La Observatorul Astronomic

Dragii mei, sa va mai povestesc despre un loc bun de vizitat in Bucuresti.

Cu vreo luna in urma am fost la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”. Prima oara l-am vizitat prin iarna lui 2011 daca nu ma insel, prin februarie. Eram pe atunci voluntara la Accept si au avut acolo un eveniment. Mi-a placut foarte mult, chiar daca totul era foarte vechi in acea casa dar modul cum ne-au primit angajatii, cat de amabili au fost cu noi, ce frumos ne-a povestit directorul Observatorului despre istoria casei sau despre astronomie, mi-a lasat o amintire deosebita. Imi amintesc ca eram curiosi sa ne uitam si noi prin telescop dar erau nori si a fost imposibil. Si-am zis ca trebuie sa venim intr-o zi senina. Am plecat destul de tarziu, dupa ce ne plimbasem prin toata casa, urcasem pe scarile vechi, ne imaginasem cum erau cei care locuisera acolo la inceput. Cand am iesit era deja intuneric, ningea abundent, linistit, si tot Lascar Catargiu era acoperit cu o zapada pufoasa care se tot depunea. In anii urmatori, cand ma mai plimbam pe acolo, vedeam ca Observatorul e in renovare si abia asteptam sa il redeschida ca sa merg si eu sa vad stelele. Asa credeam eu, ca de acolo vezi stelele. Am ajuns deci din nou abia acum, in 2017, intr-o seara frumoasa-frumoasa de final de iunie, cand soarele se pregatea sa apuna. Cladirea arata foarte bine, mai ales daca stii cum era inainte. Am urcat eu frumos la etaj unde erau doua doamne bugetar style (adica bonom si relaxat) din care una era asezata la o masa de unde dadea bilete. Le-am intrebat daca pot urca sa vad stelele si cat ma costa. Doamna de la masa m-a masurat din cap pana in picioare, a luat un set de bilete si mi-a zis: „Studenta? Sau de-ala de 5 lei?” I-am zis ca iau de 5 lei. La 34 de ani sa te intrebe cineva daca esti studenta suna atat de misto, incat am simtit nevoia s-o imbratisez. A luat celalalt set de bilete, am platit si, pentru ca in pretul biletului era inclusa si vizitarea unei expozitii despre Jupiter, am si vazut-o intr-o sala alaturata. Apoi am urcat pe terasa unde erau doua telescoape. La unul se vedea Luna, la celalalt Jupiter. Soarele inca nu apusese si imaginile nu erau foarte clare, asa ca am mai asteptat. Era tare, tare frumos acolo. Deasupra noastra era cerul care isi tot schimba culoarea pe masura ce se insera, terasa era foarte curata, eram vreo 5 oameni din care o familie cu 2 copii mici tare draguti si un tanar foarte amabil care ne explica ce vedem si tot aranja telescoapele pentru ca oamenii le miscau si el le tot zicea sa nu le mai atinga pentru ca nu se mai vad planetele. Era asa simpatic, cum se agita el de colo-colo ca sa fie totul bine. N-am vazut stele dar am vazut asadar Jupiter care e o planeta destul de ciudata, ai impresia ca e inconjurata de o pacla densa si de niste cercuri portocalii care se pare ca erau de fapt niste curenti cu nu stiu ce materie din atmosfera planetei unde mereu sunt furtuni si am mai vazut si Luna care era jumatate, deci am vazut jumatea ei stanga, era frumoasa. Eu indragesc mitul iepurelui din Luna si incercam sa vad care parte din iepure se vede, cred ca i-am vazut urechile. N-as mai fi plecat de acolo dar la 21:15 se termina programul. E bine de mers prin octombrie cand inca sunt seri senine si se intuneca mai repede. Intre timp se adunasera si mai multi vizitatori cu copii, era coada la telescoape dar erau toti foarte politicosi, nu se inghesuiau, chiar ma gandeam: „Frate, astia sunt din Bucuresti? Unde or fi stat ascunsi pana acum sau ii gasesc doar la muzee?” Inainte sa plec, m-am uitat iar cum arata interiorul acum si este foarte frumos, au pe unul dintre holuri pe tavan un desen foarte interesant, sunt niste constelatii daca am tinut eu bine minte, de asemenea au pastrat un vitraliu spectaculos in dreptul scarii interioare. Sa scriu si despre toaleta? Scriu si despre toaleta. Va dati seama ca fiind recent renovat sediul, e cu tot dichisul, mai ales daca fac comparatia cu momentul 2011 cand am fost si era toaleta in stil ceausist tarziu.

Deci va sfatuiesc sa mergeti si la Observatorul Astronomic, mie mi-a placut mult de ambele dati cand l-am vizitat. Este pe Bd. Lascar Catargiu nr. 21, eu am mers acolo cu metroul pana la Piata Victoriei dar este aproape si de Piata Romana.

 

observator

Fotografia este de pe Blogu’ lu’ Otrava.

 

%d blogeri au apreciat: