7 ani

Din 11 martie 2011 îmi amintesc vag un singur lucru. Una dintre amicele mele zicându-mi cu uimire și tristețe „Ai văzut ce s-a întâmplat la japonezi?” Era deja seară dar eu habar nu aveam pentru că toată ziua umblasem de colo-colo și culmea, aveam în geantă un ziar gratuit luat de la metrou, pe prima pagină era știre imensă, dar eu nici nu apucasem să mă uit pe ziar. În zilele următoare, toată lumea îi deplângea pe japonezi. Bocitoarele de la știri, ăia din ziare, oamenii simpli în diverse discuții. Poate ar trebui să-mi fie jenă dar nu am avut nici o secundă tendința de a-i deplânge cumva pe japonezi. Am avut doar un gând pe care nu l-am spus cuiva, pentru că nu-mi place să fiu Gigi contra ca să nu se simtă ceilalți atacați, dar scriu acum la ce mă gândeam când îi auzeam discutând. Îmi venea să le zic „Pe bune, voi le plângeți la japonezi de milă? Frate, ăștia o să-și revină după un cutremur de 9 grade în timp ce noi vom continua să plutim în derivă pe o mare de rahat.” Au trecut 7 ani. Am avut dreptate? În ce direcție a mers România în ăștia 7 ani? Să fii român și să-i deplângi pe japonezi e ca și cum ai fi ciung dar compătimești maxim pe cineva care și-a fracturat mâna și crezi că e deja cu o dizabilitate. Adică chiar nu mă amuz scriind, mi se pare dramatic să trăiesc într-o țară din care nici nu mă simt în postura să-mi pară rău pentru unii pe care i-a lovit un cutremur de 9 grade. Dacă încerc măcar o minimă comparație, îmi amintesc că am citit undeva cum japonezii construiesc case pe niște axe prinse adânc în pământ și care la cutremur ridică toată casa cu vreo 20 de centimetri deasupra pământului ca să minimizeze daunele sau că au făcut trenurile pe șine cu levitație magnetică pentru ca în caz de cutremur, trenul să fie deja în aer și să nu deraieze. Și spunea proiectantul acelor case care se ridică „Cutremurele ne-au silit să ne ridicăm spre cer.” Între timp în România, țuică, manele, Antena 3, psd și ajutoare sociale.

 

 

 

 

 

%d blogeri au apreciat: