Crăciunurile dinaintea Crăciunului

Mai sunt 8 zile până la Crăciun și eu deja am obosit de petreceri, mâncăruri crăciuniste, dulciuri și cadoriseală. Și încă mai am doi secret Santa și o petrecere, până în 25. Mă gândeam zilele trecute că abia aștept Crăciunul, să stau liniștită acasă, ca să pot începe și eu să țin un pic post pentru că deja corpul meu zice : „Băi, stop!” Din dorința unora și a altora de a face bani, cât mai mulți bani, sau de a se da în stambă ca mari organizatori de petreceri, Crăciunul nu mai e pe 25 și 26 de decembrie, ci e o lălăială întinsă ca guma de mestecat tooooaaată luna decembrie, denaturând toată frumusețea și importanța sărbătorii. Mi se pare o exagerare și o batjocură mercantilă. Îmi amintesc cum era în copilăria mea, găteam bradul pe 24 decembrie, toate mâncărurile specifice Crăciunului se mâncau de pe 25 decembrie și când am crescut, am ținut și post. Acum brazii se gătesc din ce în ce mai devreme (inclusiv din octombrie, în unele locuri), ajungi la Crăciun să fii complet sătul de brad, toată lumea se îmbuibă cu bunătăți pe la petreceri de firmă, serbări, premieri de final de an și alte chiolhanuri festive, aberația de Secret Santa unde se schimbă daruri inutile (doar ca să facă mulți bani comercianții) face ca toată luna decembrie să tot primești daruri (inutile, ca la orice secret Santa) și ajungi la Crăciun lat, nu-ți mai trebuie nimic.

Luna decembrie a ajuns cea mai stresantă, cea mai enervantă, cea mai obositoare, știu oameni care urăsc sărbătorile de iarnă din cauza halului în care le-a denaturat traiul în societatea de consum. Absolut toți cei pe care-i știu înscriși la secret Santa mi-au spus: „Doamne, și trebuie să ajung să cumpăr și darul pentru secret Santa, băi, tot n-am ajuns, nu știu ce să iau, fir-ar să fie!” Pe niciunul, nici măcar pe unul, nu l-am văzut fericit. E doar un stres în plus. Pot face comparația cu ajunurile sărbătorilor din vremea când România nu era o struțo-cămilă Orient-Occident, mai ales cu acele luni decembrie în care mergeam la străbunici, la țară. Știu, mulți mi-ar sări acum în cap că am nostalgii de babă, că gândesc ca la țară, că lumea se schimbă, dar probabil că ei nu pot face comparația. Când știi cum era într-o atmosferă fără stres ci doar cu bucurie că vine Crăciunul, când nu fugeai după daruri pentru o lăbăreală de moș secret și pe la petreceri de firme, când nu-ți urlau în cap țiganii colinde prin metrou și tramvai, când țineai post și așteptai cu nerăbdare sarmalele și cozonacul, altfel erau sărbătorile de iarnă. Unul dintre lucrurile de care îmi pare cel mai rău e că oamenii pierd simțul măsurii. Când tu înoți o lună întreagă în cadouri, petreceri și evenimente de Crăciun, ce mai poate însemna sărbătoarea asta pentru tine? Așa ajungi să nu mai apreciezi nimic, având mereu din toate. Omul oricum e o ființă nesățioasă care trebuie să depună eforturi constante de autodisciplinare. Când eram mică, mereu îmi doream mai mult decât îmi putea oferi familia mea, vedeam la alți copii diverse lucruri și vroiam și eu, dulciuri, jucării, haine ca ale lor sau case frumoase și mari, cum aveau ei. Ziceam că aș vrea toate jucăriile și toate dulciurile și tot ceea ce au copiii oamenilor foarte bogați. Și  adulții din jurul meu îmi tot explicau că nu poți aprecia nimic din ceea ce ai, dacă ai absolut tot și că mai mult te bucură câteva jucării pe care le-ai așteptat și pentru care părinții au depus eforturi, decât să ai la orice oră tot ce vrei. Evident că nu-i credeam. În 2014 am fost câteva luni bonă pentru fetele unei familii foarte bogate. În fiecare zi primeau daruri. Jucării, haine, dulciuri, creioane colorate, zi de zi. După ce se jucau un pic cu ele, le aruncau, pur și simplu. Odată le-a adus bunicul lor niște creioane și gume de șters cu personaje din desene animate, el spera să le placă și una dintre ele le-a aruncat de cum i le-a dat, i-a zis că sunt niște nimicuri. Alți copii s-ar fi bucurat foarte mult dacă le-ar fi primit. Dacă nu le-aș fi cunoscut pe ele, chiar nu aș fi înțeles câtă dreptate aveau adulții care îmi explicau că nu ești mai fericit dacă ai de toate. Cam așa e și cu acest Crăciun întins de la final de noiembrie până când ajungi să te saturi de el. Eu simt că dacă o dată mai aud „Deschide ușa, creștine”, o să îmi ies din minți,  am reclamat la metrou nesimțirea paznicilor cărora nu le pasă de noi și lasă toate orătăniile de cerșetori în vagoane să ne urle în cap „Deschide ușa creștine”, până simțim că vrem să-i snopim în bătaie. Nu-i suficient că toată agitația asta se bazează pe o invenție și că de fapt Iisus a trăit și el linișit și și-a văzut de ale lui până când a fost omorât, fără să se fi născut ca să mântuiască vreun om și că i s-au pus în cârcă tot felul de fabulații pentru că unii vor legende și povești că să se simtă bine, mai și suportăm tot mercantilismul și nebunia din decembrie când, în loc să avem o sărbătoare liniștită de Crăciun, avem Crăciun peste Crăciun peste Crăciun pentru că…bani și exagerare.

 

 

 

%d blogeri au apreciat: