„Cum iubește pinguinul fracul…”

În seara asta eram în metrou, mă întorceam de la serviciu și îmi aminteam refrenul unei melodii „Everywhere I look/ I see your smile/ Everywhere I turn/ I see your smile/ Everytime I hear your songs/ You make me life bright.” și mi-am dat seama că am scris pe-aici des despre lucruri care mă deranjează dar destul de rar despre ceea ce-mi place. Versurile de mai sus sunt dintr-o piesă celor de la Fără Zahăr. Îmi plac maxim oamenii ăștia, sunt geniali. Pentru că ei au niște piese foarte amuzante, mulți probabil că îi trec ușor cu vederea. Lumea e obișnuită să nu dea prea mare greutate satirei, oamenii bagă în aceeași oală comedioarele cu satira, cu umorul gen emisiunea lui Bendeac, cu stand up comedy, e o varză în capul multora când e vorba de chestii la care se râde. În decembrie am auzit „Te iubesc” a lui Bobo Burlăcianu și ce să vă spun…e declarația de dragoste ideală pentru mine. Soția lui este norocoasă. Pe Bobo l-am văzut des și l-am văzut și live. Prima oară la Mangalia, la Gala Tânărului Actor, în 2010, cu Ada Milea. Una dintre cele mai prețioase amintiri ale mele este Gala Hop, din vremea în care se ținea în orașul meu frumos și îmi amintesc cu bucurie și nostalgie spectacolul din acea seară de sptembrie.  Era o atmosferă atât de plăcută, de familiară în sală, iar apoi am ieșit la o plimbare pe faleză, ne-am întâlnit întâmplător cu ei doi și i-am felicitat, era minunat la Gala Hop, an de an. Apoi, întâmplător, într-o seară în metrou, cu vreo 3 ani în urmă. Stătea chiar lângă mine și n-am îndrăznit să-i zic nici măcar două vorbe pentru că părea obosit, supărat, arăta cam fioros. Îmi place cum cântă și cu Bobi Dumitraș, și cu Ada Milea. Sunt texte inteligente, spectacole muncite, iar eu apreciez enorm artiștii care reușesc să trăiască din propria muncă pentru că este extrem de greu. Eu sunt corporatistă, omul care n-a fost capabil să muncească pentru visele lui și muncește pentru ale altora. Înaintea serviciului de acum, am lucrat 5 ani între artiști și știu cât e de greu să trăiești ca liber profesionist, din artă. Doar că unii au talent și ambiție.

Mi-au plăcut Fără Zahăr încă din vremea lui „Sandu”, din 2003. Eram atunci într-o seară la iubitul meu, eu aveam 21 de ani și el 29, era televizorul deschis, cu „Sandu” pe Atomic tv și el îmi spunea ce mult îi place piesa. M-am despărțit de el pentru că, deși își dorea foarte mult să se însoare cu mine, ținuse să-mi precizeze că trebuie să-mi fie clar că într-o căsnicie soțul îi mai scapă soției câte o palmă și ea lui câte o tigaie în cap. Îmi amintesc ce hit era prin 2008 „Lav stori”, era la modă într-una dintre cele mai fericite perioade ale vieții mele. Printre preferatele mele, recunosc, este „Hip hop ș-așa”, o cântam de una singură prin casă în vara lui 2004, când mă pregăteam să vin la facultate în București. Îmi place sarcasmul lor pentru că nu pică în golănie și penibil. Îmi place accentul cu care cântă, e adorabil. Bunicul meu patern era humorean și cred că e ceva care ține de memorie genetică pentru că e un accent care îmi iese și mie foarte bine 🙂 Îi îndrăgesc tare pe Fără zahăr pentru că iubesc să mă amuz dar nu suport mitocănia, glumele de autobază, umorul jenibil și agresiv care a copleșit România și care, din păcate, prinde și place tare. Ei sunt altfel. Sunt puține motive pentru care mă bucur pentru că încă mai stau în România și unul dintre ele este muzica lor. Îi pot vedea în concert în România și au muzică de bună calitate. Nu suntem chiar cu totul pierduți în mocirlă.

 

 

%d blogeri au apreciat: