Craciunul meu minunat

Astazi voi scrie 4 povesti. Cu execeptia unora dintre nume, pe care le schimb ca sa evit repetitia si confuziile, totul e real si s-a petrecut asa:

1. Maria s-a nascut in vara lui 1917, cu 100 de ani in urma, intr-un oarecare sat romanesc. In adolescenta si-a dat seama ca vrea sa se calugareasca si a plecat la manastire impreuna cu o prietena, ca sa-si poata indeplini visul. Parintii ei nu erau de acord sa aiba vreo fiica la manastire, considerau asta o ofensa adusa familiei si au mers s-o ia de acolo, pentru ca lor li se parea corect ca ea sa se casatoreasca. Dupa o cearta cu staretul si cu ea, parintii au luat-o cu forta inapoi acasa si la 17 ani i-au adus in petit un baiat de 21 de ani, Tudor, si au obligat-o sa se casatoreasca cu el, pentru ca asa trebuia si cu asta basta, nu sa le ramana la usa nemaritata si sa-i faca de ras cumva. A plans Maria cat a putut, a incercat sa se opuna si dupa nunta a fugit iar la manastire. Parintii cu socrii si sotul s-au dus dupa ea si n-a mai avut de ales, a trebuit sa se intoarca acasa si sa isi vada de viata de sotie. Primii 2 copii i-au murit, urmatorii 7 i-au trait si a mai pierdut la un moment dat o sarcina. Deci o femeie care nu a vrut sa se casatoreasca macar, a ramas gravida de 10 ori. Toata viata ei a pus pe primul loc biserica, in fiecare zi citea din carti religioase si mereu povestea cat si-ar fi dorit sa fi ramas la manastire, sa n-o fi luat-o parintii de acolo vreodata si sa nu fi fost maritata cu forta, obligata sa ramana o viata alaturi de un barbat pe care nu l-a iubit. In 1993 a murit de cancer intr-un spital din Constanta, dupa o viata irosita doar pentru ca a trebuit sa se incadreze fara voia ei in tiparele societatii. Cand avea 21 de ani, a nascut-o pe prima fiica, Elena.

2. Elena s-a nascut in toamna lui 1938 intr-un sat constantean. O fata foarte ambitioasa, a fost mereu premianta clasei la scoala si prima fata din satul lor care a intrat la liceu la Constanta. Visul ei era sa devina contabila, desi toate femeile din familia ei fusesera doar casnice, se casatorisera tinere, facusera copii si lucrasera pamantul. Dupa primul an de liceu, era printre cele mai bune fete din clasa, foarte apreciata de profesoare si cu speranta unui viitor foarte bun. Intr-o zi, tatal ei, Tudor, a venit la ea la internat si i-a spus sa isi impacheteze totul pentru ca va renunta la scoala si va pleca acasa. Incepuse procesul colectivizarii in Romania, el refuza sa intre in colectiv si comunistii l-au obligat sa isi retraga copiii de la scoala. I-a explicat ca oricum, este fata, rolul fetei este sa se marite si sa aiba copii si ca nu este mare pierdere ca va pleca inapoi acasa si nu va termina liceul. Elena nu a vrut sa plece, a plans, dar nu a avut de ales si s-a intors acasa, fara sa mai termine liceul, fara sa mai poata deveni contabila. Pana la urma si tatal ei a fost inclus cu forta in colectiv, dar ea nu s-a mai putut intoarce la studii, era nevoie de ea acasa, sa creasca fratii mai mici si sa munceasca la camp. Deja facea 20 de ani si rudele le reprosau lui Tudor si Mariei ca Elena inca nu s-a casatorit, spuneau ca ii face de ras, ca le va ramane fata batrana la usa. Cand avea 20 de ani, i-a adus cineva in petit un baiat din Constanta si toate rudele au luptat s-o convinga sa se marite cu el, pentru ca deja ii trecea timpul si nimeni n-o mai lua apoi de nevasta. Parintii i-au explicat ca au multi copii si ca a venit momentul ca ea sa se marite, ca sa nu o mai aiba in grija acasa. La 20 de ani s-a casatorit cu Ion, acel baiat adus in petit si s-au stabilit la Constanta. Ion era indragostit de alta femeie dar parintii nu au fost de acord sa o ia de sotie pentru ca era prostituata si l-au obligat sa se casatoreasca cu o fata virgina, dintr-o familie serioasa iar o ruda l-a dus la Elena. Au fost casatoriti 20 de ani, timp in care Tudor i-a facut Elenei viata un cosmar pentru ca nu s-a putut casatori cu femeia iubita si pentru ca a fost obligat sa se insoare cu ea, fata serioasa, gospodina si virgina. A obligat-o sa fie casnica si de fiecare data cand ea se angaja undeva, venea si ii facea scandaluri imense la locul de munca apoi sefii nu o mai primeau de frica lui. Fiind lipsita de orice castig material, era la mana lui iar el uneori nu ii dadea nici bani de mancare, pentru ca ii ducea acelei femei pe care o iubea si pe care si-o facuse amanta.  A incercat sa plece, dar parintii nu au primit-o inapoi, spunand ca ii face de ras daca divorteaza si ca trebuie sa isi suporte barbatul asa cum il are. Dupa 20 de ani de casnicie mizerabila, intr-o seara, Ion a batut-o foarte rau, au dus-o vecinii la urgenta si apoi a divortat de el pentru ca nu mai avea curaj sa il mai vada, macar. In urma divortului a castigat casa si dupa ce s-a vazut singura, s-a putut angaja, si-a terminat studiile, a devenit si contabila, chiar daca trecuse de 40 de ani. Isi irosise toata tineretea in umilinta, agresiuni si saracie iar asta a afectat-o psihic si neurologic foarte rau. Elena si Ion au avut 2 copii pe care ea nu i-a dorit deloc si i-a avut doar pentru ca a fost obligata sa se marite. Copiii au fost Sorin, care a murit la 4 luni dupa nastere, si Dana.

3. Dana s-a nascut in 1960 in Constanta. Primii 20 de ani de viata i-a trait in cosmarul din familie unde a fost victima umilintelor si a indiferentei pe care tatal ei le avea fata de ea si fata de mama ei. Povesteste si acum de anii in care zile la rand manca doar mere, pentru ca nu aveau bani de altceva si mergea la scoala cu haine care ii ramasesera mici pentru ca tatal ei nu voia sa ii cumpere nici macar o fusta. La 20 de ani a fost martora momentului in care tatal era sa-i omoare mama si a dus-o impreuna cu vecinii la urgenta. Dupa divortul parintilor, tatal ei inca o mai cauta si zicea ca vrea sa-i ceara iertare dar ea se speriase de el si nu a mai vrut sa-l vada. Cand avea 20 de ani, dupa ce ramasese doar cu mama ei, s-a angajat la santierul naval ca desenator tehnic. Acolo l-a cunoscut pe Emil care se ocupa de pontajul orelor anagajatilor si s-au indragostit unul de celalalt. Cand avea 21 de ani iar el 22, s-au casatorit considerand ca nu pot trai unul fara celalalt desi parintii lor s-au opus cu toata forta. Parintii lui Emil nu o doreau deloc pe Dana ca nora iar Elena, mama Danei, il ura pe Emil si considera ca toate femeie din familia ei au suferit atat de mult din cauza barbatilor, incat ar fi vrut ca Dana sa fie o femeie independenta. Totusi, ei s-au casatorit. Erau prea tineri ca sa fie pregatiti sa fie parinti si ar fi vrut sa mai astepte, sa faca amandoi facultate, dar fiind anii ’80 si contraceptia lipsind, Dana a ramas gravida in prima luna dupa nunta, avort n-a avut cum sa faca si s-a vazut mama fara voie, la 22 de ani. Dupa nastere a facut o boala foarte grava, a fost internata de urgenta, separata de copil iar medicul i-a explicat lui Emil ca este o boala incurabila si ca trebuie sa se gandeasca bine daca va ramane cu ea sau daca va divorta. Parintii lui Emil s-au suparat si mai tare, i-au spus ca au stiut ei ca mai bine nu s-ar fi insurat cu ea si sa faca bine sa divorteze imediat de ea. I-a ascultat, speriat fiind, a inaintat divort, a incercat sa dea copilul spre adoptie ca sa nu aiba nicio obligatie dar nu a reusit. A plecat la parinti iar Dana, dupa iesirea din spital, a ramas la mama ei cu copilul pe care s-a vazut nevoita sa-l creasca singura, sa invete sa fie mama, concomitent cu un tratament puternic si agresiv. E divortata de 33 de ani deja, dar il iubeste inca pe Emil, cu toate ca el a parasit-o la greu, ca si cum n-ar fi iubit-o vreodata, s-a casatorit cu alta femeie si are o familie fericita iar ea inca este bolnava si sufera cu gandul la el si la cum a parasit-o. Din cauza bolii, si-a crescut copilul cu multe lipsuri. Copilul are acum 34 de ani si se numeste Alexandra.

4. Alexandra sunt eu. Am 34 de ani, nu am fost casatorita niciodata si nici nu am de gand sa fac asta. La 14 ani am absolvit 8 clase, la 18 ani liceul iar la 26 de ani am luat licenta in Relatii Internationale. Prima oara am lucrat la 19 ani, ca debarasatoare pe timpul verii la o autoservire in statiunea Saturn iar acum sunt asistent manager in Bucuresti. Zilele astea ma tot intreaba amicii ce imi doresc cel mai mult de la 2017 si le zic adevarul: vreau un serviciu mai bun, mai bine platit, ca sa pot calatori, sa-mi permit sa incep odata cursurile de inot pe care le tot aman si sa nu am grija zilei de maine sau de poimaine. Sunt singura. Stau intr-o camera cu chirie, intr-un apartament frumos din Titan iar acum, in seara de Craciun, mai e in casa doar una dintre colegele de apartament, care se uita la un film in camera ei. Eu scriu, am langa mine un bradut pe care l-am gasit in debara cand m-am mutat si l-am impodobit frumos. Maria, strabunica mea, nu era singura de Craciun la 34 de ani. Avea in grija o casa, ramasese gravida deja de cateva ori si crestea niste copii nedoriti. Petrecea Craciunul cu un sot pe care nu-l dorise si pe care nu-l iubea. Nu traia asa cum ar fi vrut. Traia asa cum ii impusesera altii si suferea. Elena, bunica mea, la 34 de ani cine stie al catalea Craciun in saracie si foame facea cu fata ei, in timp ce Ion, sotul ei, era la iubita lui fara sa-i pese de ce a lasat acasa? Nu vreau sa ma gandesc cum e sa faci un asemenea Craciun. Dana, mama mea, an dupa an plangea de fiecare Craciun, nu aveam macar o sarbatoare linistita din cauza plansului ei si a cat putea sa se revolte si sa tipe din cauza ca a fost parasita de un om pe care inca il iubea si caruia nu intelegea cu ce i-a gresit de a ajuns singura si nefericita. In memoria mea genetica e o suferinta care a fost dusa ani la rand de femeile care s-au nascut si s-au crescut una pe alta intr-un sir continuu de suferinte. Cineva trebuia sa aiba curajul sa opreasca odata mizeria asta. Eu nu vreau sa depind de nimeni, de banii nimanui, de atentia nimanui, de statul in casa nimanui doar pentru ca nu mi-as permite-o pe a mea. Eu nu depind de cineva. Stiu cat s-ar bucura Maria pentru mine daca ar mai trai, ei i-ar fi fost imposibil sa aiba viata mea. Stiu ca Elena e mandra de mine pentru ca am ascultat-o cand mi-a spus „Sa ai mereu banul tau si daca vezi o prajitura si poftesti, sa intri in cofetarie si sa ti-o cumperi.” pentru ca ea nu putea nici atat la varsta mea de acum. Dana, mama mea, ma iubeste, chiar daca boala i-a macinat si posibilitatea de a o exprima dar stiu ca ma iubeste si se bucura in sinea ei pentru ca nu i-am repetat greselile. Eu am mers pe drumul meu si nimeni nu m-a tras inapoi.

Povestile strabunicii, bunicii si mamei mele sunt povestile a milioane de femei din lume. Mi-e ciuda cand vad femei care se aranjeaza si se cocheteaza in toate felurile, isi trateaza corpurile ca pe niste obiecte doar ca sa placa barbatilor, sa fie alese de barbati bogati, sa parvina, sa traiasca agatate de bratul unui barbat care sa le intretina. Zeci de ani la rand s-au luptat femeile ca sa devina contabile, ca bunica mea, medici, avocati, vanzatoare, invatatoare sau chiar si femei de serviciu, ca sa fie independente, sa nu mai depinda de barbati iar acum, in 2016, inca exista femei care se umilesc in fata barbatilor ca sa stea la mana lor, sa depinda de banii lor. Pentru ca bunicile si strabunicile noastre au fost umilite sau luate in ras cand au vrut independenta dar s-au luptat, am ajuns noi azi sa fim independente. Nu mai trebuie sa luptam unele impotriva altora pentru atentia barbatilor, pentru ca doar lor le apartineau resursele. Am ajuns la resurse, fiti verticale, fiti tari, nu va mai lasati sa depindeti de nimeni, invatati cat puteti, munciti cat puteti ca sa nu va traseze nimeni altcineva in afara de voi drumul in viata. Nu va mai lasati folosite si oprimate, macar cu gandul la cate femei s-au opus fara succes la a fi folosite si oprimate.

Stiu la ce va ganditi acum si mi s-a spus asta de multe ori: „Daca in familia ta au fost femei nefericite si casnicii nefericite, nu inseamna ca tu vei fi nefericita sau ca nu vei fi iubita. Poti intalni un barbat care sa te iubeasca si nu trebuie sa fii tu cea care razbuna nefericirea inaintaselor tale.” Stiu ca pe lume sunt si casnicii reusite, si cupluri care se iubesc, ma bucur pentru acei oameni. Si mai stiu un lucru: daca pe lumea asta ar fi existat un barbat potrivit mie, un barbat care sa ma iubeasca si care sa-mi fie alaturi si sa ne iubim o viata, l-as fi intalnit pana acum. Sigur l-as fi intalnit. Dumnezeu ma iubeste si daca nu mi-ar fi fost scris sa traiesc singura, nu m-ar fi lasat sa fiu singura. Am fost ceruta in casatorie de 3 ori: la 19, 21 si 24 de ani. Eu mi-am permis sa spun „Nu” si daca as intoarce timpul, as spune tot „Nu” pentru ca am stiut ca nu ar fi fost o casnicie reusita cu niciunul dintre ei. Cand e vorba de o alegere pe viata, iti pui mintea la contributie, nu hormonii sau cheful de a te vedea rudele in rochie de matase si nu te arunci cu capul inainte doar ca sa fii si tu mireasa, la pozat prin parcuri si pe mal de lac. Ma bucur si pentru intelepciunea de a fi spus „Nu”, dar si pentru ca eu am libertatea de a alege. Alte milioane de femei nu au avut-o si si-au irosit vietile. Da, sunt singura de Craciun, spre deosebire de multe femei de varsta mea care acum sunt cu sotii si cu copiii in vizita la nasi, la parinti, la prieteni, si copiii li se plimba de-a busilea pe sub brad sau desfac cadouri. Nu sunt fericita sau nefericita in comparatie cu ele, pentru ca nu ma compar cu nimeni. Unii cred ca sunt fericita singura, altii cred ca sunt nefericita singura, dar nu relatia de cuplu sau absenta ei inseamna fericirea sau nefericirea omului. Craciunul meu este minunat pentru ca il petrec asa cum vreau si pentru ca, mai presus de toate, daca esti sanatos si traiesti in liniste, poti avea sarbatori minunate. Daca intelegi cum sunt oprimarea, traiul intr-un destin trasat de altii, ani irositi, viata irosita, intelegi ca un Craciun in singuratate, intr-un apartament cu chirie poate fi minunat, atata timp cat e petrecut in libertate, liniste, dupa propriul plac si cu sanatate.

%d blogeri au apreciat: