Printi, printese si comori bipede

Dupa cum v-am promis, scriu astazi despre copiii pe care ii vad in extrema opusa celor educati cu „Nu! Nu! Nu!”.

Cred ca fiecare dintre voi are printre cunoscuti macar o familie in care copilul este printul, printesa, acea comoara inestimabila care poate sa se si cace in capul oamenilor, daca are chef, in timp ce parintii il aplauda. Ei sunt atat de ingroziti sa nu-si traumatizeze copilul nici macar cu un „Potoleste-te odata!”, incat il lasa fara educatie complet. Oamenii astia ajung in niste situatii halucinante cat isi cresc copiii si daca n-as fi fost martora la unele dintre ele, nu le-as fi crezut. Niste rude ale mele au o fata. Cand era mica, era exact genul ala de odor al familiei, toata lumea gravita in jurul ei. Odata a venit o vecina in vizita la ei si a vazut o floare foarte frumoasa. I-a zis mamei fetitei sa-i dea si ei un rasad ca sa il planteze si sa aiba o floare la fel de frumoasa. Nici n-a apucat femeia sa mearga la ghiveci, ca fetita s-a aruncat pe covor, a inceput sa planga si sa tipe sa nu-i dea din floarea lor, ca este floarea lor si maica-sa nu trebuie sa dea nimanuuuuui! A incercat maica-sa s-o convinga ca e bine sa-i dea si vecinei floare, copilul nimic. Atunci i-a zis vecinei: „Imi pare rau dar nu-ti pot da pentru ca eu nu vreau sa-mi vad copilul plangand. Daca plange inseamna ca sufera si eu fac orice ca ea sa nu planga.” si a plecat vecina cu mana goala dar s-a potolit copilul pentru ca a obtinut ce a vrut cu santajul urletelor si al plansului. Ca maica-sa era o fazanca din care fata a facut ce a vrut, este evident. Copiii n-au ce sa caute in discutiile adultilor si nu au de ce sa preseze adultii cu plans si urlete in privinta deciziilor. Imi povestea odata o doamna ca fata lor in varsta de 8 ani decide unde ies in oras, ca e prezenta cand ea si sotul ei discuta unde sa mearga si daca nu ii convine ce zic ei, incepe sa planga si sa tipe ca ea nu vrea acolooo, vrea dincolooooo, si pana la urma fac cum zice ea, pentru ca face crize de nervi. Ea si barba-su erau niste carpe, nimic mai mult. M-a mirat cu ce mandrie si lumina in ochi spunea ca nu se pot opune fetei si pana la urma fac cum zice ea. Asta e cea mai sigura reteta sa cresti un antisocial. Sa-l inveti, de cand l-ai nascut, ca nu exista reguli pe care sa le urmeze si ca e suficient sa inceapa isterii ca sa obtina ce vrea. Va iesi din familie si va intra in societate montat sa faca isterii cand va vrea ceva si si-o va lua nasol peste bot sau va fi izolat pentru ca nu toata lumea e fazan ca parintii lui. Greu moment pentru el. Educatie proasta, viata grea. Sa fii strict nu inseamna sa fii despotic sau agresiv, ci inseamna sa iti iubesti suficient de mult copilul incat sa fii ferm cu el, sa-l inveti ca pe lume exista reguli ce trebuie respectate ca sa-l poti pregati pentru viata in societate. Foarte multi parinti fac o greseala pentru care apoi platesc copiii: ii trateaza ca pe adulti, fara sa tina de cont de faptul ca sunt copii si ca au creierul in curs de dezvoltare. Fie ca le cer enorm si ca ii bruscheaza daca nu se conformeaza asteptarilor lor (desi sunt doar niste copii, bietii de ei), fie ca lasa in seama lor decizii importante si le permit orice, tot e rau. Copilul e copil si trebuie ingrijit si ghidat pe drumul bun pana creste. Adica sa-l educi, daca l-ai facut.

Nu stiu de cand a aparut moda asta cu printii si ingerasii, dar mi se pare o prostie totala. Nimeni nu mai naste copii, toate nasc printi, printese, ingerasi. Oameni buni, intr-o tara in care forma de guvernare este monarhia, printii si printesele sunt foarte putini. Nu stiu cati maxim, sa zicem 10. Ei sunt persoane cu statut mare carora cei cu statut mic li se subordoneaza si pe care ii trateaza ca atare. In momentul in care tu ii repeti copilului tau, de cand ti l-a pus medicul in brate la maternintate, ca e un print, el isi va asuma statutul si va deduce ca cei din jur au statut mic comparativ cu el. N-ai cum sa ai printi pe toate drumurile si va fi convins ca-i special. Rezultatul, asemanator cazului in care copiii preiau puterea cu isterii, va fi ca nu prea multa lume se va stresa de el pentru ca deh, este copilul unei familii obisnuite si va fi doar un razgaiat ranit in orgoliu ani la rand, un om caruia ii vor hrani megalomaniile doar cei care vor profita apoi de el cu indiferenta. Sau, intr-o situatie la fel de rea, va trage cu dintii de statutul mare si se va purta deplasat, obsedat sa-si mentina puterea asupra altora. Daca as avea copii, nu le-as spune ca sunt printi si printese, ci ca sunt niste oameni obisnuiti, cu o viata obisnuita, intr-o familie cinstita si civilizata. Daca vor vrea sa-si creasca statutul pe parcursul vietii, ii voi sprijini s-o faca intr-un mod responsabil. Nu le-as spune ” printule” sau ” printeso”, ci „copilul meu iubit, bun si destept”, n-as lasa nicio ocazie sa treaca fara sa le spun cuvinte frumoase, dar nu bombastice, manelistice, nerealiste. O alta parte urata a obsesiei cu printii este modul in care isi fac oamenii astia copiii s-o ia razna. Cunosc femei crescute la modul asta (mai ales de catre mame care au trait vieti simple, de casnice) si carora li s-a spus toata ziua buna ziua ce printese sunt ele, inca de cand li se puneau in par fundite colorate. Au ajuns sa tina cu dintii de titlurile lor nobiliare pompoase si sunt convinse ca, la fel cum supusii vor toata ziua sa vada printesele elegante la baloconul palatului regal, moare lumea de dragul lor, de aparitiile lor, de hainele lor. Si isi pun, frate, toata ziua pe fb poze cu ele. Ele in excursie, ele la terasa cu paharul in mana, ele cu noua coafura, ele cu iubi, ele cu catelul, ele cu noua manichiura cu gel, ele la toaleta restaurantului, ele la concert, ele la job, ele la munte, ele la mare. Supusii trebuie informati constant ce face printesa. Trecand de faptul ca sunt penibile, traiesc intr-o presiune constanta, exact ca in cazul detinatorilor reali de titluri nobiliare care au toata viata stresul aparitiilor in public. Ti-e si mila de ele, de obsesia fata de propria persoana pe care le-au creat-o parintii lor, in loc sa le lase sa traiasca linistite. Unele dintre ele, cum din pacate cunosc o femeie, ajung sa aiba obsesia puterii asupra celorlalti si practic ii subjuga sexual, nu pot trai fara ca barbatii sa depinda de ele, de farmecele lor, ajung in promiscuitate doar pentru a simti ca detin puterea, dupa cum au fost invatate din copilarie.

Am un var, bietul de el, taica-su a fost obsedat sa aiba un baiat. A avut mai intai o fata si peste vro 5 ani cand i s-a nascut si baiatul, nu mai putea de bucurie. Era atat de mandru de varul meu (din simplul motiv ca era baiat), incat l-a lasat sa faca tot ce a vrut, ba chiar l-a incurajat spunandu-i ca e seful casei, stapanul casei, ca toata lumea face ce zice el. Copilul avea vreo 5 ani si el il punea sa-si asume decizii spunandu-i „Facem cum zici tu, sefule.” Rezultatul era ca bietul copil incepea sa se isterizeze, pentru ca nu avea maturitatea necesara ca sa poata decide pentru adultii care ar fi trebuit sa-l ingrijeasca, si toata lumea il felicita cand incepea sa tipe, sa jigneasca, sa porunceasca, sa arunce lucruri pentru a-si exprima si impune parerile. Au format un adult cu probleme de comportament care pe la 25 de ani facea tratament. Imi pare foarte rau sa vad ca traim intre copii educati cu jigniri, cu palme, cu restrictii si rautate si copii carora li se permite orice, care nu sunt invatati macar sa zica „Buna ziua” cand intra intr-o incapere sau ca exista reguli si limite. N-o fi greu sa faci un copil, dar cu educatia e greu tare, mai ales ca traim vremuri in care actualii noi parinti ori duc  mai departe educatia brutala si lipsita de empatie primita la randul lor, ori vor sa se fie diferiti de parintii lor brutali si lipsiti de empatie si nu vor sa isi deranjeze copilul nici macar cu niste interdictii de bun simt.

%d blogeri au apreciat: