Eu am reușit

Fular până la ochi, căciulă până la ochi, glugă uriașă. Mănușile cu șiret, puse după gât, ca să nu le pierd. Pantaloni groși din impermeabil, în care înotam. Abia respiram. Așa au fost iernile copilăriei mele. Mama avea o mare grijă: să nu mor de frig. De fapt, marea ei grijă era să nu mă îmbolnăvesc. De orice. Venea primăvara, colegele mele erau în rochițe și pantofiori, eu eram încă în pantaloni și cu cizme și uneori mă retrăgeam într-un colț, de jenă. Nu aveam voie să pun mâna pe animale, pe pământ, trebuia să mă spăl pe mâini de 100 de ori pe zi. Rezultatul, logic, o imunitate varză și eu mereu bolnavă. Singura mea șansă a fost când mă lăsau în vacanțele de vară la țară și acolo, cu vărul meu, ne purtam ca niște aurolaci singuri pe lume. Povesteam într-un articol mai vechi că ne duceam să căutam și la groapa de gunoi. Dar iarna, aceeași înfofolire, eu umblând prin lume ca un urs, dar mereu răcită, mereu gripată, mereu pusă pe antibiotic de către medicul de familie. Mama spunea în stânga și-n dreapta că sunt foarte, foarte bolnăvicioasă și foarte firavă, îmi asumam și eu eticheta asta și eram aia care stătea într-un colț și simțea că nu poate face ce fac și ceilalți. Am umblat cu fulare iarnă de iarnă ani de zile, am rămas cu obiceiul de-a mă face eschimos, de-a mă feri de frig, de statul în curent, am dus mai departe diagnosticul de neputincioasă. Nu știu când a fost momentul în care m-am săturat și am decis să schimb ceva, dar mi-am propus să fac tot ce ținea de mine ca să nu mai fiu în halul ăla. Cred că eram în facultate. Am stat deliberat în curent de aer, am intrat în mare când avea 10 grade, am ieșit iarna cu tricou, am renunțat la fular.  Am făcut sinuzită, am răcit de nu știu câte ori, mă dureau oasele când ieșeam din mare de la apă rece, și n-am renunțat. M-am luptat așa ani la rând. Acum, indiferent de anotimp, port tricou. Iarna, pe sub geacă, am doar tricou sau bluză de mătase, un fular n-am mai avut în casă de prin 2013. Indiferent că-s afară 10 grade sau minus 20 de grade eu ies fără fular și sunt fericită că am scăpat de senzația aia oribilă a aburului expirat care se aduna pe fular și îmi uda gura și nasul. Am răcit din ce în ce mai rar, am mai luat doar virușii ăia gripali nașpa pe care îi făcea toată lumea. Căciulă încă mai port pentru că nu-mi place senzația de frig la cap. N-am mai vrut să fiu o bolnăvicioasă, o sensibilă, una vai de capul ei, pentru că am suferit destul din cauza asta în copilărie când fetele evitau și să mă cheme să sar coarda sau să joc volei cu ele. Uneori mă gândeam că n-o să reușesc și că o să-mi zobesc sănătatea, dar am reușit. A fost greu, dar am reparat încă o prostie a mamei. Mă văd colegii în tricou și mă întreabă „Băi, dar ție nu ți-e frig?” Nu, chiar nu mi-e frig pentru că m-am obișnuit așa. La petrecerea de firmă, în decembrie, am ieșit din restaurant doar în pantaloni și în bluză cu mânecă scurtă și nu mi-a fost frig. Cât a durat și cum am reușit schimbarea, eu știu, dar e mai bine decât am crezut.

Am o colegă de apartament, mereu moare de frig. Se încotoșmănează ca un urs, nici măcar nu-și aerisește camera ca să nu îi fie frig, cum ajunge în bucătărie și vede fereastra rabatată, o închide repede pentru că nu mai poate de frig. Toată iarna e mereu răcită. Anul trecut a răcit de atâtea ori, încât ajunsese să arate ca o stafie, de atâta rău și tuse și zeci de pastile. Mi-a amintit de mine în copilărie. Probabil că și ea plătește păcatele mamei ei. Sunt mulți părinți care își bat joc de sănătatea copiilor lor, crezând că îi protejează. Pe cât de mult îți protejezi copilul de orice, de frig, de greutățile vieții, de eșecuri, de contact cu oamenii, pe atât de rău va fi lovit. De-asta cred că ideea nu e să-l protejezi, ci să-l ajuți să fie pregătit pentru orice. Inițial m-am gândit că mă călesc în ambiție, ca să demonstrez că pot fi și altfel decât aia bolnăvicioasă și încotoșmănată, dar apoi am descoperit cât de bine e să trăiești fără teamă de frig și boli, îmbrăcat lejer, mi-am dat seama că, mai mult decât a demonstra ceva, mi-am îmbunătățit viața.

 

 

 

%d blogeri au apreciat: