Cursul de prim ajutor

Cu vreo 2 săptămâni în urmă, s-a anunțat la mine la serviciu că se fac înscrieri pentru un curs de prim ajutor. M-am înscris și eu convinsă fiind, la fel ca și colegii mei, că vom învăța cum să intervenim la leșin sau diverse accidente ușoare.

Ne-am adunat azi cu toții în sală, domnul care ne-a predat a apărut cu ceva întârziere, aducând cu el manechinul pe care urma să exersăm masajul cardiac. Când s-a prezentat, am aflat că lucrase câțiva ani la descarcerare și că făcea parte dintre cei trimiși în intervențiile de salvare de cod roșu și la dezastre. Au urmat două ore care ne-au zăpăcit complet de cap pentru că, pe lângă informații de prim ajutor pe care ni le-a povestit cu un debit verbal ca la reclame, ne-a povestit ce pot face indivizi care cred că ajută, dar pratic omoară oameni care ar fi putut fi salvați. Ne-a dat niște amănunte șocante și tot spunea că îl deranjează că la cursurile lui li se face rău oamenilor și că îi strică tot cursul, inclusiv cum unul s-a ridicat odată ca să iasă din curs și s-a lovit de un perete de siclă care s-a făcut țăndări. Când ne-a povestit cum niște indivizi au încercat să-i scoată casca unui motociclist accidentat și practic l-au omorât rupându-i gâtul, unuia dintre colegii mei i s-a făcut rău, a vrut să își ia niște apă, nu își mai ținea bine echilibrul, și i-a spus: „Dom’le, să nu leșini pe aici, că îmi strici seara, vezi ce faci.” Ne povestea amuzat de bucăți de cadavre curățate cu șpaclul de pe șosea, descria cum oasele fracturate taie arterele și mușchii dacă miști un accidentat, nu se oprea din vorbă, spunea cuvinte jignitoare la adresa celor care nu știu să acorde primul ajutor, îi numea idioți, nebuni, proști, era bine pregătit medical dar atât de zdruncinat psihic, încât ne-a speriat. Cred că pe la toate cursurile unde mergea, mai descărca o parte din stările căpătate la cele mai grave intervenții. Pe mine m-a speriat atât de tare, încât mi-a tăiat tot elanul de a mai acorda vreun prim ajutor. Se terminase cursul, noi ne pregăteam să ieșim, și tot povestea vesel amănunte înfiorătoare, l-am lăsat acolo povestind unor colegi. Recunosc că mi-am dorit să cunosc pe cineva de la descarcerare și intervenții de mare urgență, ca să văd cum îl modelează profesia și dacă ajunge să fie afectat psihic. Se pare că da. Ne spunea că e pregătit psihologic și să ofere suport moral celor care pierd totul în urma dezastrelor. Probabil că le spune „Hai, ca să nu mai fii supărat, uite, îți povestesc cum i-au rupt unii capul unui motociclist accidentat vrând să-i scoată casca și cum arată o arsură de gradul 4 pe 70% din suprafața corpului.” Mă întreb dacă cei care l-au trimis să țină cursuri chiar nu au observat cât e de epuizat. Modul în care se purta, debitul verbal și senzația de individ depersonalizat pe care o lăsa, m-au uimit. Din primele minute în care începuse să vorbească, colegii mei se uitau unii la alții pe furiș cu niște figuri pline de subînțeles. Am cunoscut prin 2016 un tânăr care fusese pompier și mersese și la descarcerări. L-am întrebat cum sunt pregătiți psihologic și mi-a zis că nu se face nicio consiliere psihologică pre sau post intervenții, ci doar le sunt arătate imagini cu oameni morți făcuți bucăți în accidente grave, ca să fie pregătiți pentru ce vor vedea. Dacă e pe bune și asta e singura lor „pregătire psihică”, nici nu mă mir că ajung în situația domnului care ne-a ținut azi cursul.

 

 

%d blogeri au apreciat: