N-ai ce face acasă?

Plănuiam de ceva timp și articolul ăsta și azi practic am primit un ghiont din partea atitudinii unei colege de birou ca să-l scriu odată. A sunat ea dimineață zicând că întârzie pentru că are o criză de sciatică. A apărut mișcându-se ca o statuie vivantă, abia călca, ne zicea că se chinuie așa de vreo 2 zile. Noi o compătimeam, ea ne povestea ce pastile a luat, că are probleme cu coloana vertebrală și cu bazinul și că sunt câteva luni de când face crize de-astea. Peste vreo 2 ore am auzit-o povestindu-i altei colege că de când aleargă are dureri de spate, că a luat și ea model de la soțul ei și se antrenează pentru maratoane, aleargă amândoi prin parc și va continua, chiar dacă o apucă sciatica. Ea are o cifoză evidentă și problemele ei cu coloana sigur sunt vechi. Să alergi în condițiile astea, înseamnă să fii un inconștient snob de ultimul grad. Nu ai voie să alergi dacă nu ai o stare de sănătate foarte bună a coloanei, a bazinului și a picioarelor. Nu te apuci ca berbecul să practici un sport de performanță fără să faci mai întâi niște investigații medicale. În coloana vertebrală e un mănunchi de nervi care pornește din cap. Îmi amintesc când i-am văzut la expoziția The Human Body, am fost uimită. E un mic snop de nervi care trece prin vertebre și apoi se răsfiră în tot corpul. Dacă ai coloana strâmbă și te apuci să alergi, mai și alergi pe asfalt și preiei niște super șocuri, chinui toți nervii ăia și ajungi să te târăști ca disperata asta de colegă a mea. Dar n-ai cu cine să te înțelegi. Nu știu cum o fi în alte orașe, dar în București zici că a dat damblaua în ei cu alergatul. E foarte bine să faci sport, dar fă-l cu cap. Eu știu că nu am voie să alerg, că singurul sport pe care-l pot practica este înotul, tocmai pentru că am probleme cu coloana. Și pentru că am grijă de mine, doar o să înot. Nu mă interesează că nu mă duc la maratoanele Bucureștiului, că nu sunt trendy și că nu sunt flendy. Iar maratoanele astea ale Bucureștiului se fac pe asfalt. Când alergi pe asfalt, îți trebuie încălțăminte adecvată. Care însă este foarte scumpă. De aceea mulți aleargă în tot felul de dubioșenii de teniși și adidași care nu amortizează șocurile și în timp își zobesc articulațiile picioarelor. Am cunscut un domn, cred că era printre primii pe care îi apucase febra asta a alergatului prin București, cu ceva ani în urmă, și făcea tratament pentru articulații, le uzase foarte tare. De asemnea, să alergi în București fără mască de filtrare a aerului cred că înseamnă din start să nu ai grijă de tine pentru că este un oraș poluat și la alergare se pare că ai un consum de aer dublu față de un om care merge normal. Când îi vedeam pe câte unii alergând la 8 dimineața pe mari bulevarde pline cu mașini bară la bară, mă gândeam „Multă minte vă mai trebuie.” Dar nu, frate, ei sunt sportivi, ei trăiesc sănătos, noi suntem niște moluște cârcotașe care dau din gură de pe margine în timp ce ei vin acasă cu medalii de la maratoane. Părerea mea despre maratoanele astea bucureștene este că sunt organizate în scop publicitar, sunt o grămadă de reclame la ele, ba detergentul Cutare face reclamă și oamenii sunt umpuți cu pudră colorată, ba firma de telefonie  Cutărică își face reclamă ca organizator, mi se pare o fugă la grămadă în scop comercial. Atât. Aveam odată o clientă, corporatistă trup și suflet, lucra la o multinațională organizatoare de alergări pe străzi. Era foarte încântată că le-a dat firma întâlnire sâmbăta la maraton, că i-a pus să vină să alerge, era mândră de multinaționala ei care îi reunea la alergări organizate. Bine că îi organiza firma și timpul liber, că ea nu era în stare să se distreze cumva, era fix genul ăla de oiță care abia aștepta să alerge cu colegii de birou în timp ce pudra colorată urma să îi învăluie din toate direcțiile.

O prostie în genul celei făcute de colega mea am făcut și eu pe la 16 ani. Mă tot bătea la cap o prietenă să mergem să alergăm, până când am fost de acord. Habar nu aveam că trebuie să începi cu mers rapid o perioadă, până să alergi. Și ne-am apucat noi să alergăm într-o dimineață pe promenada de pe malul mării de la Saturn până la Mangalia, îmi amintesc cum strigau după noi din balcoane pacienții de la sanatoriul balnear. Când am ajuns la Mangalia, am simțit cum totul se întunecă și nu mai pot respira, totul se învârtea cu mine, m-am așezat pe trotuar, mi se făcuse foarte frig și îmi spunea amica mea că eram ca varul. Abia am ajuns până acasă, m-am întins pe pat și mi-a luat câteva ore să-mi revin. Pentru absolut orice prostie pe care o faci, plătești. Simplu. Dacă vrei să faci un sport, nu te apuci să cauți ce e la modă, îl poți face și fără să te amesteci cu alte sute de oameni care fug pe bulevarde. E foarte bine să faci sport, dar fă-l când te-ai asigurat că e potrivit ție și că e practicat în condiții sigure și sănătoase. Dacă vrei doar să te afli în treabă, du-te și fugi prin parcuri și pe coclauri fără să te fi asigurat că starea sănătății îți permite să alergi și ignorâd toate semnalele corpului tău că nu rezistă la așa ceva. Nu contează criza de lombosciatică, nu contează bazinul dezechilibrat care doare, important e că alergi. Ești fix pe drumul cel bun.

 

 

 

 

%d blogeri au apreciat: