Nuntă la orizont

Nu puteam să am și eu un 2018 liniștit. Încă de la Crăciun am aflat că s-ar putea să primesc invitație la o nuntă dar speram să nu fie pe bune. Vă povesteam în 2016 că a trebuit să merg la nunta unui văr (aia cu invitații inimioare). Am fost fericită la gândul că am scăpat de nunți pentru toată viața mea. Absolut toate rudele tinere s-au căsătorit, cu excepția mea și a fratelui acelui văr, numit Florin, dar eu și Florin eram ferm convinși că nu ne vom căsători. Toți ne-au sărit în cap în 2016 la nuntă că am rămas ultimii, că abia așteaptă să vină și la nunțile noastre și noi: „Da…da…never.” Ce face acum Florin? A dat sfoară în țară că în septembrie se însoară. Pe el mă bazam ca să nu-mi sară toate rudele în cap pentru că am rămas ultima. Nu vreau să merg la nunta aia pentru că n-am chef să văd toate rudele agresându-mă cu tâmpenii. Când știi că dai de oameni care n-au nicio limită, mai bine îi eviți. Eu am crescut cu el și frate-su de parcă aș fi fost sora lor, ani de zile am fost eu la ei și ei la noi, la sărbători, la orice. O să mă strângă de gât mătuși-mea dacă nu mă duc la nunta lui. Trebuie să inventez ceva infailibil ca s-o pot minți civilizat. Am ajuns să am coșmaruri cu nunta aia, sper să se răzgândească vreunul dintre ei până la toamnă. Uite cum îmi strică liniștea un individ și o individă care nu au altă treabă mai bună de făcut decât să cheme toate rudele să sară cu banul și să se învârtă în horă îmbrăcați cu haine din Dragon pentru că ei vor face sex tot restul vieții doar unul cu celălalt. Mă gândeam în seara asta „Poate o să mor până în septembrie, poate scap cumva.” Slabe șanse. Îi povesteam odată unui amic cât de mizerabil mă simt când mă iau rudele la rost pentru că nu m-am măritat și el mi-a zis: „Păi spune-le că te-ai măriat dar nu i-ai chemat, să înceapă să se întrebe de ce nu i-ai chemat și pe ei.” Ar fi o idee, să le-o dau eu lor dacă au impresia că mi-o dau cu întrebări indiscrete. Mai ales că de 2 ani am și verigheta pe care o port uneori ca să scap de Dorei. Vestea nunții lui Florin m-a făcut să urăsc nunțile și mai mult ca înainte (dacă se putea mai mult). Am văzut azi întâmplător un articol despre o viitoare mireasă care a murit cu toate cele 7 prietene cu care făcuse petrecerea burlăcițelor și am căutat pe net de încă vreo 2 ori articole despre asta ca să mă simt mai bine. Credeți că sunt un om rău? Cum credeți că e pentru mine când, încă din copilărie, mi s-a spus că sigur-sigur mă voi mărita, pentru că asta face orice femeie? Cum credeți că era când, în adolescență, toată lumea îmi ura să-mi găsesc un bărbat bun? Cum credeți că e de vreo 10 ani deja, cînd toata lumea mă întreabă de ce nu m-am măritat? Mereu, mereu când mă revăd mă întreabă. Cum credeți că e pentru mine când știu că sigur nu vreau să fac asta dar îmi este imposibil să conving pe cineva pentru că toți cred că a fi femeie e egal cu a visa să te măriți? Niciodată nu aș accepta ca mătușile, unchii sau colegii mei să danseze, să bea și să dea bani pentru că eu și un oarecare bărbat de pe lume am ales să rămânem împreună. Nu bag în nasul altora alegerile mele din viața privată. Cum ar fi să-i invit la petrecere pentru că am ales să nu mă mărit? Și nu înțeleg ce li se pare atât de nasol că n-am făcut și eu o nuntă și mă tot consolează de parcă aș fi pe drumuri nemăritată. Au trecut de mult vremurile în care femeia trecea din grija tatălui în grija bărbatului și dacă era singură, era în voia sorții. Eu am salariu mai mare decât au unii bărbați. Nu mor nemăritată și nu sunt pe drumuri. Dar dacă omul nu are creier, nu pricepe nici dacă îi desenezi. Poate să cadă și cerul, nu o să mă duc la nunta asta, nu o să le ascult iar manelele și țigănismele, cum am pățit și la frate-su, că nu ne auzeam unii pe alții de muzica lor de căcat dată la maxim. Și de-ar face și nuntă cu Chopin și cu Liszt, tot nu m-aș duce. Florin are 37 de ani și mă gândeam că pe bune, unii chiar se tem că atunci când vine bătrânețea, trebuie să convingă una căreia să i-o scarmene, să obțină și o semnătură ca să fie sigur-siguri că dacă vor fi babalâci și nașpa, măcar în virtutea unei semnături tot mai scarmănă ceva. Mireasa tot 37 are, e genul care merge la manichiură și apoi își pune pe fb fotografii cu unghiile ca să vadă tot poporul că și-a roșit ghearele, uneori le și sprijină pe Florin și face poză, că așa e acum moda la tute, să-și pună ghearele colorate pe iubi la poză, ca să se vadă mai frumos, nu contează că umilesc un om făcându-l suport pe care să-și expună unghiile. Deci n-ai cum să mergi la nunta unei asemenea ființe decât dacă ești complet dilimănit. Și mă gândesc pe de altă parte, băi, de ce să mă enervez eu, când se pot enerva alții? N-o să mă duc. Mama se va enerva pentru că mătușa se va lua de ea. Mătușa se va enerva pentru că  ea consideră că mi-a fost ca a doua mamă și eu n-am mers la nunta băiatului ei. Florin poate se va enerva pentru că a pierdut niște bani în plus la dar. Tuta de mireasă nu mă cunoaște, deci la ea nu va conta. Dacă va avea unghii colorate și în ziua nunții și dacă va obține semnătura unuia că i-o va scărmăna pentru tot restul vieții, ea va fi fericită. Restul rudelor nu vor avea pe cine să ia în bâză pentru că fix oaia neagră nu va fi acolo, amărâta aia care încă nu s-a măritat, biata de ea, săraca de ea. Îmi bag picioarele în nunta lor, nu mă duc.

Când eram mică, iubeam nunțile. Îmi plăceau miresele, îmi plăcea să merg la nunți, eram o ghindoacă fascinată de mierese, de rochiile lor albe și pufoase, de gândul că au întâlnit un bărbat care le va iubi și ocroti toată viața. Apoi am înțeles că tata a părăsit-o pe mama la un an după ce i-a promis că o va iubi și o va ocroti toată viața, că după ziua aia de mare petrecere, viețile unora chiar se pot schimba în rău. Totuși, pentru mine păstrasem niște speranțe. Ce m-a făcut să urăsc nunțile și nici măcar să nu vreau să fac așa ceva ? Halul în care, de 10 ani sau mai bine, toată lumea mă stresează cu măritatul. Inclusiv la un interviu de angajare, când m-a întrebat starea civilă, recrutoarea mi-a zis „Dar de ce nu v-ați măritat până la vârsta asta?”. Pentru ei este exact ca și cum Făt Frumos mă așteaptă la scară cu alaiul și cu limuzina și eu de-a dracului nu l-aș vrea. Nu te-ai măritat pentru că „ești pretențioasă, pentru că ești ghinionistă, pentru că ești curvă, pentru că nu știi ce vrei, pentru că nu înțelegi că o să îmbătrânești, pentru că nu vrei să fii mamă, pentru că ești o încăpățânată care nu înțelege că așa e rostul lumii, fiecare buruiană să aibă umbra ei. O să vezi tu mai încolo cum e să fii bătrână și singură, uitată de lume.” Toți se simt îndreptățiți să-ți caute în coșul de rufe murdare și să-ți întoarcă pe dos chiloții ca să îi analizeze. Fără respect pentru alegerile tale, pentru viața ta privată, pentru posibile probleme personale care te-au făcut să fii singur. De-asta am ajuns să urăsc nunțile și am mai și făcut păcatul să mă bucur că au murit fufele alea după căcatul lor de petrecere a burlăcițelor în Dubai. Dacă refuzi să mergi pe aceeași cărare cu turma, începi să fii jignit și acuzat. Fără să fi vrut, ajungi să-i urăști pentru câte mizerii aruncă spre tine deși nu vrei altceva decât să trăiești liniștit, fără să te compari cu ei, deși ei se compară cu tine.

Mă întreb, frate, cât de disperat să fii de teamă că rămâi singur, încât să ajungi în stare să ceri semnătura cuiva că va rămâne cu tine tot restul vieții.

 

 

 

Un gând despre „Nuntă la orizont

Comentariile sunt închise

%d blogeri au apreciat: