De ce se întâmplă…

Cred că fiecare dintre noi a încercat în copilărie, măcar o dată, să caute în interiorul unei jucării ca să vadă cum funcționează. De multe ori suntem curioși cum funcționează anumite lucruri sau mintea oamenilor.

De vreo două săptămâni m-am îndrăgostit. O îndrăgostire de-aia ca-n liceu, de parcă n-ar fi trecut 20 de ani de când eram liceeană. Am căpătat, de ceva timp, obiceiul de a fi atentă la ce simt și tot încerc să-mi explic ce se întâmplă. De ce nu-mi găsesc cuvintele când vorbesc cu el și spun tot felul de aberații, de ce sunt topită de bucurie să-l revăd, de ce mi-e dor de el, de ce fac tot felul de gesturi stupide pe care față de alt bărbat nu le-aș face, de ce el și nu altul? Mă mai întrebam uneori când mă îndrăgosteam, de ce fix el dintre toți bărbații pe care îi întâlnesc? De ce mintea mea a ales așa, ce are special acest om care de fapt e ca toți ceilalți? Se spune că în mulțime te comporți ca și cum ai fi pierdut câteva clase din toți anii de studiu. Când ești îndrăgostit, te porți de parcă ai fi pierdut ceva din capacitatea de a raționa ca un adult. De-asta mi-e foarte jenă. Și de-asta unii detestă să se îndrăgostească, pentru că le e jenă să vadă cât de vulnerabili și de copii se simt în fața celui față de care au o pasiune. Nici măcar nu-mi dau seama cum a început toată chestia. S-a angajat, a trebuit să mă ocup de toată partea administrativă aferentă venirii lui, nici nu mai știu când ne-am cunoscut, la câtă lume și ce agitație e la mine în firmă, iar acum abia aștept să-l văd venind, să stăm de vorbă, avem niște gesturi copilărești unul față de altul, ne atingem în glumă, ne șicanăm cu tot felul de porcării și ne amuzăm de parcă cine știe ce s-ar fi întâmplat, ne și ferim de colegi care dacă ne-ar vedea, nu știu ce ar crede despre noi. Mi-a fost jenă să-l întreb dacă are o iubită, l-am căutat pe fb, n-am văzut nicio parteneră pe acolo și deja simțeam fiori de gelozie când îi scotoceam prin fotografii, la gândul că ar fi cu cineva. De ce el și nu altcineva? Asta mă tot întreb. După ce am trecut de 35 de ani am descoperit un alt fel de atracție pe care o simt față de un bărbat. Din adolescență până spre 35 de ani, atracția era profund sexualizată. Dacă mă atrăgea un bărbat, mă vedeam în primul rând făcând sex cu el. Acum, mă văd stând ghemuită în brațele lui într-un fotoliu, plimbându-mă cu el de mână într-un parc sau stând de vorbă într-o cafenea, cu gesturi de intimitate discretă. Acum îmi pasă mai mult să am ce vorbi cu un bărbat, să simt compatibilitatea la nivel mintal sau spiritual. Ca să fiu directă, după o anumită vârstă începi să decazi fizic și mai degrabă ai plăcerea discuției cu o femeie căreia n-ai chef să vezi cum îi atârnă sânii sau burta sau cu un bărbat care abia menține o erecție. Omul se adaptează trecerii timpului. Ceea ce simt acum, față de alte momente când m-am îndrăgostit, e o groază paralizantă, întrebarea sfâșietoare „Cum naiba s-a întâmplat?” Mă simt vinovată că-l încurajez, că m-am lăsat dusă de val în toată chestia asta, văd uneori mâna lui cum se întinde treptat pe peretele din spatele scaunului meu, apare și figura lui zâmbind și  apoi fuge când îl văd iar eu nu-i spun să înceteze, că-l văd urmărindu-mă pe unde mă duc și apoi se prelinge serios și discret spre biroul lui iar eu nu fac ceva ca să se oprească din asta, ba din contră, când sunt în spatele lui și nu mă vede cineva, îmi trec degetele prin părul lui, uneori se întoarce și mă privește foarte serios și senin, alteori privește în față, aparent preocupat, fără să se miște. Îmi amintesc un pasaj din „Giovanni’s room” de James Baldwin: „Îți dai seama că ai îmbătrânit când vezi că te-ai îndrăgostit de cineva mai mic ca tine.” Eu doar ce am făcut 36 de ani, el are 22 și mă întreb care dintre noi e mai lipsit de minte. Eu, că nu-mi văd lungul nasului și nu mă uit la bărbați de vârsta mea, sau el că se uită la o femeie de 36 de ani când în birou avem și fete de 25? Oricum, avantajul e al lui, 14 ani, și ceea ce mă roade cel mai tare e umilința asta. Când aveam 15 ani, m-am îndrăgostit de un vecin de vreo 45. Eu eram tânără și frumoasă, se putea considera norocos, dacă ar fi aflat. Acum mă simt în postura de „Zi mersi că se uită un tânăr după tine, se vede că ai cam început să te treci, încă un pic și o să-ți bată moartea la ușă, o să te uiți după infirmierii care o să-ți pună perfuzii.” De-asta vreau să mor tânără, pentru că nu vreau să apuc ziua să văd un bărbat frumos, să mă uit la el cu interes și el să zică „Vă ajut cu sacoșele, mamaie?” De ce să trăiesc ca să mă preling prin lume ca un rebut ambulant?

Eram azi dimineață în metrou, citeam, mă tot ducea gândul la situația asta și am simțit că nu-i corect că am permis să mi se întâmple, mi s-au umplut ochii de lacrimi, aș fi vrut să fi plâns în brațele cuiva pentru că mă simțeam oribil. E pentru prima oară când mă gândesc cât e de trist să te îndrăgostești de cineva alături de care nu poți avea niciun viitor și cum de fapt suntem clar construiți pentru relații care să dureze, să se lege, să ne ajute să creștem. Sunt momente în care mă gândesc că am primit ce am vrut pentru că, de la o vreme, spuneam în rugăciuni că vreau să întâlnesc un bărbat care să nu fie asemeni celor de vârsta mea, trecut prin relații care l-au consumat, obosit, îmbătrânit, ca să nu fiu nevoită eu să mă ocup de cicatricile unui om matur, ci să mă pot bucura de seninătatea și disponibilitatea unui suflet deschis și tânăr. Niciodată nu poți fi sigur de ceea ce iese când ți se împlinesc rugăciunile. De ce facem stupizenii când ne îndrăgostim și de ce ne îndrăgostim de cine nu trebuie?Ieri eram în bucătărie la serviciu, mâncam cu o colegă, a venit și el ca să-și spele paharul de apă pentru că se pregătea să plece acasă și după vreo jumate de oră, când bucătăria era goală, am mers la uscătorul de vase, am luat paharul, am pus apă în el și l-am avut la birou până am plecat. Beam din paharul ăla ca într-o zi cu 40 de grade Celsius. Eu beau numai din cana mea și ar fi fost inacceptabil să fac asta cu paharul folosit de altcineva. De ce naiba am făcut o asemenea idioțenie? Nu știu. Uneori îi apreciez pe cei care evită să se îndrăgostească, pentru a nu deveni penibili. Aș vrea să înțeleg ce-i în minea mea de a ales așa, dintre toți bărbații care mă înconjoară.

 

 

%d blogeri au apreciat: