Mă gândesc la voi

La cei cărora v-au murit la Revoluție copiii. Nici nu-mi imaginez cum e să deschideți orice sursă de știri, să-i vedeți pe Dăncilă, Olguța, Dragnea, să știți că în 1989 v-au plecat copiii de acasă cu gândul la libertate și de fapt au murit ca să vedeți peste 29 de ani că ne conduc unii ca ăștia. Nu vreau să mă gândesc ce-i în sufletele voastre. Probabil vă gândiți, la fel ca mine, că mai bine n-ar fi ieșit în stradă ci ar fi rămas acasă atunci, pentru că oricum rușii l-ar fi omorât pe Ceaușescu și ar fi schimbat regimul, ei ar fi fost apoi liberi să emigreze când ar fi văzut cum stă treaba iar acum i-ați fi văzut vii și fericiți. N-a fost să fie. Sunt morți iar voi îl vedeți iar, și anul ăsta, pe Iliescu aberând cu emfază comemorări. Ce nedreaptă și mizerabilă  e uneori viața… Mă întreb dacă v-ați împăcat cu gândul că au murit așa, îndemnați să iasă la o mascaradă terminată oribil, omorâți din ordinul unor mizerabili care au pus românii să iasă în stradă ca să se împuște între ei. Oare v-ați simțit vreodată vinovați că au luptat copiii voștri pentru instaurarea unui regim de neneorociți care ne-a adus la ultimul grad de sărăcie și batjocura Europei? Am ajuns în 2018 ca la Ceaușescu, conduși de ultimii analfabeți, ultimii ratați. Doar că acum românii nu se mai unesc pentru a lupta, ca-n 1989, pentru că acum păturile sociale sunt divizate, întoarse unele împotriva altora. Ateii îi detestă pe pupătorii de moaște, corporatiștii pe bugetari, elitiștii pe maneliști, avem hipsteri, avem videochatiste, avem vloggeri, asistați social, niște grupuri compet diferite care nu tangentează, nu au nimic în comun și pentru că ne-am împrăștiat și izolat în halul ăsta unii de alții, nu mai luptăm pentru binele tuturor. Cu egoism și indiferență nimic nu se poate construi. Asta îmi plăcea în anii comunismului și la începutul anilor ’90, cât de mult se asemănau oamenii și cât erau de uniți. Cât de bonomi erau adulții și cât de simpli și respectuoși erau tinerii. Ce sete de cultură era, câți tineri culți și decenți am pierdut după Revoluție prin alte țări. Ca să vedeți la ce nivel s-a ajuns, e suficient să deschideți la 8 dimineața un post de radio comercial și să ascultați emisiunile matinale, valuri de mizerie, zici că-s la concurs, care poate decădea mai rău și poate fi mai incult, mai grobian și mai mitocan. Ce s-a ales de români în 29 de ani… Aș vrea să se poată întoarce timpul și copiii voștri să nu moară. Pur și simplu nu se merită să mori, nici măcar să ieși o secundă din casă, ca să ajungă România condusă de Iliescu, fsn, Năstase, Văcăroiu,  Udrea, Dragnea, Tăriceanu. Românii sunt inteligenți, ne puteau conduce niște oameni ca lumea dar ironia sorții la ființa umană cred că e că exact jighimelele sunt avide de putere și luptă să ajungă în vârful movilei iar oamenii inteligenți și buni stau retrași.

Cred că e minunat să ai copii. Să-l simți pe copil crescând în burta ta, să-l vezi, mic și drăgălaș, în brațele tale, să-l duci de mânuțe până învață să meargă, să stai de vorbă cu el când crește, să simți acel atașament special. Și apoi să afli că a murit după ce a plecat în Piață, la Revoluție. Iar după 29 de ani, unii, în loc să ceară iertare și să fie pedepsiți, sunt cap de listă la comemorări. An de an oamenii ăștia scuipă pe mormintele copiilor voștri, pe imaginea lor. Nu știu cum puteți trece prin asta. Am un unchi, frate al bunicii  mele, cred că are vreo 87 de ani. Când a plecat de la țară și a venit în București, a devenit comunist fidel partidului. Treptat a avansat, a ajuns șef într-o uzină. La Revoluție, știind că protejații partidului sunt detestați de populație, i-a fost foarte frică, nici n-a ieșit din casă un timp. Apoi a mers tot pe aceleași simpatii și prietenii, cu pdsr, cu noile orientări din anii ’90, băiatului i-a aranjat un post într-un minister, fata a devenit medic la un spital de stat dar a ajuns la un moment dat la ananghie pentru că a delapidat niște fonduri dar s-a rezolvat cumva problema și apoi și-a deschis clinică privată. Acum unchiul e bine, e pensionar și spunea că Dragnea e o speranță pentru România. Are nepoți crescuți cu dare de mână și care primesc la zilele de naștere excursii în Asia și pe unde își mai doresc. Poate că e mai comod fii de partea celor puternici, să faci parte dintre cei care-i susțin și le consolidează poziția, ca să apuci și tu ceva și s-o duci bine. Poate că cei care luptă pentru corectitudine greșesc, punând principiile înaintea propriei siguranțe și dorințe de confort. Cu ce se aleg oamenii buni și corecți? Citisem undeva că oamenii buni, care luptă pentru corectitudine, sfârșesc în închisori, ospicii sau cimitire și că nu acced vreodată la putere.

Îmi pare rău că v-au fost uciși copiii și uneori mă gândesc că măcar un lucru bun s-a întâmplat după Revoluție. N-au mai murit oameni încercând să treacă Dunărea ca să plece din țară. Acum urcă elegant în avioane și își caută fericirea în alte părți. O libertate importantă am câștigat, aceea de a pleca.

libertate

Intenționam să închei articolul cu această fotografie dar mi-a atras atenția ceva, după ce am adăugat-o în articol. Mergeți în școlile românești, inclusiv în facultăți, dați o foaie de hârtie elevilor sau studenților și dictați-le „Copiii noștri vor fi liberi”, apoi vedeți cum au scris. Nu doar cu tancuri poți distruge o țară.

 

 

 

%d blogeri au apreciat: