La Muzeul de Geologie

Ieri am fost la muzeul de geologie. Cred ca de mai bine de un an tot ziceam sa merg si acum, pentru ca am avut o saptamana cu ceva evenimente nasoale, m-am gandit sa ma premiez cumva pentru ca am trecut de ele si sa merg intr-un loc dragut si am vizitat acest muzeu. A fost una dintre cele mai interesante experiente pe care le-am avut in ultima vreme, si cu plusuri, si cu minusuri dar…interesanta.

Am cautat pe net site-ul lor ca sa vad macar cat costa biletul dar site-ul nu functiona, in diverse articole scria ca muzeul s-a inchis pentru ca…radiatii si m-am dus acolo la noroc. Dar era deschis si biletul m-a costat doar 8 lei. Ma gandeam ca in maxim o ora jumate vad tot dar dupa o ora jumate vizitasem doar parterul. La etaj si subsol am tras rapid o fuga si mi-am propus sa revin ca sa le vad pentru ca deja era prea multa informatie si ma mai si dureau picioarele. Cat am stat eu sa vad fiecare exponat si fiecare explicatie notata acolo, au trecut pe langa mine diversi indivizi care intrau pe usa, treceau pe la vitrine in 10 secunde si ieseau. Cum sa vizitezi un muzeu in felul asta? Greu de inteles. M-am uitat la toate pietrele si pietricelele, toate exponatele, toate panourile cu povesti si explicatii, e super tare muzeul ala si daca nu l-ati vizitat, va indemn sa mergeti. Eu credeam ca voi vedea doar niste pietre dar am vazut si cranii de oameni, si dinozauri si tipuri de sol, etc, etc. Mi-a placut foarte mult ca totul era explicat foarte clar, de exemplu aveau un desen cu o zona marina si alaturi niste pietre si tipuri de scoici sau de sol iar de la ele mergeau sageti care iti explicau de unde provin fiecare, fie ca erau de pe tarm sau de la diverse adancimi din mare. Asta mi-a atras atentia pentru ca atunci cand merg acasa, culeg scoici si cochilii de pe malul marii si acum am aflat de la ce adancime sunt fiecare dintre ele. Le multumesc celor care au muncit la fiecare vitrina, text, explicatie, documentare.

Imi plac mult bijuteriile cu diverse feluri de pietre si in decursul timpului am adunat destul de multe incat sa stiu si multe feluri de pietre si le-am regasit acolo pe toate, cu eticheta, puse frumos la rand. Faptul ca pe eticheta era trecuta si compozitia chimica mi-a cam stricat imaginea romantica pe care mi-o formasem eu despre pietrele colorate si frumoase pe care le cumpar. Malachitul e preferata mea, e o piatra cu minunate nuante de verde si cand am aflat ca e doar un minereu cu o mare cantitate de cupru, a fost cam dezamagitor.

Ieri am vazut hemimorfit pentru prima oara si mi-a placut atat de mult, incat i-am facut o poza pentru ca este permis sa faci poze acolo.

023

Lumina cade intr-un asemenea mod in muzeul ala, incat e greu sa faci niste poze ca lumea. Plus ca sunt zone in care e atat de slab luminat, incat abia vezi. Ca minus mare e atmosfera de vechi a muzeului. Panourile cu explicatii care cred ca sunt de cand s-a infiintat muzeul, te uiti pe ele si te simti ca atunci cand la tv era doar Ceausescu. Totul e vechi si imi pare rau ca un muzeu cu atatea exponate interesante si valoroase e lasat in stadiul asta. Ma uitam la vitrinele vechi din lemn, la draperiile uzate, si ma gandeam ca oamenii vad cel mai usor aspectele economice urgente ale faptului ca ne conduc niste mafioti dar daca ne-ar conduce unii care ar lupta sa fim o tara civilizata, muzeul asta ar fi de ultima moda. E atat de trist, nu stiu cum sa explic, sa vezi zilnic in cele mai neasteptate aspecte ca am ramas la stadiul de tara saraca si necivilizata. Cei care voteaza pentru cate 50 de lei de persoana si ne-au lasat pe mana unora ca astia, sunt vinovati si pentru starea acestui muzeu, printre multe altele. Dar sa revin la ce am vazut. Mi-a placut mult sala cu minerale fluorescente de la subsol. E complet bezna acolo, in vitrine sunt lampi ultraviolete si pietrele lumineaza. Tot la subsol au si toalete, scriu si despre asta pentru ca e un aspect care conteaza pentru mine, toaleta spune multe despre un loc iar aici erau curate, civilizate. Deci, daca te ia si un pipi de atata umblat prin muzeu, ai unde merge. In privinta umblatului prin muzeu, e aiurea ca nu prea ai unde te odihni, niste scaune sau banchete n-ar strica. Ceea ce a facut experienta speciala pentru mine a fost si toata informatia despre formarea Pamantului, a tuturor mineralelor; de cand am terminat scoala, nu mai tineam minte tot iar aici e si foarte logic explicat si faptul ca totul era atat de unitar si de logic, mi-a creat niste mici revelatii. Am inteles ca si in mine se gasesc minerale la fel ca cele din mare sau din pamant si ca suntem fizic parte din elementele Pamantului. In oasele mele sunt minerale, in apa pe care am baut-o ani de zile acasa au fost bucati infime de nisip sau de cochilii marine, legumele si fructele crescute din pamantul de acasa au crescut cu apa de acolo si cumva asta ne leaga foarte tare de un loc. Asta mi-a explicat cumva convingerea mea ca dorul de casa e si fizic, nu doar sufletesc. Acolo am mai descoperit un mineral numit rodocrozit, e o frumusete, pozele de pe net sunt niste uratanii pe langa ce exponate frumoase de rodocrozit au la muzeu, mai ales cele combinate cu cuart. Nu pun poze ca sa mergeti sa-l vedeti 😉

Poate ca multi merg acolo pentru dinozauri (mai ales cu copiii) dar pentru mine dinozaurii au fost mereu complet in afara oricarui minim interes, am trecut repede de ei. Mi-a placut ca au un exponat creat in marime naturala numit „balaur”. E balaur pe bune (adica un dinozauras) ca cei din povesti si uite ca ei chiar au existat, nu sunt doar fictiune din mosi stramosi. Are privire galesa si niste pene in varful cozii, e un balaur fashionist.

Ce sa mai zic? Ca am citit iar despre cum s-a format Pamantul si inevitabil m-am gandit: „Bai, planeta asta s-a format din intamplare, ne invartim cu totii intr-un spatiu infinit si in orice moment sfera asta rotitoare poate disparea la fel cum a aparut. Totul e ca si cum n-ar fi.” Numai cand vezi cat e Pamantul comparativ cu Jupiter, te simti ca ruda saraca de la tara. Te uiti la alinierea aia de planete si te gandesti ca suntem unii mici, prosti si tupeisti care chiar nu prea inteleg ce e cu ei. Dar bine ca nu avem ocazia sa vedem prea des din exterior cum stau lucrurile.

Dupa doua ore in care nici nu apucasem sa vad tot si abia ma mai taram, am plecat, cu convingerea ca trebuie sa revin, nu inainte de a cumpara de la magazinul muzeului un ametist pe care il voi face cadou. Au acolo un magazin, asteptasem cu interes sa-l vad dar nu m-a uimit cu nimic, e ceva gen stand de bazar cu pietre si bijuterii si vindea un domn care incasa si banii la intrare, era tare stresat si tot incerca sa fie politicos, bietul de el, nu stiu ce avea, dar colgii lui erau tare relaxati prin tot muzeul. Mereu cand merg in muzee sau in diverse institutii bugetare vad acelasi tipar de oameni pe model anii ’90, cand romanii erau calmi, optimisti si naivi. Zici ca pentru ei a inghetat timpul. Bugetarii sunt Tranzitie style. Modul in care se imbraca, in care se poarta, te duce cu gandul la petrecerile de 8 martie cu suc Tec si prajituri iar alaturi, la un televizor NEI, Emil Constantinescu vorbeste despre privatizare si luminita de la capatul tunelului. In bugetar vei vedea bonomia si relaxarea fara pic de spirit al concurentei. Uite unul dintre motivele pentru care imi place mie sa merg la muzee, ma simt intoarsa in timp, cand inca puteam face mai multe alegeri pentru viata mea. Iar la muzeul de geologie m-am simtit cam prin clasa a patra, in 1993. Mergeti si voi, sa vedeti ce interesant e.

Un gând despre „La Muzeul de Geologie

Comentariile sunt închise

%d blogeri au apreciat: