Gandirea

Era noiembrie 2006. Tocmai incepusem anul 3 de facultate, aveam 24 de ani si stateam cu chirie la o batrana in Berceni. Sunt norocoasa pentru ca imi amintesc foarte bine acea seara. Am mers la teatru la TNB, spectacolul „Gandirea”. M-am pregatit cu mare bucurie si atentie, ca intotdeauna cand mergeam la teatru, aveam pantaloni la dunga, o bluza bleu cu un nasture de decor mare si frumos si un guler elegant. Sacoul il aveam de vreo 5 ani dar inca arata foarte bine si imi pusesem niste ghete pe care le purtam foarte rar pentru ca evit tocurile inalte. Imi amintesc momentul in care am iesit de la metrou, cum am urcat din pasaj spre teatru. Imi luasem bilet in randul 2, ma asteptasem sa fie sala plina dar cred ca nu era nici jumate ocupata. Langa mine s-a asezat o doamna cu care am vorbit inainte de spectacol si mi-a dat o revista B24FUN pe care o luase din foaierul teatrului. Era o doamna simpla, dar culta si demna, ne-am placut reciproc foarte tare. A fost pentru prima data cand l-am vazut pe Marius Manole jucand intr-un spectacol. Recunosc ca din toata piesa imi amintesc cum ii dadea replica lui Mircea Rusu: „Da, domnule. Da, domnule.” cu o dictie si o traire exceptionale si momentul in care s-a intins la marginea scenei, a privit  spre sala si pentru ca eram in randul 2 iar randul 1 era gol, au fost cateva secunde in care ochii lui s-au oprit in dreptul meu. Era slab, filiform, dar numai talent si energie tot, era uimitor. Marius a fost o revelatie pentru mine, am avut o bucurie de nedescris sa vad un asemenea actor. Il vazusem prima oara cu 2 luni inainte la Gala HOP de la Mangalia, dar era in juriu. Cand am plecat de la spectacol, mergand spre metrou cu doamna care statuse langa mine, i-am zis: „Doamna, dar tanarul asta, Manole, e mare.” iar ea mi-a raspuns: „E mare, domnisoara, dar cat o sa fie de mare baiatul asta!”

Mama e pasionata de teatru, imi povestea ca m-a dus la teatru inca de cand eram in burta ei, am vazut piese de teatru la care eram asezata cu grija pe scaun si ma ruga mama sa nu scot vreun cuvant pe parcursul piesei, chiar daca nu intelegeam nimic din spectacol si imi dadea o jucarie ca sa am ceva de lucru. Un actor ca Marius cred ca asteptasem in sinea mea inca de cand era mama gravida si mergeam la teatru in burta ei.  In seara aceea, dupa ” Gandirea” , m-am intors acasa, adica la gazda mea, si am scris in jurnal: „Azi am vazut un actor care, cu noroc, va ajunge un mare nume in teatrul romanesc: Marius Manole.” Cumparasem cu ceva eforturi biletul la „Gandirea”. Nu pentru ca ar fi fost bataie pe bilete, ci pentru ca ai mei imi mai trimiteau bani doar pentru chirie iar  pentru orice altceva imi mai trebuia, lucram cu jumate de norma, ca sa fac si facultatea, si imi era greu. Dupa „Gandirea”, am tinut-o cateva zile numai pe taitei instant si margarina cu paine, chiar ma gandeam ca poate peste ani imi va parea rau ca am facut acele sacrificii pentru teatru dar daca m-as intoarce in timp, as face la fel.

Marius este unul dintre cei care mi-au daruit amintiri exceptionale. Nici nu stiu ce sa spun mai intai pentru ca toate mi se amesteca in minte, un moment mai frumos ca altul. Sa-l vad jucand a fost pentru mine o bucurie pe care cred ca o merita orice iubitor de teatru din partea unui actor. Nu pot descrie starile cu care plecam dupa ce il vedeam la teatru. Am fost printre cei care l-au vazut jucand in anii lui fantastici in care nu venise de mult la Bucuresti. Povestea apoi in interviuri cat de greu ii era la inceputuri, cum manca uneori un iaurt pe zi si vedea doar teatru. In anii aia l-am vazut jucand si daca exista un Dumnezeu al iubitorilor de teatru, sigur a tinut cu mine. In 2010 l-am cunoscut personal si modestia lui a fost o alta surpriza placuta pentru mine. In 2010 era deja celebru si gaseai greu bilete la spectacolele lui. Am niste amintiri extraordinare de la piesele in care l-am mai vazut. Pentru un iubitor de teatru Marius era o revelatie. Am avut un alt blog pe durata a 5 ani si am scris odata, prin 2010, un articol despre cat de mult il apreciez pe Marius pentru ca nu amesteca borcanele, traieste pentru teatru si nu se lasa atras in tot felul de spectacole sau emisiuni facute doar pentru audienta si pentru bani, cum fac altii. Verticalitatea si refuzul de a face compromisuri sunt calitati pe care le apreciez enorm la oameni. Sa traiesti intr-un oras ca Bucurestiul, sa ai ocazia sa faci tot felul de dubiosenii pentru bani dar sa refuzi, e ceva exceptional, dupa parerea mea.

Prin martie veneam intr-o seara de la serviciu, am schimbat magistrala la Unirii si, asteptand metroul, m-am uitat la unul dintre monitoarele de pe peron. Era o reclama la un show tv, dansau niste oameni, mici fragmente cu Oana Zavoranu, diverse alte femei decorative, genul de emisiune cu multa agitatie si culoare, facuta pentru grosul populatiei. Cand l-am vazut pe Marius in clip, am zis ca mi s-a parut. Dar chiar era el. Daca prin 2010  mi-ar fi spus cineva: „O sa-l vezi pe Manole in aceeasi emisiune cu Andreea Marin, Florin Calinescu, Zavoranu, Antonia, Velea si apoi invitat la Maruta la canapea.” i-as fi spus: „Esti nebun, du-te dracului de aici.” Cat timp a durat acel concurs de dans televizat, se intampla sa mai vad pe fb cate ceva despre emisiune si apoi am aflat ca Marius a castigat. Am vazut in seara asta imagini de la premiere, de la Maruta, mici interviuri, stilul protv-ist, adica much ado about nothing. De cand am vazut acea reclama la metrou, nu va puteti imagina cat de pretioasa mi-a devenit amintirea lui Marius din 2006, seninatatea si puritatea cu care il vazusem in „Gandirea” . Dragii mei, sunt unele amintiri de care ajungi sa tii cu dintii ca sa simti macar in mintea ta dovada ca lumea poate fi un loc minunat. Nu-i gasesc nicio scuza lui Marius pentru ca s-a bagat in toata pleava aia, niciun act umanitar nu te scuza sa te aduni cu asa fauna la kitsch-ul de protv, dar il inteleg. Marius e un actor cum ai intr-o tara unul la 100 de ani. Daca ar fi fost intr-un mediu care sa fi incurajat teatrul de calitate, intr-o tara civilizata, lucrurile ar fi stat altfel. Nu e vorba in primul rand de mediul din teatre, ci de public. In Bucuresti e public de joasa speta iar Bucurestiul inca pierde oamenii buni si tot atrage scursura, se va paradi si mai rau orasul asta. Daca esti un actor exceptional, te innebuneste un asemenea public: necunoscator de teatru, care aplauda la fel si la piese bune si la cacaturi de gang, care sta pe telefoane in sala, sta de vorba, rade la cele mai tragice momente, face obsesii pe tine dar nu stie de ce, se afla in treaba venind la teatru. Intr-o sala intreaga sunt tot mai putini cunoscatori si iubitori de teatru. N-ai pentru cine, pur si simplu. Si cand vezi ca tu te duci acolo si pui tot sufletul si esti genial dar joci pentru unii care au venit sa stea pe telefoane si sa se hahaie, la ce sa te mai zbati?  Eu n-am mai mers la teatru tocmai din cauza celor care deranjau spectacolele si nu am mai vrut sa ma enervez pe banii mei, e o cocina Bucurestiul, greu mai gasesti un loc civilizat. Singurele teatre cu atmosfera mai decenta in public stiu ca sunt Bulandra si Odeon. Si atunci, la ce sa te mai chinui sa tii garda sus, ca actor? De ce sa nu te duci in emisiuni cu toate fufele si la Maruta? Daca publicul e sub orice critica, de ce sa te chinui sa fii vertical pentru el? Sunt lucruri pe care nu le stiu si doar imi dau cu parerea, sunt si oameni care si daca ar trai cu paine goala, nu ar merge in aceeasi emisiune cu Zavoranu sau Antonia, poate ca depinde si de materialul din care e facut omul pana in straturile cele mai intime, in care nu poti vedea usor si ajungi sa fii surprins. Pe masura ce trece timpul, inteleg ce momente pretioase traim uneori si cand suntem constienti de ele, trebuie sa le traim din tot sufletul pentru ca ne mai raman doar niste amintiri. Nu pot spune cat de rau imi pare ca viata mea se desfasoara intr-o perioada in care tara mea se distruge, mediocritatea ne sufoca, mizeria e tot mai sus, totul e de-a valma, valori cu nonvalori, toti trag care incotro pentru bani, toate femeile de consum si toti incultii sunt mari vedete si tot jegul asta atrage si oameni de valoare asa cum o tornada prinde tot in cale si duce cu ea. Cand traim momente minunate, sa le pastram pe suflet. Nu stim cum si pe unde ne duce viata, pe noi si pe cei iubiti, si chiar daca lucrurile ajung sa se schimbe intr-un mod trist, macar avem amintirile pretioase.

%d blogeri au apreciat: