Caracter

Cu vreo 15 ani în urmă cumpărase mama o revistă în care o întreagă pagină era cu diverse citate din Dalai Lama. Poate că nu erau ale lui. La urma urmei, în reviste, la fel ca și pe internet, pot apărea tot felul de citate ce se atribuie greșit dar indiferent că îi aparțineau sau nu, am reținut, fără intenție, unul dintre ele: ”Caracterul este destinul tău.”

De o săptămână am un nou loc de muncă. Am zilnic de-a face cu zeci de oameni. Nu vă pot descrie stupoarea pe care am avut-o văzând atitudinea unora dintre colegii mei față de locul de muncă și față de clienți. Unul dintre ei spunea că ar vrea să omoare în bătaie clienții pentru că a văzut că sunt într-o cameră din sediu niște bâte și îi pare rău că e ilegal să omoare clienții. O spunea cu asemenea ură încât mă gândeam că până la urmă chiar va bate pe cineva. Altă colegă are la adresa fiecărui client o singură expresie ”Dă-l dreacu.” Își face treaba complet anapoda, n-o interesează ce iese, oamenii sunt nemulțumiți și comentează, ea dă niște răspunsuri evazive și îi expediază apoi se întoarce către noi, dă din umeri și zice în silă ”Hai, mai dă-l dreaaacu.” E foarte greu să lucrezi în servicii, mai ales cu lumea isterică și paranoică din București dar dacă știi că urăști oamenii, de ce accepți un job în servicii? Nu știu cum sunt clienții din alte orașe, dar bucureșteanului și covor cu fir de aur dacă îi pui, tot găsește motive să-ți bată cu pumnul în masă. Oriunde merge, e sigur că e furat, escrocat, fraierit. În palat de marmură dacă îl duci, o să-ți facă reclamație că nu-i convine ceva. E deja ceva ce cred că știe toată lumea. Dar de la a avea clienți dificili și până la a vrea să-i ucizi sau să-ți faci treaba prost în mod deliberat, e cale lungă. Mă uit la acești colegi ai mei, cum își duc trena de ură față de locul de muncă și față de clienți, cum se plîng de orice, nu vor nici să acorde ajutor altor colegi, și mă gândesc cât de grea poate fi viața unor asemenea oameni. Pentru că nu le place aici, vor pleca în altă parte. Vor avea alt serviciu dar nu le va plăcea pentru că vor duce cu ei atitudinea plină de ură și silă. Apoi vor pleca și de acolo în altă parte dar va fi la fel. Indiferent unde ar merge, omul cu caracter prost zice că tot rău a nimerit și va căuta să împrăștie numai mizerie în jur.

În 2012 o amică mi-a spus că s-a eliberat o cameră în apartamentul unde stătea, eu îmi doream să mă mut și m-am mutat cu ea. Era un apartament cu 3 camere, foarte frumos, la Dristor. Acolo mai stătea o individă al cărei comportament m-a șocat, pot scrie o carte numai despre ea, dacă vreau. Ea ura pe toată lumea. Și nu doar că ura pe toată lumea, dar le și făcea rău celorlalți. Orice om are momente de ură, nimeni nu-i perfect, dar nu toată lumea se poate coborî la nivelul de a face rău . Din toate apartamentele unde stătuse, furase ceva, fie de la proprietari, fie de la colege. Nouă ne-a furat bani și când am prins-o, ni i-a returnat spunând că oricum ni i-ar fi dat înapoi, dar avea de făcut parastas pentru tatăl ei și avea nevoie de bani. Tot ceea ce făcea era cu o seninătate fantastică, era setată numai pe rău. La supermarket lovea oamenii deliberat cu căruciorul, doar din plăcerea de a le face rău, apoi le spunea că nu-i vina ei că i-au stat în drum. Oriunde vedea câte un țigan, începea să strige după el ”Să vină iar Hitler, să învie Hitler și să se ocupe de voi, jegoșilor!” Nu avea probleme psihice, era de-a dreptul nemernică. Ne-am mutat la un moment dat pentru că nu  mai suportam ce făcea ea, nu voia să plătească la timp întreținerea și se certa cu administratora, era de groază. Am aflat după vreo 2 ani că și-a pierdut locul de muncă pentru că furase de acolo, proprietarii o dăduseră afară și stătea într-o casă la periferie. Dacă aș întâlni-o, în mod sigur mi-ar spune că o duce greu pentru că trăiește într-o lume de nenorociți care nu au apreciat o femeie deosebită, ca ea.

Se spune că omul din greșeli învață. Uneori sunt atentă și la ce greșesc ceilalți ca să evit să pic în aceeași capcană și am descoperit că n-ai cum, pur și simplu n-ai cum să fii fericit și să îți fie bine dacă reverși doar ură, răutate, necinste. Spuneam asta cuiva și a început să râdă apoi mi-a spus că parlamentarii noștri sunt fericiți cu așa comportament și o duc bine. N-aș vrea să fiu în locul unor oameni atât de căzuți, cu toate averile lor. Cine e în mintea lor ca să poată spune dacă sunt fericiți? Ați observat vreodată oamenii care se plâng că totul este oribil, că lumea e rea, că orice ai face, tot găsești unii care te batjocoresc și îți fac rele? Dacă da, probabil că ați observat că sunt exact aceia care n-ar mișca un deget ca să schimbe în bine măcar propriile vieți. Specia aia care trăiește pe combinații, face coadă la micile firme de pariuri de la parterul blocurilor, mănâncă semințe pe băcile de pe stradă și lasă o mizerie maximă, dar ar vrea să aibă tot ce-i mai bun pe lume doar că, nu știu cum se face că viața este grea pe nedrept exact cu ei. Mă uit uneori la oamenii din cartierul unde stau de 10 luni (adică Ozana) și sunt oameni de condiție modestă, ca să nu zic altfel. Se adună seara pe bănci și lasă covor de coji de semințe, sticle goale de bere, scuipați, ambalaje, au un limbaj de nu-ți mai trebuie, dacă n-ar exista măturători stradali, am fi îngropați în jeg într-o săptămână. Pe măsură ce treci de Ozana și mergi spre Nord, Bucureștiul arată altfel. Când mă plimb, ajung în Kiseleff și nu găsesc ceea ce e la Ozana. Dacă s-ar face schimb de oameni între cartiere, Kiselefful ar ajunge ca Ozana și invers. Pentru că totul se rezumă la calitatea oamenilor. De ce România nu e ca Suedia? Pentru că nu ies cepe când cultivi ardei, nu ies pruni când cultivi peri și oamenii lipsiți de respect față de semeni și față de ei înșiși trăiesc într-o mizerie fizică și morală, nu există altă cale pentru ei. Lucrurile minunate nu ne cad în dar din cer, ci se construiesc cu bun simț și cu dăruire. Caracterul ne este destinul.

Eu stau de 13 ani în București și orașul ăsta a ajuns la nivelul la care casierii te iau la ceartă dacă ai 100 de lei și ai cumpărat de 5 lei (mi s-a întâmplat), taximetriștii te înjură dacă ai urcat în mașină și mergi prea aproape (au pățit prieteni ai mei), funcționarii de la ghișee n-au chef de tine. Pentru mine este uimitor să văd cum, nu știu dacă doar aici, dar tot mai des, incomodezi vânzătorii dacă vrei să cumperi ceva, incomodezi asistentele medicale dacă mergi la medic (ba chiar și pe medic uneori), incomodezi prestatorii de servicii dacă le calci în sediu, sunt mii de oameni, cred, care vor să aibă serviciu dar, dacă se poate, să stea pe telefon, să stea de vorbă cu colegii sau doar….să stea. Dar Doamne, Doamne, cât de grea este viața lor, ce rea este lumea și ce nedreaptă cu niște bijuterii bipede, ca ei. Acestor oameni (și altora care fac mizerii de 100 de ori mai mari) ar trebui să le deseneze cineva că nu poți să te comporți ca ultimul jegos cu semenii și să ai o viață minunată. Absolut orice rahat care pornește de la tine aruncat aiurea, ți se va întoarce fix în cap la un moment dat. Pentru mine, cel mai clar exemplu este cel al pietrei aruncate în apă. O arunci, pornesc dinspre ea niște unde care formează cercuri concentrice care se îndepărtează și dacă le privești cu atenție, vezi că se întorc înapoi. Caracterul ne este destinul, e foarte pe bune chestia asta și cred că fiecare dintre noi ar trebui învățat în copilărie cât de mult și de frumos poate lucra în a-și crea un destin prielnic.

 

%d blogeri au apreciat: