Dintr-o alta perspectiva (2)

Era vara lui 2004, cred ca prin iunie. Ma pregateam sa dau admiterea la facultate dar imi si cautam de lucru ceva de vara. M-am intalnit intr-o zi cu un vecin, i-am povestit ca nu-mi gaseam ceva ok si m-a recomandat patronului unei firme foto ce urma sa-si deschida un mic magazinas in Olimp pe perioada verii. Avea nevoie de doua vanzatoare pentru lucru o zi cu o zi si am luat-o si pe mama. Am facut o perioada de training la Mangalia ca sa putem invata produsele si cum se preiau comenzile pentru poze (pe vremea aceea inca se foloseau mult aparatele cu film), apoi unul dintre colegii care lucrau la firma din Mangalia ne-a dus cu o masina si cu toate produsele la magazinasul din Olimp. Era un loc minunat, langa padure, peste drum de hotelul Cocor care avea in fata o fantana arteziana si toata vara am auzit fosnetul placut al caderii de apa. Lucrul acolo a fost una dintre cele mai frumoase amintiri ale mele. Dar nu asta vreau sa detaliez azi. In ziua in care colegul ne-a dus cu masina ca sa aranjam vitrinele in magazin, toata zona era pustie. Magazinul era intr-un mare centru comercial care in momentul ala era complet gol iar in statiune nu prea erau turisti. In timp ce noi scoteam totul din cutii, am auzit un zgomot de motor ambalat puternic si o masina a oprit brusc in parcare cu un scrasnit de frana. Am iesit repede sa vedem ce o fi. Era o decapotabila neagra, cum nu mai vazusem, din care a coborat un barbat de vreo 35 de ani, mic de statura, chel si se agita intr-un stil arogant. Colegul nostru l-a salutat foarte respectuos si cu un aer de teama, ceea ce ne-a facut sa intelegem ca e un om cu statut mare, au schimbat cateva amabilitati, apoi noi 3 am intrat inapoi si chelul s-a dus in drumul lui. Odata intrati iar in magazin, colegul s-a relaxat si ne-a zis cu un ton de scarba: „Asta e un dement, un drogat, vedeti sa n-aveti treaba cu el. Anul trecut a avut aici la etaj o pizzerie pe vara. A angajat mai multi baieti veniti din tara la lucru pe litoral, nu i-a platit toata vara, le tot promitea ca le da salariul luna viitoare si nu plecau oamenii cu gandul ca-si iau salariul. In august i-au zis ca daca nu le da banii, ei nu mai muncesc deloc in pizzerie. El le-a zis ca le da banii, a plecat si s-a intors cu o gasca de golani cu bate si rangi si i-au batut de au zis multumesc ca au scapat cu viata si ca s-au putut duce la tren ca sa se intoarca acasa dupa o vara de munca. Un nenorocit.”

Nu stiu cati dintre voi stiu ca asta era tehnica multor patroni de pe litoral. Nu stiu daca acum mai fac la fel dar dupa Revolutie, ani la rand, cei care s-au privatizat si au avut diverse afaceri pe litoral asa faceau. Lucrau in special cu tineri de conditie modesta, veniti din alte orase la lucru pe litoral, si care nu stiau ce fel de oameni sunt ei. Ii luau de prin mai la smotru dupa zugravi, le spuneau ca nu au bani sa le dea dupa o luna, pentru ca inca nu sunt multi turisti dar daca lucreaza inca o luna, sigur vor fi bani si isi vor lua salariile. Ei locuiau pe unde gaseau sau chiar ii tineau acesti patroni prin podul sau subsolul restaurantelor, le dadeau cate ceva de mancare zilnic sau isi luau ei, daca le ramaneau ceva banuti de acasa. Trecea inca o luna, patronul zicea ca are ceva probleme si nu ii poate plati dar ca ar fi pacat sa plece dupa atata munca, si sa mai astepte un pic sa ia toti banii odata pe 2,3 luni. Unii plecau neplatiti cand vedeau ca sunt mintiti dar patronii gaseau altii care cautau de lucru. Si se termina vara. In functie de cat de josnic era patronul, scapa cumva de ei, agresiv sau ignorant, fara sa-i fi platit. Cand ati fost la mare in Romania, de multe ori acesti oameni v-au servit la mese la terase, la restaurante, sau gateau mancarea pe care ati mancat-o. Oameni care lucrau zilnic de dimineata pana seara, cu promisiunea ca asa vor castiga mai mult sau pentru ca patronul nu voia sa caute prea multi pe care sa-i minta si sa-i foloseasca. Imi povestea prin 2003 o vecina ca un nepot al ei de prin Botosani a venit bucatar pe litoral, lucra zilnic de dimineata pana noaptea, din cauza asta a avut probleme grave cu picioarele, patronul l-a tinut neplatit tot cu metoda asta de pe o luna pe alta si la final de sezon l-a trimis acasa fara bani zicandu-i ca mancarea pe care i-a dat-o 3 luni e suficienta, nu ii mai da si bani. Daca ospatarii nu erau amabili cu voi, putea fi si din cauza ca treceau prin asa ceva si nimeni nu ii putea ajuta. Toata lumea stia asta, controalele erau doar de ochii lumii pentru ca cei care veneau vara in control erau tot constanteni, stiau ca nu te pui cu mafia sau le conveneau niste bani ca sa nu vada nimic din cate abuzuri si hotii se faceau cu cei folositi la lucru. Oamenii veneau la lucru pe litoral de saraci si plecau si bolnavi. Noi, oamenii locului, puteam face un singur lucru. Sa aflam din timp cine e escroc si sa lucram macar la unii care plateau, fie ca era cu contract sau fara, dar sa evitam a fi sclavi si chiar daca ajungeam acasa cu un minim pe economie, macar era ceva. Dragii mei, asa se fac vilele si se cumpara decapotabilele si de aceea nu invidiez oamenii care au asa ceva pentru ca stiu pe cata suferinta sunt facute. De-asta nu as merge pe litoral in Romania, pentru ca personalul e folosit de patroni, nu sunt respectati cei care lucreaza si singurul lor mod de a se revolta e sa se razbune pe turisti ca sa aiba patronul incasari tot mai mici.

Dupa liceu am facut o pauza de 3 ani pana sa plec la facultate. Chiar in primul an de pauza mi-am cautat ceva de lucru. Am fost in 2002 prin aprilie la un targ al Fortelor de Munca la un hotel la mine in Mangalia. Erau acolo diversi angajatori de pe litoral. Eu aveam 19 ani, eram un copil, nu stiam despre mafia patronilor. Am stat de vorba cu niste doamne care erau de la resurse umane pentru un lant hotelier, au zis ca au nevoie de ospatari, am zis ca vreau. M-au trimis sa vorbesc a doua zi cu patronul, in Jupiter la unul dintre hoteluri. Era pustiu in Jupiter, o vreme rece si mohorata, imi amintesc ca acum cand l-am vazut pe patron, la biroul lui din hotelul Meteor. Avea un birou intunecat, purta haine negre si mi-a spus abia vorbind, intr-o greata si o plictiseala, ca pot veni din mai, cand incepe sezonul si ca voi fi ajutor de ospatar. Cand am iesit din biroul lui, pe hol era o femeie de vreo 50 de ani, plangea si a inceput sa strige la el ca nu a platit-o pentru cat lucrase vara trecuta, ca n-are nici bani de medicamente si il blestema. Nu a bagat-o nimeni in seama si a venit la statie dupa mine plangand si zicandu-mi sa nu ma angajez la hotul ala, ca ea  a fost bucatareasa la el si nu  vazut niciun ban. Eram doar noi doua pe strada si imi era frica de ea pentru ca parea nebuna. Era disperata si cred ca o innebunise situatia in care era. M-am intors acasa si le-am povestit alor mei. Bunica mea avea o sora care lucrase toata viata pe litoral, a sunat-o si i-a povestit si apoi mi-a spus: „Vezi, mi-a zis sa nu te duci acolo, toata lumea stie ce face Petcu, nu doar ca nu plateste oamenii, dar ii si scoate lipsa in gestiune si ii pune sa aduca bani de acasa. Un vecin al ei si-a vandut frigiderul ca sa ii dea bani. N-ai ce-i face, e in psd, baiatul lui e prieten cu baiatul lui Adrian Nastase, vine de la Bucuresti la ziua lui de nastere, nimeni nu se atinge de el, poate sa faca ce vrea.” Nu m-am angajat la Petcu, evident, pana la urma am ajuns la nea Nicu si stiti din articolul trecut cum a fost. Macar luam lunar un salariu.

M-a intristat foarte tare sa scriu articolul asta. Nu doar pentru ca am povestit cate josnicii s-au facut, ci pentru ca oamenii josnici nu au disparut, s-au modernizat, au spate si batjocoresc la fel dar sub alte forme. De-asta nu vreau sa am copii in Romania, pentru ca nu vreau sa fac copii intr-o tara in care, contemporan cu mine, oamenii au fost alungati dintr-o pizzerie cu bate si rangi in loc sa isi ia salariile. Si nu mai scapam odata de mafie, de oameni care ne batjocoresc din functii mai mici sau mai mari, ne joaca in picioare pana plecam sau pana nu mai putem lupta si nu ne mai putem opune. Tara asta nu merita copiii mei.

Un gând despre „Dintr-o alta perspectiva (2)

Comentariile sunt închise

%d blogeri au apreciat: