La cursul de înot

După ce am tot amânat ceva timp din diverse motive, am început duminica trecută mult-așteptatul curs de înot, menit să repare rebeliunile colanei mele vertebrale. Evident că nu-i ceva special că învăț eu să înot, doar vreau să povestesc cum te pot păcăli alegerile făcute cu diverse preconcepții și ce lucruri interesante poți descoperi în orice activitate nouă.

Sunt din Mangalia deci oricine ar putea crede că scrie „amfibie” pe fruntea mea și că am un avantaj în a învăța să înot pentru că sunt de la mare. Nu-i așa, ba din contră. În decursul timpului mi s-a întâmplat de câteva ori, în copilărie și adolescență, să intru în mare când erau valuri mari, să mă lovească valul cu forța aia uriașă când se spărgea la mal, să mă târască pe fundul mării și să ies din apă sufocată, cu scoici, nisip și pietricele ieșindu-mi de peste tot. Rezultatul a fost frica de înec și niciodată n-am mai intrat în apă mai mult de nivelul umerilor. De-asta mi-am dorit să încep înotul cu un antrenor răbdător, înțelegător, care să nu mă scufunde sau să nu-mi facă alte dubioșenii. Alesesem deja de ceva timp și bazinul, aproape de casa mea, și săptămâna trecută am sunat ca să mă înscriu. I-am zis că vreau cu antrenor personal ca să învăț mai repede și m-a întrebat doamna respectivă dacă vreau să fie bărbat sau femeie. Nu mă gândisem prea mult la asta și i-am zis că vreau să fie femeie pentru că m-aș simți mai în largul meu cu o femeie, dat fiind faptul că voi avea practic doar o bucată de material pe mine. Recunosc că adevăratul răspuns ar fi fost: „Doamnă, sunt și eu om, sunt singură de ceva timp și, ca s-o citez pe una dintre fostele mele gazde, nici nu mai știu de când n-am mai văzut una. Vreau să mă concentrez la înotul ăla, totuși. Toată lumea se gândește la reacțiile bărbaților în așa situații, deh, sexism și obiectizarea femeii, noi parcă n-am avea niște trăiri și niște nevoi.” Toate bune și frumoase, m-a sunat peste vreo jumate de oră să-mi spună că m-a programat la o doamnă antrenor. M-am dus eu duminica trecută la 9 dimineața pregătită să învăț să înot. Când am văzut-o pe antrenoare, machiată și cu ungii făcute cu gel, am avut așa un feeling cam gri. Machiată la bazinul de înot, man…that’s not ok.

Primul lucru cu  care începe cusul de înot este respirația în apă. Dat fiind faptul că dădusem 130 lei pe ședința aia și că nu aveam de gând să-mi arunc banii pe fereastră refuzând să bag capul în apă, a trebuit să fac asta. N-am reușit chiar de tot, dar măcar am putut expira în apă. Inevitabil că am avut și momente în care am mai vorbit cu profa și nu știu cum a reușit, dar mi-a spus unele dintre cele mai dureroase lucruri pe care le-am mai auzit în decursul vieții. Erau acolo niște copii, am văzut că îi plăcea de ei, am întrebat-o dacă are copii, a zis că da, m-a întrebat dacă am și eu, i-am zis că nu și că nu voi avea pentru că deja am 36 de ani și nu mai e timp. Mi-a răspuns „Nu poți să știi, poate vei avea, poate te va alege un spirit să fii mama lui, doar știi că spiritele copiilor aleg părinții din care să se nască.” Dacă credeți cumva în aberația asta, vă rog să n-o spuneți cuiva fără să-i știți familia. Prima oară am citit supoziția asta într-o revistă de paranormale și alte bazaconii și am rămas mască. De fiecare dată când am mai auzit asta, mă gândeam că a-mi spune mie că mi-am ales părinții este sinonim cu „Ce spirit idiot ești, ai ales să te naști din niște părinți care nu te-au vrut, taică-tu te-a părăsit după naștere iar maică-ta mereu ți-a reproșat că te-a făcut și ai plecat de acasă în viață cu nimic. Dacă erai deșteaptă, alegeai să te naști într-o familie de medici din Cotroceni.” Fix prostia asta care mă lovește în moalele capului a trebuit s-o aud la prima mea ședință de înot de la antrenoarea care plutea alături de mine în bazin, machiată și cu unghiile ei geluite. Apoi a urmat a doua bazaconie. Pe lângă noi înotau un antrenor cu un băiețel de vreo 4 ani care se scufunda, făcea tot felul de scheme, era ca un peștișor. Doamna în cauză îmi zice: „Vezi ce bine se descurcă băiețelul ăsta? E mai isteț ca tine.” Toată copilăria mea, familia mea, care m-a sabotat constant, m-a comparat cu alți copii ca să îmi arate ca ei sunt mai curajoși ca mine, mai atenți ca mine la școală, mai ordonați ca mine, mai cuminți ca mine, mai ascultători și mai buni ca mine. Bunica mea mă compara mereu cu verii mei, cu vecinii mei, cu colegii mei, cu copiii prietenilor de familie, inclusiv de față cu ei, ca să arate ce nașpa eram eu. La prima mea ședință de înot numai de asta nu aveam nevoie.  A mai scos antrenoarea niște perle nevinovate și am zis că la a doua ședință nu voi mai face cu ea, clar. Eu nu-mi muncesc banii ca să îi trimit în buzunarul unei țoape. Unul dintre lucrurile pe care le detest cel mai tare la București e că-i plin de țoape și le evit cât de mult pot. Am sunat săptămâna asta la bazin, le-am spus că vreau pe altcineva, n-am mai emis pretenții de vreun fel și m-au programat la un bărbat. Având în vedere că toți antrenorii de acolo erau niște bunăciuni, șansele să fie o bunăciune erau de 99%. M-am dus azi, bunăciune, 1,90 metri, calm, tehnic, ferm și răbdător, fără unghii cu gel și țopisme. Mi-a explicat multe chestii tehnice despre înot, m-a ajutat să înțeleg de ce trebuie să învăț cât mai repede respirația în apă și am reușit ce credeam că-i imposibil, am intrat complet în apă. A fost amabil Doamne-Doamne cu mine azi și bunăciunea a stat pe marginea bazinului de unde m-a asistat. Țineți-mi pumnii căci next time, dacă apuc, începem să facem împreună ture de bazin. Trecând de glume, recunosc că mi-ar fi fost mai facil să fie femeie dar decât cu o tanti Aglaia, prefer să trec de jena de a  fi sumar îmbrăcată într-un bazin cu un bărbat.

Experiența asta m-a făcut să înțeleg clar cât de util e, dacă ești prestator de servicii,  să ții pentru tine convingerile de toate felurile, fie că sunt religioase, culinare, legate de forma Pământului (că tot e la modă) sau de creșterea copiilor și de spiritele care își aleg sau nu părinții. Și au mai fost niște lucruri care m-au luat prin surprindere iar mie îmi place să fie noutăți unde cred la început că va fi totul cum imi imaginam. Azi am învățat relaxarea în apă. Cum stăteam prinsă de marginea bazinului, la început băgam fața în apă, apoi relaxam tot corpul și, pe măsură ce mă relaxam, tot corpul mi se ridica la suprafață și pluteam. Era suficient să încordez o singură grupă de mușchi și iar începeam să mă scufund. Încordam abdomenul, mă scufundam, îl relaxam, corpul meu se ridica imediat și pluteam pe apă. Mi s-a părut interesant că asta e sinonim, în plan fizic, cu ceea ce fac în practica spirituală. Câd sunt îngrijorată, mă rog și zic: „Doamne, îți las toate grijile mele, Tu știi care e cea mai bună rezolvare și mă vei conduce pe drumul corect”, mă relaxez atât de tare, încât dacă stau întinsă când mă rog, simt cum brusc corpul mi se relaxeaza pană la cei mai mici mușchi și am exact senzația de plutire, cum a fost azi în bazin. Mi s-a părut super tare că, așa cum spiritual am cui pasa greutățile mele și pot simți că plutesc, și fizic pot ceda apei greutatea mea și dacă am încredere și mă relaxez, plutesc. Îmi mai place mult și cum se simte tot corpul meu după curs. Dacă merg mult pe jos, simt picioarele lucrate. Dacă fac exerciții cu greutățile, simt brațele. Dar după cursul de înot îmi simt tot corpul într-o efervescență plăcută, eliberat de tensiune, cu o stare de prospețime. Recunosc că a fost și un inconvenient, clorul din apă. Știam că apa e clorinată în bazine dar nu am știut că e la nivelul la care să se simtă gustul și mirosul. Este atât de grețos, încât îmi doresc să vomit când înghit chiar și puțină apă. Corpul meu zice: „În apa asta e un element chimic care nu-i compatibil cu compoziția mea chimică, ce naiba cauți aici? Ieși odată!” Mintea mea spune: „Trebuie să învăț să înot, asta-i situația.” și uite așa trece ora. Îmi amintesc gustul sărat al mării mele frumoase, care nu-mi făcea deloc greață. Mă întreb dacă chiar voi reuși să învăț să înot.

 

 

%d blogeri au apreciat: