Ninsoare în oraș

Vineri seară am gătit bradul. Sâmbătă dimineață, când m-am uitat pe fereastră, am văzut cât ninsese. M-am bucurat ca un copil. A fost ca un dar pentru brăduțul meu. Nici nu mai știu de când nu a mai nins în București în preajma Crăciunului și îmi dorisem tare mult. Am aprins instalația în brad, m-am bucurat maxim. Pe la 10 am plecat la un curs, am ajuns acolo entuziastă și când se adunaseră câțiva colegi, le-am zis: „Vedeți ce frumos e azi? Vă place ninsoarea asta?” S-au uitat la mine cu niște figuri de „Are you for real?” și mi-au zis pe rând același lucru: „Îți place porcăria asta, fleșcăraia asta? În orașe nu ar trebui să ningă. Să ningă pe câmp, să ningă în pădure, dar nu în București.” Ce să mai zic, n-am mai zis nimic. Dar tot mi-a plăcut că ninsese. Săptămâna asta, pe măsură ce mai ningea, le ziceam colegilor la serviciu: „Vedeți ce frumos e? Ninge și vine Crăciunul, e super.” Răspunsul, de la fiecare: „Îți place, pe bune, chiar îți place? Ce îți place, că se face o mocirlă pe jos, că se face gheață? În București n-ar trebui să ningă, să ningă la țară și pe câmp, dar nu în orașe.” N-am mai zis nimănui nimic și m-am bucurat în sinea mea. Marți seară am avut ceva treabă în centru și am ajuns pe Regina Elisabeta. Nu văzusem luminițele de Crăciun anul ăsta și am fost uimită. Atâta lumină, atâtea beculețe și  zăpada care întregea atmosfera de Crăciun. Decorațiunile luminoase din Cișmigiu, toată zăpada depusă pe brazi și pe aleile parcului, era minunat. Totul era atât de luminos, de festiv și liniștit. Poate pare o exagerare, poate chiar exagerez și nu-mi dau seama, dar e foarte trist să nu fie în jur măcar un om cu care să poți împărtăși o bucurie, de exemplu bucuria că ninge. Nu știu ce cred alții dar eu zic că dacă am ajuns în stadiul în care nici să nu ne mai placă ninsoarea în preajma sărbătorilor de iarnă, e nasol. Sunt sigură 100% că dacă până la data asta nu ar fi nins, aș fi auzit: „Ia uite, e decembrie și nu nige, vine Crăciunul și nu ninge, vrem și noi măcar puțină ninsoare dar parcă nu ține Dumnezeu cu noi, s-a schimbat clima, nu mai sunt iernile cum erau, e încălzire globală.” Nu știu ce s-a întâmplat în mintea oamenilor. Vara trecută, vreo lună a plouat zilnic. Mă plimbam pe ploaie torențială, iubeam să simt cum îmi curgeau șuvoaie de apă pe glezne, adoram ploile alea. Nu contează că-i ploaie, că-i soare sau ninsoare, le iubesc pentru că sunt parte din viața mea și Dumnezeu mi-a dat viața ca să mă bucur. Nici nu îndrăzneam să spun că îmi place ploaia pentru că atât mi-ar fi trebuit de la colegii care își puneau zilnic umbrelele la uscat în hol și se plângeau de vreme. La un moment dat mă săturasem și eu de ploi dar muuuult după ei. Nu le place zăpada în București dar nici ploaia în București, de fapt nici căldura în București. Hatereală pe sistem. Îmi spunea odată psihologul cu care am făcut consilierea, și scria asta și la el pe fb, că e la modă să fii hater și ne sfătuia să încercăm ceva: dacă suntem într-un grup unde oamenii se plâng de ceva, de vreme, de politică, de economie, de școli sau de viață în general, să venim cu o opinie pozitivă. Ei o vor spune tot pe-a lor, noi să spunem iar ceva pozitiv. Rezultatul ar fi că ne-ar scoate din discuție. Pentru că oamenii s-au setat pe hatereală și deja le-a devenit un automatism. Recunosc, am avut ceva rezerve în a-l crede, dar exact asta am pățit eu acum cu ninsoarea. Fraților, bucurați-vă de ce e în jurul vostru pentru că sunt multe lucruri minunate dar v-ați obișnuit cu ele și le ignorați. În primul rând de sănătate. Până n-o pierzi, nu simți ce valoroasă e. Și dacă te doare un picior sau o măsea, începi să-ți dai seama cum nu te-ai bucurat de sănătate când era perfectă. Uneori, când fac pipi, sunt fericită că am rinichii și vezica în stare bună. Chiar și cele mai banale lucruri devin prețioase când le-ai pierdut. Nu-ți place că mergi prin mocirlă când a nins? Cum ar fi să n-ai picioare? Nu-ți place să tot vezi cum plouă vara zi după zi? Dacă ai fi orb? Asta e viața noastră, ăsta e momentul nostru pe lume, înaintea noastră au fost alții și după noi vor fi alții, dar acum e momentul să trăim și să ne bucurăm noi. Pune în balanță cât te superi și cât te bucuri și gândește-te că poate mori azi.

 

 

%d blogeri au apreciat: