Sunt un om fericit

Am și eu un moment de bucurie și simt așa nevoia să-l împărtășesc pentru că oameni triști vezi peste tot dar oameni bucuroși, mai rar. Scriam în martie în acest articol că eram îngrozită pentru că auzisem că-n septembrie se va însura un văr de-al meu și, pentru că eu nu am ce căuta la nunți, trebuia să găsesc o cale să scap de mers la nuntă fără să fac pe nimeni să sufere amarnic, mai ales pe mama lui, și nici să nu-mi atrag ura lor pe vecie. Ca să folosesc o expresie enervantă, am fost nevoită să ies din zona de confort și, pentru că nu am găsit o cale soft de refuz, l-am căutat pe văr pe facebook prin iunie și i-am dat un mesaj în care i-am spus că eu nu mai merg la nunți și, ca atare, nu voi merge nici la nunta lui și să nu-mi pregătească invitație. La nuntă la frate-su am mers în 2016, dar o prostie ca aia era clar că n-o să mai fac. Mâine au cununia civilă și în octombrie pe cea religioasă cu masa și dansul iar eu nu voi fi acolo. Rudele mele vor dansa iar pe manele obosite, vor da niște bani care le-ar fi folosit la ceva mai util, vor lega conversații inutile despre multe și nimic, în jurul unor mese cu fundițe de voal și flori kitschoase iar eu nu voi fi acolo. O noapte din viața lor se va pierde doar pentru că Florin și aleasa lui nu pot trăi liniștiți fără evenimente exhibiționiste iar eu nu voi fi acolo. Voi rata momentul în care un el și o ea vor da cu subsemnatul la Starea Civilă că o să pu în pi toată viața doar amândoi. Chiar nu pot exprima cât sunt de fericită că n-o să merg la nunta asta. Scria odată cineva într-un articol de tip pamflet că trebuie să meargă la o nuntă din cele pe care nu le poți evita. Atunci eram și eu convinsă că există nunți pe care nu le poți evita și asta suna pentru mine ca o extracție de molar de minte pe care n-o poți evita, cu toate complicațiile ei aferente. Dar iată că nu este așa. Poți evita orice nuntă, dacă vrei. Trebuie doar să refuzi și să nu-ți pese de toată ura feroce pe care ți-o vor purta împricinații. Oricum, le va trece și vor uita de tine în timp ce vor dansa muzică proastă și vor mânca macarons de la candy bar. Ei te detestă de fapt pentru că tu ai avut curajul să faci ceea ce ei nu au putut face, să refuzi o invitație la o nuntă. Nunțile românești sunt de-un asemenea prost-gust, încât cu o nuntă românească poți avea material pentru un documentar de-ăla care arată până unde poate duce prosteala și degradarea la ființa umană. Sunt atât de fericită că mâine vor fi toate rudele acolo iar eu nu, încât simt că am uitat de tot ce-i rău în viața mea. Mi se scaldă neuronii în serotonină. Mătușa mea, mama lui Florin, s-a supărat pe mine, dar nu mai vreau ca vreo secundă să fac ceva care să mă deranjeze doar ca să nu supăr pe alții. Să se supere, n-au decât. Nu poți trăi toată viața cu gândul că nu trebuie să superi pe cineva. Dacă chiar ar fi ținut la mine și m-ar fi respectat, ar fi înțeles că am motive ce nu țin de ei să nu merg la nuntă și nu mi-ar fi purtat pică nicio secundă.

Nunțile sunt exact ca funeraliile. Nu le faci pentru că sunt necesare persoanelor în cauză, ci pentru laudă, opulență, scos ochii lumii cu kitschuri și parade inutile. Un bărbat și o femeie se pot iubi liniștiți și își pot crește copiii fără să fi chemat toate rudele la dansul pinguinului și la jurăminte sforăitoare și un mort poate fi îngropat în pământ direct, fără ceremonii inutile, fără pomanageli, dric de lux și sicriu cu aer condiționat. Sunt complet împotriva ceremoniilor pentru că tot ceea ce ține de ceremonii este menit doar să ne mărească și mai mult egourile astea enorme cu care sufocăm planeta. Tot ceea ce hrănește egoul este nesănătos. Simplitatea și naturalețea ne mențin lucizi.

Nu merg la nunta lui Florin. Asta o să fie mantra mea de mâine și voi pluti de bucurie. N-o s-o văd pe mireasa cea cu unghii cu gel și care-și pune pe fb selfies cu botic. Dacă faci o cercetare sociologică, femeile cu unghii cu gel și care-și pun pe fb selfies (cu botic), au o rată de căsătorie de 90%. Sensul vieții lor e măritișul, adică nunta în special, se întâlnesc câte 3, 4 la cafele și la suculețe la mall ca să facă strategii de măritat. Când se mărită prima, celelalte sunt domnișoare de onoare, când se mărită următoarele, câte una e nașa, apoi le vezi în jurul cristelniței pentru că botează finuții și zâmbesc la poză împopoțonate, cu un ghemotoc de copil în brațe. Nășica. Toate sunt la fel. Există un tipar al femeilor care au făcut nunți. Toate, după ce se mărită, au senzația aia de importanță care certifică faptul că masculii încă sunt văzuți superiori femelelor în specia umană iar ele au avut norocul să pună mâna pe unul. Are cine să le bată și lor un cui, la propriu și la figurat. Slavă Domnului că nu este obligatorie participarea la nunți și că pot evita toate aceste personaje. Ca-n cazul zilei de mâine. Dragi cititori ai blogului meu, să vă fie viața cum îmi sunt mie zilele în care știu că undeva pe acest pământ este o nuntă la care aș fi putut merge, dar nu mă duc.

 

 

%d blogeri au apreciat: