Un om special și o bucurie pe măsură

Azi sunt tare bucuroasă și, pentru că în ultima vreme nu prea au dat pe-afară motivele pentru care să mă bucur așa de tare, scriu despre asta ca să am aici, negru pe alb, o amintire așa de dragă.

În acest articol am scris în 2015 despre un patinator deosebit, Yuzuru Hanyu. Un japonez ambițios, genial și cu un suflet minunat. În 2012 l-am văzut patinând pentru prima oară, avea 17 ani și ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la el, pe lângă abilitățile excepționale ca patinator, a fost modul în care trăiește fiecare stare. Entuziasmul, energia, efervescența și lumina pe care le degajă omul ăsta sunt uimitoare. Plângi cu el, râzi cu el, te bucuri cu el, îmi amintesc cu emoție cum în 2015, la Nagano și apoi la Barcelona, a ridicat toată sala în picioare, era ceva fantastic, energia lui ducea o sală întreagă. Astăzi Yuzuru a câștigat pentru a doua oară titlul olimpic, în Coreea de sud, și chiar dacă sună ciudat, vă mărtuisesc, mă bucur pentru el la fel de mult cum mă bucur și pentru mine, pentru că trăiesc o zi așa de frumoasă și, cu atât mai mult, pentru că văd la el exact materializarea faptului că dacă depui toate eforturile posibile și crezi în ceva, mergi drept la țintă. Este exact genul de om care merge pe drumul lui, concentrat, ambițios, cade, se ridică, nu se uită nici în stânga, nici în dreapta, luptă și crede. În felul ăsta a câștigat la două olimpiade. Iar la cea de acum a venit după o accidentare la gleznă în urma căreia nu mai patinase două luni.

În 2011, în martie, când în Japonia a fost acel cutremur de 9 grade, Yuzuru se antrena în Sendai, orașul lui,  și a fugit din patinoar cu patinele în picioare ca să se salveze, a dormit cu familia lui într-un adăpost și povestea cât se vedeau noaptea de clar stelele pentru că nu mai era curent electric. A trebuit să plece în alt oraș ca să se antreneze. Peste un an, câștiga locul 3 la Mondiale la Nisa, la 17 ani. Atunci l-am văzut prima oară și îmi amintesc cum plângeau și el și antrenoarea când au văzut punctajul, spunea comentatoarea că și lor le-au dat lacrimile. Japonezii și-au pus mari speranțe în el, tocmai pentru povestea lui deosebită cu efortul de a o lua de la capăt. Nu pot spune cât îl iubesc pentru finețea lui, pentru determinarea, entuziasmul, energia, jovialiatea și sinceritatea lui. N-o să-l cunosc personal vreodată, n-o să mai fie mult și se va retrage, dar am atâtea amintiri frumoase legate de el, atât am plâns și m-am bucurat odată cu el, încât pot spune că-i în capul listei printre cei cu care am amintiri prețioase. S-au bucurat azi fanii lui, colegii, antrenorii, japonezii care s-au uitat la concurs și care-l iubesc foarte tare, s-a plâns de bucurie și în Japonia și în Coreea și oriunde l-au văzut cei care îl apreciază și care i-au urmărit ani la rând parcursul deosebit și care știau ce înseamnă pentru el să câștige iar la Olimpiadă, a fost o maxi bucurie pentru cei care-l apreciază, mai ales că nu era sigur că va participa la Olimpiadă cu entorsa de la gleznă. Și mă gândeam ce binecuvântat poți fi să aduci atâta bucurie pe lume, să fie oamenii atât de fericiți vorbind despre tine. Mă gândeam la asta pentru că mereu, încă de când eram mică, mi-am dorit să ajut oamenii să fie mai fericiți. Dacă vedeam oameni triști, le zâmbeam ca să-i văd zâmbind, sunt mereu atentă să văd dacă sunt în jur oameni care au nevoie de ajutor, am făcut în decursul timpului diverse lucruri pentru bucuria celorlalți și asta m-a făcut să înțeleg la ce nivel poate fi Yuzuru ca om, cât noroc poți avea să faci atâta bine, să fii atât de iubit, mai ales că este și de o modestie fantastică și mereu atent la cei din jurul lui. Dacă nu l-ai văzut patinând, nu poți înțelege ce spun eu aici. E vorba de nu doar de efort și talent, e vorba în primul rând de vocație. Dacă simți că ai vocație pentru ceva, asta să fie cel mai important pentru tine. Așa ajungi la inima celorlalți. Tot ce e făcut din vocație poate schimba lumea. Eu nu fac niciun ban din scris, dar voi scrie toată viața pentru că asta e vocația mea, asta mă împlinește și are ecou în ceilalți. Cu atât mai mult contează cei care au vocație de medici sau de profesori, pentru că ei pot schimba radical lumea. Despre asta e vorba. Și de aceea apreciez atât de mult pe cei care vor, chiar și cu un progam de patinaj artistic, să bucure semenii, dacă simt că asta le este vocația. Sportivii muncesc foarte mult, fac parte dintre cei pe care îi admir pentru că toate orele petrecute lucrând cu corpul lor pentru performanță le aduc o anumită disciplină, îi feresc de depresie și de excese, e vorba de eforturi pe care nu toți ar fi dispuși să le facă și care îi formează într-un fel anume. Dacă m-aș fi născut în 1900 sau în 2100, nu l-aș fi văzut patinând. Am avut șansa de a fi contemporană cu el, cu perioada lui de activitate sportivă. Da, o consider o șansă pentru că de la începuturile umanității sunt mii de ani și fiecare dintre noi se putea naște altcândva, nu mai iau în calcul și imposibilitatea comunicării între continente care a durat mult timp.

Despre unii oameni se poate spune că sunt aleși. Așa e lumea, n-ai ce face, unii sunt chiar deosebiți. Așa e și Yuzuru. Azi e tare bucuros și mă bucur și eu tare pentru el.

yuzu

 

 

yuzu 2

 

yuzu 3

 

 

 

%d blogeri au apreciat: