De ce nu vreau sa fiu celebra

Azi dimineata, nu stiu de ce, m-a dus gandul la Arsenie Boca. La brandul Arsenie Boca, daca ii pot spune asa. M-am gandit cati bani se fac pe seama lui, cati naivi umplu buzunarele unora care stiu sa speculeze momentul si sa dea lovitura. Nu stiu prea multe despre Boca, nu ma pasioneaza subiectul nici pe departe dar din cate stiu, omul a suferit destul de mult in inchisorile comuniste, era un calugar care isi vedea de viata lui si acum a ajuns tinta de mistocareala a unora, sursa de bani a altora si subiectul delirului pentru tot felul de nefericiti. De-asta  sa te chinui, de-asta sa suferi? Gandindu-ma la el, fac analogia cu Iisus Hristos. Same thing dar la scara mare. Un rebel persecutat de romani, rastignit si pe seama caruia se fabuleaza de 2000 de ani, se fac bani gramada si sunt manipulate miliarde de oameni. Traiesti cinstit, inveti oamenii ceva bun, te chinui si dupa ce mori, se folosesc smecherii de imaginea ta, creeaza tot felul de mituri si traiesc bine pe seama altora care cred in tot felul de povesti desi nu mai sunt copii. Uneori ma gandesc ca oricat bine ai incerca sa faci semenilor, structura interioara a omului e atat de ciudata, de nestatornica, incat tot efortul ti-e inutil pana la urma. Mai bine stai in banca ta. Nici nu vreau sa ma gandesc ce ar simti Boca sau Iisus daca ar invia si ar vedea ce s-a facut cu imaginea lor intre timp. Sa vada Boca cum se ingramadesc toti disperatii pe la Prislop, cum se vand tot felul de obiecte de prost-gust cu poza lui, ce bazar grotesc a ajuns manastirea lui. Sa vada Iisus cum se folosesc unii de numele lui, de 2000 de ani incoace, ca sa-i minta pe altii ca vine a doua oara sa-i judece si asa ii manipuleaza si ii tin cu frica. De la sfinti m-a dus azi gandul la oamenii celebri si imi aminteam de cate ori am vazut in documentare cum persoanele publice, in special cele care au de mentinut o imagine buna, cum sunt cei din familiile regale, fac depresii, ajung sa aiba atacuri de panica in multime, iau tratament psihiatric din cauza presiunii sub care traiesc. Multi regreta ca nu sunt celebri dar celebritatea mi se pare o povara atat de grea, incat prefer lejeritatea anonimatului. Ma duc la magazin cu ce haine nimeresc sa-mi pun pe mine. Nu ma stie nimeni. Daca as fi celebra macar la nivel de oras, as auzi: „Uite-o pe Alexandra!” si m-as gandi: „Doamne, cum m-am imbracat! Ma vad oamenii astia.” Stres. Nu e bine sa fii stresat. Cand esti expus in fata oamenilor, le simti tendinta aia animalica de a te devora pentru ca te plac si vor ceva din tine sau pentru ca te invidiaza. Cand nu esti expus, faci parte din multime, te pierzi intre ceilalti si traiesti linistit. Intr-un documentar despre nu stiu ce printesa care a murit intre timp, spuneau ca avea oroare sa apara in public, isi dorea sa se intoarca la viata dinainte, lua pastile cand avea aparitii publice si aratau filmari cu ea in multime, era impecabila, nimeni nu s-ar fi gandit ca are anxietate sociala. Nimic pe lumea asta nu merita platit cu sanatatea, mai ales cea mintala. Nici sa fii star, nici sa fii print, nici cine stie mai ce. Nu se merita. Uitati-va ce s-a ales de Michael Jackson sau de Whitney Huston. Multi vanzatori in piata sau mecanici auto au vieti mai linistite si mai implinite decat au avut ei. Da, mecanicul nu ajunge in revista sau la tv, nu e idolatrizat. Dar nu traiesti pentru altii, traiesti pentru tine. Pentru a face fata celebritatii trebuie sa stai bine cu psihicul si sa ai o atitudine pentru care nu multi sunt pregatiti.

Parintii mei si-au dorit sa fiu celebra. Eu nu. Poate ca sunt tristi pentru ca nu le-am implinit visul. Odata am aparut, din intamplare, pe prima pagina intr-un ziar. Eram la un eveniment si am fost fotografiata langa cei care prezentau de fapt interes. S-a dus mama, a luat ziarul, a decupat pagina cu mine si a tinut-o la vedere. Era fii-sa in ziar. Nu stiu pe unde o mai fi acum pagina aia. S-o fi ingalbenit si e aruncata pe undeva. Toate ziarele ajung la gunoi sau la reciclat si e egal cu 0 ce poze sunt pe hartia aia. Timpul trece repede, oamenii uita, sunt schimbatori si cred ca e mai bine sa faci ce poti ca sa lasi ceva bun pe pamant in limite decente, civilizate, chiar si intr-un mare anonimat, decat sa doarma unii si altii cu poza ta sub perna pentru ca n-au ajuns inca la gradul de maturitate la care sa nu se lege de imaginea cuiva.

%d blogeri au apreciat: