Mărțișoare

Îmi plac foarte mult mărțișoarele. Încă din copilărie îmi plăcea să primesc, să ofer, să colecționez, să privesc mărțișoare. Îmi amintesc acele cutii transparente de plastic din vremea comunismului, se îmbinau două câte două și în interior era o floare de pânză/ hârtie/ material catifelat/ puf pe care o ofeream cu mare drag. În special nașei îi duceam flori de-alea în cutii. Cât a fost mama profă, așteptam cu mare nerăbdare 1 martie, venea acasă cu punga de mărțișoare, era mare bucurie pentru mine să încep să le studiez pe toate. Primea o grămadă de broșe de-alea kitsch chinezești, din aluminiu cu tot felul de mărgele și pietre, ea nu le putea suporta, mie îmi plăceau și alea, pentru că erau mărțișoare. Odată, când aveam vreo 12 ani, a primit o broșă aurie cu o piatră ovală de culoare roz pal cu ușoară nuanță de oranj. Cum mie îmi plac și rozul și oranjul, mă uitam fascinată la ea și i-am zis că ar fi frumos să o poarte. S-a uitat la ea și a zis nervoasă că o va arunca. Am întrebat-o de ce și mi-a spus: „Asta e culoare de penis, nu vezi că e culoare de penis? A, nu, că tu n-ai de unde să știi, dar așa e. O s-o arunc. Cum au putut să-mi ofere tocmai așa ceva?” A fost foarte amuzant momentul ăla și eu mă întrebam cum adică să existe pe lume culori pe care eu să nu le știu deja, și cum adică sexul unui om să aibă altă culoare decât restul pielii care e la vedere? Uite de-asta devine la maturitate viața mai plictisitoare, pentru că ajungi să nu mai ai curiozități.

Am o cutie metalică rămasă de la niște biscuiți și acolo sunt proviziile mele de mărțișoare. Ce primesc, pun acolo, ce cumpăr, pun acolo. Când se apropie 1 martie, încep să fac mintal un calcul, câte voi oferi. Săptămâna trecută mi-am făcut refillul din Auchan. Cumpăr în special coșari, buburuze și potcoave, pentru că au o anumită semnificație. Mi-am luat și mie unul, pentru că mereu eu mi-am cumpărat mărțișoare pe placul meu și anul ăsta am găsit o floare zâmbitoare cu petale multicolore. Îmi plac foarte mult florile zâmbitoare și unde găsesc, le cumpăr. Abia aștept 1 martie. Se spune că bărbații oferă mărțișoare, nu femeile, dar mie îmi place foarte mult să fac asta. Ceea ce mă întristează și mă uimește într-o oarecare măsură este sila cu care unii bărbați așteaptă 1 martie, de parcă s-ar fi dat lege să ofere mărțișoare și parcă ar păți ceva dacă nu se conformează. Chiar nu îi obligă cineva să dea măcar un șnur de mărțișor, dacă nu le face plăcere. Unii zic că trebuie să facă asta, pentru că altfel îi țin minte femeile și se răzbună pe ei. Eu nu cunosc nici măcar o femeie care să poarte pică unui coleg sau unei rude pentru că nu i-a dat mărțișor. Niciodată n-aș oferi ceva pentru că m-aș simți obligată, în silă și fără vreun chef. Mi se pare o gherțoială să te plângi că vine 1 martie. La fel ca la Crăciun, totul a ajuns să fie făcut la plesneală, doar ca să fie bifat, vii cu plasa de mărțișoare și începi să dai cu ele în populație, ia și tu, ia și tu, bine, hai, să ne și pupăm, gata a trecut 1 martie. Unii au impresia că e ceva ce nici măcar nu contează. Pentru mine contează. Citeam anul trecut ce scria o femeie că ea nu suportă să primească porcăriile alea fără valoare, că e o prostie să dai mărțișoare, niște căcaturi de 1 leu de care mai bine s-ar lipsi. Ajung bărbații să creadă că toate suntem la fel și vin și ne aruncă în silă niște mărțișoare. Mie chiar îmi plac și nu contează că sunt de 1 leu, tot sunt frumoase. Mă întreb dacă din cauza acestor femei au ajuns unii bărbați scârbiți să mai ofere ceva dar îi văd tot mai puțin dispuși să ofere. Îmi place foarte mult să fac daruri și unele femei cred că au primit de la mine daruri mai scumpe și mai multe decât de la bărbați. Fac daruri fără ocazii speciale, doar pentru a vedea bucuria celui care primește și ca să-i arăt că sunt fericită pentru că l-am cunoscut. Și-mi aduc aminte ce chin era pentru unii dintre foștii mei prieteni să-mi ofere ceva. Când am împlinit 21 de ani, iubitul meu de atunci mi-a făcut cadou  o vază, cea mai ieftină chestie dintr-un magazin de cadouri. Era maro, una dintre culorile pe care nu le pot suporta. Mi-a spus „Eu îți ofer o vază pentru că e ceva care rămâne. Asta le ofeream și fostelor mele iubite, vaze, ca să le rămână amintire. ” Vaza aia cu niște fluturi deșelați pictați pe ea, era un kitsch chinezesc  iar el voia să se însoare cu mine. Am venit cu vaza acasă, cu o falcă-n cer și cu una în pământ, m-a oprit mama de câteva ori să dau cu vaza de perete, a pus-o de-o parte cu gândul că o va da cuiva cadou dar eu am luat-o de acolo, am mers cu ea în baie, am spart-o și pentru că partea de jos rămăsese întreagă, am pus în ea absorbantul pe care l-am schimbat, apoi am băgat-o în coșul de gunoi. N-ai cum să fii atât de dus încât să oferi o vază de ziua ei unei femei căreia îi tot propui să i-o bagi în mod oficial toată viața. Omul e însurat acum.  O fi găsit o femeie pasionată de vaze. Nu știu dacă zgârcenia unui bărbat e mai enervantă decât prostul gust. Problema nu e că unii sunt niște gherțoi jalnici, ci că femeile îi acceptă. Nu țin neapărat să îmi ofere daruri peste daruri, poate că nu are mulți bani, n-ai ce face. Dar să văd în atitudinea lui că dacă ar fi miliardar, aș fi super cadorisită. Asta contează, cât îi pasă, nu cât oferă. Și dacă e unul care începe să se vaite că vine 1 martie, mai bine îmi văd de treabă. Între timp, eu fac băi printre tarabe cu mărțișoare cum făcea Băsescu băi de mulțime. E un moment frumos al anului și profit de el.

%d blogeri au apreciat: