ziceai ca e la inmormantare, o consola o prietena a ei ca nu stiu ce avea si cand dansa, era greu s-o tina cineva de mana pentru ca tot tinea in mana un servetel cu care isi sufla nasul, isi stergea ochii. Macar ea, spre deosebire de mire, dansa cu noi dar muzica era atat de proasta incat se vedea ca nici nu avea chef sa se miste ca lumea pe asa mizerii si vechituri. I-a zis vocalistului sa nu mai cante manele, el tot la manele revenea, nu vreau sa ma gandesc cum e sa ai parte de asa ceva la propria nunta. Era franta de oboseala, pe la 4 isi scosese pantofii si statea desculta pentru ca nu mai putea incalta nimic. Dimineata, cand ne-a condus la plecare, era sprijinita de un stalp din restaurant, ca nici nu se mai putea tine pe picioare de oboseala si abia mai vorbea. Ti se facea si mila de ea. Mi s-a parut o mireasa demna de compatimit. Mirele, in mare parte a serii complet indiferent, mai mergea de la o masa la alta ca sa mai intrebe oamenii cum se simt, daca le place, nu dansa pentru ca nu stia, se vedea ca abia astepta sa scape si ca toata tevatura fusese facuta doar pentru ca insistasera rudele sa faca si ei nunta. Cand vorbeau unul cu altul, se vedea cat de mult se iubesc, dupa cum se priveau, si ma gandeam:  „N-o fi fost suficient faptul ca va iubiti ca sa ramaneti impreuna o viata? Mai trebuia si tot stresul, cheltuiala si oboseala asta, cu mancare risipita, picioare umflate, formatie de 2 bani si marturiile astea cu magneti de frigider kitsch?”

Nu stiu. Raspunsul e departe de mine.

Un gând despre „Iar la…nunta

Comentariile sunt închise

%d blogeri au apreciat: