Aici Bucuresti, Romania

Ieri am participat la Universitatea Romano-Americana la conferinta „Recent Development in the Romanian-Korean Economic Relations”. Eram vreo  25 de persoane la o masa rotunda. Din partea coreenilor au vorbit manageri ai KOTRA, Samsung si Doosan in Romania. Din partea romanilor, un domn si o doamna, profesor universitar, respectiv consultant in afaceri. Conferinta a durat 2 ore.  Masa fiind rotunda, fiecare dintre noi aveam constant contact viziual cu aproape toti ceilalti. Timp de 2 ore, nimeni de la masa nu a stat de vorba cu cel de alaturi, cu exceptia domnului si a doamnei de care am scris mai sus. Faceau coreenii prezentari ale economiei Coreei de Sud, ne uitam pe tabele, faceau prezentari ale modului cum decurg afacerile firmelor lor in Romania, ii ascultam, urmaream prezentarile video. Domnul si doamna respectiva, aseazati chiar langa coreeni, stateau de vorba. Mie mi-a placut foarte mult prezentarea domnului Han Choong Hee de la Doosan IMGB. Era calm, vorbea foarte frumos, era o prezenta foarte placuta si mi s-a parut interesant tot ceea ce a spus. Ei 2 stateau in continuare de vorba, desi in sala era foarte liniste si li se auzea susoteala. Chiar erau foarte prinsi in discutii, aveai cumva senzatia ca tot ce se desfasura in jurul lor era in plus, nu ca ei erau atat de nepoliticosi. Parca erau in tren.

Cu vreo doua saptamani in urma am fost la BCU, in cadrul Festivalului International de Poezie, la lansarea cartii „Timp cu poeti morti” a scriitorului sud coreean Ko Un, in prezenta autorului. El este candidat constant al Coreei de Sud la premiul Nobel pentru Literatura, are o poveste de viata fascinanta si este deja la o varsta venerabila. In sala, care era destul de mica, erau si reprezentati de la Ambasada, multa lume foarte civilizata si eleganta, unii dintre noi chiar venisem acolo dornici de o experienta speciala. Eu ma asezasem pe ultimul rand si in spatele meu au venit un domn si o doamna care filmau evenimentul. Nu stiu cine erau, nu stiu din partea cui, dar cat a durat lansarea cartii s-au contrazis incontinuu pe modul cum trebuia filmat, cred ca se auzea in toata sala cum se contrau, la un moment dat el a inceput sa ridice tonul spre ea si l-a speriat pe unul dintre domnii de la ambasada care era alaturi si a  crezut ca se rasteste la el. Ma uitam si eu la ei, se uitau si altii din jur. Reactie 0. Au vorbit continuu. Ba inca ea l-a lasat pe el sa filmeze, s-a asezat pe un scaun in sala si ii dadea de acolo indicatii fara ca noi, cei care eram interpusi intre ei, sa mai intelegem ceva din ce se vorbea pe scena. Ko Un isi recita poeziile si ei, peste lumea din sala, inca dezabateau cum sa filmeze. Nimeni nu si-a permis sa le spuna cat sunt de nesimtiti si sa inceteze odata, tocmai pentru ca nimeni nu-si permitea sa deranjeze si mai mult lansarea.

De fiecare data cand veti intreba pe cineva dintr-o tara civilizata (in special pe asiatici care au politetea in sange) cum i se pare Romania, iti va spune ca e frumos in Romania, ca e mancare satioasa si buna, ca oamenii sunt prietenosi. Tocmai faptul ca sunt politicosi si civilizati ii face sa nu spuna cat ii deranjeaza nesimtirea romaneasca profunda. Dar ii deranjeaza foarte mult. In Bucuresti, cel putin, s-a ajuns la un nivel mult sub tot ceea ce ne puteam imagina. Sunt in Bucuresti de 12 ani si halul in care a putut cobori in orasul asta nivelul civilizatiei e infiorator. Anul trecut una dintre colegele mele de apartament a plecat din Bucuresti si cand isi strangea bagajale imi spunea: „Nu se mai poate sta in orasul asta. Tot ce-a fost bun a plecat si au venit in schimb toti taranii si toate scursurile.” In Bucuresti se traieste intr-o salbaticie pe care eu nu mi-as fi putut-o imagina. Pentru mine, cel mai clar exemplu e faptul ca multi dintre cei care calatoresc cu metroul nu inteleg nici macar ca trebuie sa ai rabdare ca cei din tren sa coboare ca sa poti urca. Uneori, cand ajung la Unirii si sunt singura care coboara la usa respectiva iar pe peron sunt mai multi care vor sa urce, ma matura efectiv, abia cobor de ei, ma trag inapoi in tren, le dau coate, dau cu geanta in ei uneori ca sa pot cobori. Intr-o capitala. Ca exemplu la ce nivel pot fi oamenii, am avut ocazia sa testez asta intamplator cu animale. Daca ieseam dintr-o incapere unde voiau sa intre un catel sau o pisica, animalul ma lasa sa ies si apoi intra. Imi amintesc, cand stateam cu o fata care avea un pisoi, cand imi strangeam rufele din balcon, venea si el. Daca se intampla sa intru in camera cu ligheanul cu rufe cand el voia sa intre in balcon, se retragea, ii mai vedeam doar urechile, eu intram si apoi trecea el in balcon. Puteti intelege ca acei indivizi sunt sub nivelul animalelor? Cand a fost un var al meu in Bucuresti odata mi-a zis: „Dar cum poti sa stai aici? Am vazut ieri un batran care traversa pe trecerea de pietoni, mergea cu baston si soferul care oprise ca sa treaca il injura, il facea bosorog, handicapat, pentru ca mergea prea incet. N-ar fi putut sa-l ajute sau macar sa nu il injure? Doamne, ce oameni, cum sa faci asa ceva?” Cum sa faci asa ceva? Foarte simplu. Pentru ca poti, in Bucuresti, capitala lipsei de omenie si de ratiune. Pentru mine este in continuare uimitor sa vad cum se poarta oamenii la bloc in Bucuresti, in special cand arunca gunoiul. Cat sunt de irationali, ce pot sa arunce pe ghena blocului, cand poate si un copil ar intelege ca asa ceva nu se face. Odata niste vecini ai mei au aruncat pe ghena perne. Au infundat ghena cu perne, mai bine zis, si cand femeia de serviciu a desfundat ghena, nestiind ce este acolo, s-au imprastiat fulgii pe toata scara. Am stat in blocuri unde ghena s-a infundat cu tigai, umerase, imprimante. Cand stateam in Berceni, erau in scara gospodine care varsau pe ghena borcanele cu verze murate si era un miros pe scara de te tineai cu mainile de nas. De gunoi aruncat pe geam nu mai zic, cosul de gunoi al unora este fereastra. Plus gospodinele care gatesc cu usa apartamentului deschisa (asa aerisesc ele) si umplu casele vecinilor cu miros de vinete coapte, carnati, zacusca, tot ce vrei si ce nu vrei. Chiar la nivelul asta sa fii? Chiar asa? Sa lasi numai mizerie pe unde treci, de la gunoaie pana la comportament agresiv, nepasare si nesimtire de ultimul grad? Imi zicea cineva: „Pai fa un sondaj prin blocurile bucurestene si ai sa vezi cat la suta dintre locuitori sunt veniti de la tara din Oltenia, niste salbatici.” Nu stiu daca nesimtirea tine de zona in care te-ai nascut dar pe mine Bucurestiul m-a adus la capatul rabdarii. Revin de unde am inceput: pentru ca sunt pasionata de cultura asiatica, am participat in ultimii ani la diverse evenimente organizate in special de japonezi si coreeni. Rar s-a intamplat sa nu apara tot felul de needucati sa stea de vorba, sa faca nu stiu ce prostii, sa arate ce limitati sunt. Cu vreo 2 ani in urma am fost la o prezentare de kimonouri si venise chiar producatorul din Kyoto,  adusese materiale, produse finite, a explicat tehnicile pe care le folosea in productie, era extrem de interesant si complet nou ceea ce spunea. A fost in sala un grup de vreo 5 persoane, prieteni cred, aveau toti in jur de 50 de ani si erau foarte bine imbracati, nu ne-am fi asteptat ca in timp ce japonezul vorbea, ei sa comenteze, sa rada, sa acopere cu comentariile si hahaiala lor discursul omului. Dar asta au facut. Poate ca va intrebati de ce nu-i atentioneaza nimeni. Tocmai pentru ca multi dintre cei care participam la asa ceva nu ne permitem sa facem galagia si mai mare, sa parem si noi niste nesimtiti si pentru ca nici nu stii care ar fi efectul, daca chiar ajuta sa te iei de ei. Daca ei fac galagie la asa evenimente, nu te astepti sa aiba atata minte cat sa si taca daca ii rogi. De-asta refuz sa merg la multe feluri de evenimente in Bucuresti. Nu mai merg la teatru pentru ca dau de ei, merg foarte rar la concerte si atunci dau de ei, mi-am limitat cat am putut de mult iesirile in Bucuresti pentru ca mi-a ajuns de ei. I-am atentionat pana m-am saturat, la o lansare de carte am ridicat tonul la unii pentru ca mi-au raspuns urat cand le-am vorbit civilizat si lumea automat ca s-a uitat urat si la mine si am ajuns in timp la limita. Prefer sa stau acasa si sa citesc sau sa ma plimb in parc. Pe cat de mult am sperat ca Bucurestiul imi va oferi posibilitatea unor experiente in sfera intelectuala pe care nu le-as avea in alta parte in Romania, pe atat am ajuns acum de izolata. Nici nu ma mir ca deja Clujul atrage multe evenimente de calitate si cred ca va fi foarte bine sa continue asta.

Povesteam intr-un articol anterior ca urmez un curs de coreeana la Biserica Gloria si ca particip acolo si la slujba. Duminica trecuta, la predica, pastorul a vorbit despre altruism, despre tot ceea ce poti face pentru comunitate. Si ne spunea: „Cum credeti ca a ajuns Japonia la nivelul la care este acum? Cum credeti ca dupa o saracie imensa si o viata foarte grea, Coreea de Sud a ajuns la nivelul la care este acum? Pentru ca oamenii au muncit cu gandul ca nu fac asta doar pentru ei, ci pentru tara lor, pentru semenii lor. Sa ne pese de ceilalti, sa-i iubim!” si recunosc ca voi fi intotdeauna uimita de egoismul romanesc care ne tine la nivelul asta de saracie, mizerie si coruptie. Nici de-al dracului nu face romanul ceva pentru celalalt. Nu stiu cum putem fi atat de rai, dupa atatia ani de comunism in care am suferit cu totii si am fi putut deveni uniti. E infiorator. Si cel mai rau e ca oamenii nu inteleg ca raul pe care il faci altuia e raul pe care ti-l faci. De-asta si suntem unde suntem. Nu cred ca exista tara civilizata fara ca celor de acolo sa nu le pese de conationalii lor, de vecinii lor, de strazile pe care merg, de fiecare loc prin care au trecut. Intr-adevar, oriunde gasesti invidie, barfa, concurenta, rautati, e ceva uman. Dar nu sa cobori la nivel subuman, chiar si sub comportamentul unor animale, dupa cum am scris mai sus. Iar daca noi suntem atat de jegosi unii cu altii, automat ca strainii ne pot privi cu sila, cu amuzament, cu indiferenta sau pot profita la maxim de asta. Dar nu ne pot privi ca pe niste oameni civilizati. In facultate am avut odata de facut la Statistica un referat pentru care fiecare dintre noi a trebuit sa aleaga schimburile comerciale dintre Romania si ce tara voia el. Eu am ales Japonia si am avut un referat amarat la care nu prea am avut ce scrie. Am avut apoi o profesoara de Economie care avea si experienta practica in domeniu si ne povestea cat de prost merg relatiile comerciale cu Japonia pentru ca romanii sunt neseriosi, intarzie, merg pe stilul „ce-o fi, o fi” si reziliaza japonezii contractele. Si in mod sigur nu doar cu Japonia se intampla asta. Asta e un punct in care poti vedea diferenta intre civilizatie si necivilizatie.

Poate exagerez daca spun ca nu e zi de la Dumnezeu in care sa nu ma bucur pentru alegerea de a nu fi facut copii. Mult timp mi-a parut rau dar deja sunt mai mult decat impacata, sunt fericita cu asta. Sa-i internez in spitalele astea cand ar fi bolnavi, sa-i duc in scolile astea unde sunt si invatatori sau profesori care nu stiu sa scrie corect romaneste, sa fiu nevoita sa cheltui o gramada de bani pe meditatii ca sa invete ce ar fi trebuit sa invete la scoala, sa stau cu gandul ca daca eu n-am reusit, macar ei sa plece din tara? Sa aiba colegi nevaccinati pentru ca toate tutele fac copii dar n-au un minim de educatie cat sa-i ingrijeasca bine si sa nu-i supuna si pe altii riscului? Sa-i cresc intr-un bloc unde se arunca varza murata pe ghena si tampoane in wc?  Dar n-am omorat pe nimeni, Doamne, ca sa-mi chinui viata asa si sa-mi mai bat joc si de un copil. Si da, cand am venit in Bucuresti, in 2004,  am avut 100% convingerea ca voi avea o familie si copii, ca nu poate exista un mediu mai bun sa iti duci viata si sa-ti cresti copiii decat in capitala. Dar m-am inselat, acum regret foarte mult decizia pe care am luat-o si singurul lucru cu care ma consolez  e ca Dumnezeu stie cel mai bine ce ni se potriveste, ca ne trimite pe fiecare dintre noi in locurile unde trebuie sa ne invatam lectiile si ca eu trebuie sa fiu aici tocmai pentru ca asta e piatra mea de incercare: sa-mi mentin credinta in Dumnezeu, comportamentul civilizat si dragostea de oameni intr-un mediu care ma poate trage in jos de 100 de ori pe zi. Cu greutati suntem incercati si ajutati sa crestem sufleteste. Si daca tot am intrat in sfera spirituala, Bucurestiul are si o energie foarte proasta, e un oras cu o energie atat de rea (mentinuta de agresivitatea si indiferenta oamenilor), incat simti cum te apasa si te sufoca. Una dintre putinele zone cu energie buna e Piata Victoriei (spre zona parcului Kiseleff si a Muzeului de Geologie). Eu mi-am pierdut orice speranta pentru orasul asta tocmai pentru ca l-am vazut degradandu-se sub ochii mei si nu stiu ce l-ar putea intoarce din procesul asta al degradarii. Da, s-au amenajat parcurile, da, se construiesc cartiere rezidentiale, da, se avanseaza tehnologic, dar nu despre felul asta de degradare am scris eu aici. Si daca numai Bucurestiul ar fi asa…Dar nu e numai Bucurestiul, toata tara e in picaj. Dupa integrarea in UE a absorbit strainatatea ce a fost bun, oamenii bine instruiti, bine crescuti, inteligenti, capabili. A ramas pe aici o gloata de fani radio zu, fani manele si bautura, fani prostitutia si incultura de la tv. Plus altii care se cred superiori astora (pentru ca asculta fado, mananca vegan si cumpara daruri de la Carturesti) dar sunt facuti din acelasi material, doar ca nu-si dau seama.

Luni, 6.06.2016-Cand am scris articolul, nu mi-am amintit nici o secunda ca peste 2 zile vor fi alegeri locale. Deja e inutil sa citesti articolul meu, e suficient sa te uiti pe rezultatele votului in Bucuresti ca sa-ti dai seama pe unde e orasul asta. Culmea e ca desi vedeti ce parere am despre Bucuresti, nu mi-as fi imaginat ca va castiga Firea, n-as fi crezut ca se poate chiar asa ceva. Adica parerea mea despre bucuresteni este chiar mai buna decat ar trebui sa fie.

%d blogeri au apreciat: