Amintiri calde pentru zile reci

Din iulie mi-am promis că voi scrie articolul ăsta în prima zi cu ninsoare consistentă. Cum ieri am fost numai pe drumuri, mă țin de cuvânt și-l scriu azi. Abia așteptam și nu mai venea zăpada odată.

La final de iunie scriam aici, cu maxim entuziasm, că pe 1 iulie începe B-FIT in the street, festival de teatru de stradă ajuns la ediția a noua. Iubesc atât de mult tot ceea ce se întâmplă la B-FIT în fiecare an, încât o spun cu toată siguranța, este unul dintre puținele lucruri care mă mai țin în București. Dacă voi reuși să plec, doar pentru B-FIT și pentru Spotlight m-aș întoarce câteva zile pe an. Pe 1 iulie deci, la 40 de grade, eu plecam către Piața Unirii de unde urma să pornească prima paradă a festivalului. Era irespirabil. N-a fost o vară grea, dar 1 iulie a fost horror. Nouă ne era cum ne era, dar nu vreau să mă gândesc cum era pentru actori, cu toate costumațiile alea pe ei, suiți pe catalige, într-un aer care frigea și nu aveai unde te ascunde. Mergeam cu toată marea aia de lume pe Bulevardul Unirii catre Piața Constituției, curgeau peste noi panglici colorate și confetti și simțeam cum totul se topește în jur. În afară de Farfalle in danza, n-aș putea spune că m-a impresionat ceva în paradă. În schimb seara, ceea ce au făcut italienii de la OSA, m-a lăsat fără grai.

trapez

Încă de când eram mică, eram vrăjită de spectacolele trapeziștilor, dacă mergeam la circ, și toate show-urile de genul ăsta sunt o mare bucurie pentru mine. Eu am pus aici doar o poză dar tot ce au făcut a fost de vis. Am avut și noroc să-i văd bine, un noroc destul de sinistru, în sensul că era o mare de lume, eu la 1,57 metri ai mei, abia vedeam printre oameni și oriunde mă duceam, tot apărea în față cineva mai înalt (plus disperații cu telefoanele). Și am văzut un loc foarte liber unde nu înțelegeam de ce nu se înghesuia nimeni. M-am dus acolo și am văzut că era o familie de arabi sau ceva de genul ăsta, iar soția era toată îmbrăcată în negru, cu văl pe cap și era dubios de lată în șolduri, ca și cum ar fi avut ceva pe sub haine. Să fii încotoșmănată așa la 40 de grade era tare ciudat, lumea îi cam ocolea. M-am așezat și eu lângă ei, am zis că dacă mor, asta e, și am văzut foarte bine totul.

Un moment deosebit, pe 2 iulie seara, a fost spectacolul Sky dance pe care l-am văzut în Piața Universității pe o ploaie torențială, eram câțiva oameni la statui, degeaba aveam umbrela pentru că îmi curgeau șuvoaie de apă pe picioare, era o ploaie caldă și frumoasă, cu multe fulgere și mă uitam cum dansa balerina ridicată spre cer de zecile alea de baloane, în toată apa care curgea peste noi.

ploa

 

Al doilea weekend a fost unul dintre cele mai frumoase momente trăite de mine în 2017. Aș vrea să mă întorc în timp și să vă iau cu mine. A fost weekendul de festival cu cele mai multe și mai frumoase trupe. Nu mai știam unde să ne ducem, cum să ne împărțim, unde să fim mai întâi ca să-i vedem pe toți. Aveam deja programul, știam care și pe unde va fi și, la fel ca anul trecut, am fugit de colo-colo. Încă din prima seară mi-au intrat la suflet slovacii de la Glow Drums și am fost după ei peste tot. Când urma să cânte în Piața Revoluției, apăream acolo frumos cu câteva minute înainte, era aproape de ora 9 seara, cerul era minunat, senin, și pentru că începea să se însereze, trecea prin cele mai frumoase culori. Ei plecau de la sala palatului și le auzeam tobele tot  mai tare pe măsură ce se apropiau. Cu ei am dansat pe stradă,  am dansat mergând pe Calea Victoriei sau pe trecerea de pietoni, și nu mi-a păsat că mă văd oamenii dansând în mijlocul drumului. Au scos din mine plăcerea aia maximă de a dansa. Se ținea lumea după ei până intrau iar în sala palatului. M-am bucurat tare când unul dintre membrii trupei mi-a spus că sigur vin și anul viitor. Foarte drăguți și cu un show profesionist.

glo

Pe 8 iulie cred că am prins unul dintre cele mai frumoase momente de festival  pe Calea Victoriei, pe la 10 noaptea, s-a întâmplat că erau acolo cam toate trupele participante, o grămadă de lume foarte veselă și curioasă făcea poze, era o lumină, o veselie și un entuziasm, o atmosferă cum rar mi-e dat să văd în București. Trupele care vin la B-FIT aduc o energie care urcă mult atmosfera stresantă și anostă a Bucureștiului. De-asta îmi place atât B-FIT și de-asta aș pleca, pentru că te scufunzi în energia bucureșteană în restul anului, îți vine să arunci depresia de pe tine ca pe gândaci.

Al treilea weekend a venit cu o super paradă, pentru că au fost în ea, printre alții,  două trupe foaaarte mișto de toboșari, Spark și Batucada din Lanzarote. Pe Calea Victoriei, în zona cu stradă îngustă și clădiri înalte, se aud minunat tobele. Plouase chiar înainte să treacă ei, era un aer foarte senin și o grămadă de lume, eu mă cocoțasem pe un mic stâlp de pe marginea trotuarului ca să văd mai bine și-mi amintesc ce frumoși erau toboșarii de la Batucada, eu făceam foarte entuziastă semne cu mâna și unul dintre ei, trecând pe lângă mine, a lăsat un pic bețele, mi-a făcut și el semne de salut și mi-a zâmbit cu o dantură impecabilă până ce au trecut mai departe și a început să cânte iar. Sunt atât de puține momentele în care am de-a face cu oameni entuziaști și fericiți, încât țin la ele cât pot de mult. Din păcate nu am găsit nici măcar o poză reușită de la paradă și-mi pare rău că nu am făcut eu poze.

 

Al patrulea weekend, mai sărac în trupe și evenimente dar cu un show deosebit al francezilor de la Abyss, genul de spectacol la care trebuie să fii ca să înțelegi de ce e minunat.

aby

 

În al cincilea weekend m-au vrăjit drăgălășenia și delicatețea lui Dundu, o păpușă uriașă, luminoasă, mânuită frumos de o trupă de artiști germani și pe care mi-l amintesc sprijinit de balconul terasei de la Novotel, ca și cum ar fi vrut să urce până acolo.

dund

 

De asemenea, un show incendiar la propriu, al spaniolilor de la Xarxa, Magic Night, pe 29 iulie, am văzut la artificii de nu se mai terminau, am ajuns acasă mirosind a explozibil de ziceai că stătusem în praf de pușcă, abia la a doua spălare mi-a ieșit mirosul din haine dar s-a meritat să vedem spectacolul pentru că nu mai văzusem ceva făcut la modul ăla. Au fost deosebiți.

xarxa

 

Din 300 de artiști și 40 de spectacole am scris despre ce mi-a plăcut mai mult și am așteptat mai bine de 5 luni ca să scriu acest articol. Veneam seara de acolo, era cald și frumos, eram în metrou cu programul după mine și mă gândeam să scriu despre ce experiențe deosebite au fost dar mi-am zis „Voi scrie despre serile astea în prima zi cu zăpadă, ca să păstrez amintirile calde și frumoase, să mă bucure și atunci, în miezul iernii.”

 

 

 

 

Un gând despre „Amintiri calde pentru zile reci

Comentariile sunt închise

%d blogeri au apreciat: