15 august

Una dintre zilele dragi mie. Una dintre zilele in privinta careia am multe amintiri frumoase si, pe masura ce trece timpul, chiar imi dau seama, desi nu eram de acord cu asta, cat de importante sunt amintirile frumoase. Tot ce-i material se pierde ca si cum n-ar fost, bucuria unor momente ramane si ne face viata mai buna.

fotografie port ziua marinei

Ziua Marinei. Nici nu-mi aduc aminte cand am fost prima oara la Ziua Marinei, eram foarte mica, in mod sigur. Intr-un oras cum e Mangalia, un asemenea eveniment e foarte important pentru ca in restul anului e destul de multa plictiseala. Pe vremea lui Ceausescu se numea Serbarile Marii si imi amintesc steguletele colorate atarnate prin oras de stalpii de iluminat cu 2, 3 zile inainte si panourile mari cu diverse desene cu sirene, marinari musculosi sau pesti uriasi. La Radio Vacanta era inevitabil sa auzi „Marina” cu Rocco Granata, e una dintre melodiile de care ma leaga amintiri atat de dragi. Cand spun ca Ziua Marinei era sarbatoare, era chiar sarbatoare. Oamenii se imbracau foarte ingrijit, unii chiar elegant, mai ales ca si militarii care participau erau foarte curati si eleganti. Imi pare rau sa vad ca s-a pierdut intre timp consideratia pentru anumite evenimente, ca oamenii nu mai dau importanta ocaziilor la care sa aiba tinuta speciala, traim intr-un casual vesnic, indiferent si liniar. Pe 15 august, pana sa aleg o rochita potrivita, statea mama dupa mine de isi toca nervii, saraca. Eram genul ala de copil care se printesea in toate modurile posibile la cate o ocazie speciala. Dupa ce alegeam rochita si posetuta potrivite, plecam cu mama in port, la Ziua Marinei. De dimineata mergeam sa-l vedem pe Neptun pe balena, tinea tridentul intr-o mana si era escortat de o barca cu tinere, ne faceau toti semne cu mana si noi, copiii, eram foarte entuziasti. Apoi, cateva nave militare faceau diverse exercitii, cine era curios putea urca pe un vapor ancorat la cheu si plecam acasa. Ceea ce imi amintesc din acele dimineti era soarele, mereu mult soare, iar eu sunt o iubitoare incurabila de soare. Mi-o amintesc si pe mama, asa de tanara, mereu eleganta si frumoasa. Cred ca era prin 1991 cand am urcat si noi pe vapor si ma uitam cu alti copii cum pluteau meduzele in jurul lui. Era extraordinar de frumos. Daca povestesc, nu suna cine stie cum, dar sunt amintirile mele, ale unei parti fericite din copilaria mea si nu exista lucru mai bun pe care il poate face un parinte decat sa-i ofere copilului amintiri frumoase. Multi se gandesc ce lucru bun este pentru romani ca pot pleca la lucru in strainatate, ca au plecat dupa Revolutie cu miile, ca au putut trimite in tara copiilor bani si cadouri dar nu stiu cati se gandesc cum e sa pierzi ani la rand din viata copilului tau, ani in care e ca si cum n-ai mai exista si ai trimite banii ca pe o mostenire iar copilul tau nu poate avea amintiri frumoase cu tine. E oribil. Revenim la Ziua Marinei. Seara mergeam la artificii si la retragerea cu torte. Era o nimica toata spre deosebire de cum sunt acum artificiile sau diverse alte evenimente dar pentru mine era minunat. Era un furnicar de lume, localnici, turisti, om langa om. Ne intalneam pe drum cu vecini, cu colegi, stateam de vorba uneori cu oameni complet necunoscuti. Era sarbatoare. Inainte de a merge la artificii, mergeam la petrecere la matusa mea, Mariana, in curtea casei ei, sub bolta de vita-de-vie, cu multa mancare buna si distractie. Cand spun „15 august” am in minte doar soare, valuri, artificii, prajituri, aglomerari de oameni entuziasti, haine elegante, bucurie, Rocco Granata sau Cutugno, muzica unor ani linistiti si frumosi. Sunt amintirile mele frumoase si nu mi le poate lua cineva, chiar de mi-ar lua si hainele de pe mine. Am sunat azi acasa, am vorbit un pic cu mama, fusese la Ziua Marinei si ii placuse foarte mult, merge si diseara, la artificii. O voi suna si pe matusa Mariana si sigur imi va spune ca tocmai pregatea masa pentru musafiri sub bolta de vita-de-vie. Gandul ca cei care fac parte din amintirile frumoase ale copilariei mele inca mai traiesc, face sa ma simt tanara. N-am mai fost de ceva timp la Mangalia pe 15 august si nici nu mai vreau. Prefer sa am aceste amintiri minunate pentru ca daca as fi iar acolo, nimic n-ar mai fi ca atunci. Cred ca prin 2012 am fost ultima oara si e prea putin spus „dezamagitor”. Foarte putini turisti, comparativ cu ce era in alti ani, pentru ca s-a plecat masiv din tara, plus ca multi nu mai vin in Romania pe litoral. La retragerea cu torte se tineau dupa marinari genul ala de familii cu copii obezi, intr-o ameteala generala. Nu e vorba in primul rand de cum am saracit si ce retrograzi ne conduc, e vorba de cum era clasa de mijloc in anii ’80, ’90, oameni binevoitori, politicosi si verticali si cum e acum clasa de mijloc, niste ametiti inculti, deformati de mancare proasta, lipsiti de respect fata de propria persoana si fata de ceilalti. Orasul era scaldat intr-o atmosfera de tristete, cam cum s-a distrus energia in tara asta peste tot, de simti ca abia respiri. Si-am zis ca mai bine raman in Bucuresti pe 15 august, cu amintirile mele frumoase. Slava Domnului ca am trait momente minunate.

%d blogeri au apreciat: