Dorinte secrete

Va povestesc azi una dintre marile mele dorinte care, din pacate, este irealizabila. E un vis al meu, ceva ce imi doresc din suflet sa fac dar vorba aia: daca nu se poate, nu se poate. Adica nu-i ceva greu de facut dar nu ma simt pregatita sa suport consecintele.

De vreo 2 luni a inceput sezonul nuntilor. Cine nu stie deja din alte articole ale mele, nunta mi se pare un eveniment de un exhibitionism dus pana la ultimul grad. Adica nu poti forma un cuplu fericit cu cineva fara sa va vada rudele si prietenii dandu-va limbi la Starea Civila, invartindu-va prin jurul unei mese la biserica+diverse cacaturi de obiceiuri? Trebuie sa vada toata lumea ca „Asta, uite, asta este barbatul al carui penis va intra tot restul vietii in vaginul meu!” sau „Asta, asta este femeia intre picioarele careia voi intra eu de-acum incolo!” Si pentru ca acesti oameni accepta de buna voie si nesiliti de nimeni sa organizeze un eveniment inutil si penibil, evident ca merita un tratament ca atare. Cand stateam peste drum de parcul IOR, mergeam des sa ma plimb acolo, in special vara. Uneori uitam ca-i sambata sau nu dadeam importanta ca-i sambata si cand ajungeam in parc, vai mie! Zeci de nunti, cozi la boschetii mai alcatarii unde voiau toooti sa se pozeze, toate rudele tarancutelor venite sa se faca doamne la Bucuresti, haine de Dragon si bucle de coafor Igiena 1973. Uneori plecam, alteori ramaneam si rezistam eroic, incercand sa-i ignor. Uitandu-ma cum ii aranjau fotografii la boscheti ca sa le faca poze pentru eternitate, sa vada si copiii copiilor lor cum era penibilul in 2016, mi-a venit o idee. Cum ar fi sa ma ascund bine intr-un boschet de-ala si exact cand ii aranjeaza perfect fotograful si au pregatite si ranjetele satisfacute pentru eternitate, eu sa strig din boschet cate ceva cam asa: „Rupe-i pizda in seara asta!” , „Nu mai futi altceva toata viata, fraiere!”, „Are copil cu alta!”  sau „Teapa! O sa fie dar mic si datorii multe!” si diverse alte chestii vulgare sau jignitoare, asa cum merita orice exhibitionist de genul. Doar ca exisa o singura problema: nu fug suficient de repede cat sa nu ma prinda nuntasii care m-ar fugari apoi prin parc. Citeam odata, in copilarie, o poveste in care personajul principal devenea invizibil daca isi punea o palarie. Uite, o palarie de-aia mi-ar trebui mie ca sa le fac astora surprize-surprize prin parcuri. Nu sunt eu rea, ei o cauta. In 2014 iesisem la o intalnire intr-o sambata. Ma plimbam cu barbatul respectiv si eram la un moment dat prin dreptul Muzeului Taranului Roman. Peste drum, in gradina Muzeului de Geologie, un fotograf aranja niste miri la boschet. Am profitat de faptul ca eram cu un barbat si asta imi dadea ceva curaj si am inceput sa strig la ei: „O sa te insele si o sa divortati!” Barbatul cu care eram mi-a zis sa nu mai strig la ei si era cam jenat. Imi amintesc momentul ala cu o placere nemasurata. Nu stiu ce poate face un om sa renunte, cu semnatura chiar, la libertatea lui. Inca ma intreb. Cu un an in urma am fost la nunta unui var al meu. A fost genul ala de nunta pe care chiar n-ai cum s-o eviti (am scris si despre asta). Eu am copilarit impreuna cu acel var si stiu cat nu-si dorea sa se casatoreasca. Mai stiu ca era complet impotriva kitsch-ului, a tuturor cacaturilor si briz-brizurilor de prost gust. Un om foarte retras, foarte decent. Am crezut ca si nunta lui va fi la fel. Pe naiba. Invitatiile au fost in forma de inima cu margine brodata si margele. Culorile nuntii au fost mov si alb. L-a pus viitoarea sotie sa invete dansul mirilor cu un trandafir in gura si a facut si asta. Au avut tort cu inimi mov. Eu am plecat pe la 4 dimineata si apoi, cand am vorbit la telefon cu mama lui, m-a intrebat daca mai eram in restaurant cand varul i-a scos jartiera miersei cu dintii. Am zis ca nu-i adevarat. Uneori ma gandesc ca as vrea sa-l intreb: „Mai, Cataline, tu nu esi normal? Cum a putut un om ca tine sa accepte toate idioteniile astea, cum ai putut sa ridici rochia unei femei in vazul rudelor tale si ale ei si sa ii scoti jartiera cu dintii? Ti-ai pierdut decenta, esti razna?” Dar n-are rost sa deschizi discutii de genul asta pentru ca mereu oamenii care s-au coborat la asa nivel gasesc explicatii. Si stiti voi vorba aia: „Nu face vantul din pom/ Ce face pizda din om.” Multi se tin tantosi pana dau de una care ii convinge sa faca nunta cu invitatii inimioare. Asa e cand nu-si poate tine omul mintile sau cand nu se poate ridica mai sus de nivelul unei femei ieftine si trebuie sa accepte dorintele ieftine ale nuntii ieftinei, doar ca sa fie si el in randu’ lumii, sa moara linistiti parintii lui ca-i baiatul in randu’  lumii.

Zilele trecute mi-a venit o idee, nu stiu cum si de unde. Odata, la niste jocuri olimpice s-a prabusit un avion, prin 1996. Toti pasagerii au murit cu exceptia unuia care se pare ca n-a prins zborul sau ceva de genul. Ma gandeam uneori oare cum s-a simtit omul ala cand a aflat ca avionul s-a prabusit in ocean. Cum e sa nu prinzi avionul, sa-ti para foarte rau, sa te infurii si apoi auzi la radio sau vezi la tv ca acel avion e…in ocean. Mi-am dat seama ca asta e senzatia pe care o am eu pentru ca nu m-am casatorit, cand ma gandesc la cei care au facut-o. Nu zic ca-i groaznic sa te casatoresti, face fiecare ce vrea cu viata lui si unii poate chiar sunt fericiti in casnicie, dar asta e senzatia pe care o am, ca omul ala cu avionul lui. Eu n-am o problema cu alegerea unui partener pe viata, ci cu porcaria exhibitionista fara sens numita nunta. Nu fericirea oamenilor ma deranjeaza, ci prostul gust si penibilul. Ani la rand am tinut-o una si buna ca eu siiigur o sa ma marit, de cand eram un copilas. Ce panica era pe capul meu pe la 28 de ani, numai Dumnezeu stie. Acum, nu stiu cum s-a intamplat, dar ii multumesc Lui Dumnezeu ca nu m-am maritat. Nu pot descrie cat de fericita sunt cu alegerea asta. Nu stiu de ce, dar asa simt. Am momente in care imi vine sa iau oamenii in brate si sa-i intreb: „Stiti ce fericita sunt pentru ca nu m-am maritat? Vreau sa impart fericirea asta cu voi!” M-as bucura daca as intalni un om alaturi de care sa pot ramane un an, 2, 5 si daca ne-ar merge bine, nu m-ar deranja sa fie ceva pe viata dar evident ca nu m-as cobori la nivel de nunta in veci. Doar ca poate ar fi un barbat care sa fie de acord sa vina cu mine sambata in parc ca sa le strice alora cu nuntile zenul de taraba. Nu ar fi un barbat care sa-mi scoata jartiera cu dintii in fata rudelor, dar sigur ar fi unul care m-ar ajuta sa scap de nuntasii care ne-ar fugari prin IOR.

 

 

 

 

%d blogeri au apreciat: