De 8 martie

Cred că a fost primul 8 martie în care mi-am permis să fiu sinceră cu mine însămi și să accept cât de silă de mi-e de sărbătoarea asta. Când eram copil, nu-mi puneam probleme. Decideau adulții, educatoarea/ învățătoarea ne zicea că o să avem serbare, învățam poezii, cântecele, veneau mamele elegante, toată lumea zicea că-i ceva frumos și festiv și la fel credeam și eu. Serbările alea erau niște bălării de ultimul grad, unul dintre motivele pentru care mă bucur pentru că nu am copii este faptul că sunt scutită de balcanismul, kitschul și țărănia din școlile românești, cu serbări, fondul școlii, cadouri pentru profesori și tot ce le mai trăsnește prin cap celor care fac tot felul de comitete și comiții de mame. Ba nu, de mămici. Acum avem graviduțe și mămici, să nu uităm. Totul e un diminutiv care arată cât sunt de pregătite pentru maternitate de fapt. Graviduțele livrează prinți și prințese, asta e exprimarea corectă. Deci sunt fericită că de 8 martie sunt scutită să-i suport pe ăștia. Daaar, n-am scăpat de ființele care vin la lucru împopoțonate ca la nunta din Cochirleni, cu pantofi cu tocuri cui pe care nu știu să meargă și se chinuie crăcănate, pentru că e 8 martie. Nu pot înțelege cum să te îmbraci ca o sorcovă, să vii la serviciu atât de penibilă, pentru o sărbătoare leșinată pe care toată lumea o organizează pe repede-înainte, la fel în fiecare an, într-un stil țărănesc și grețos. Bunică-mea, care 20 de ani a fost o casnică abuzată de un soț alcoolic și tiran, și apoi a dus mereu urmele acestei suferințe, era mega entuziastă de 8 martie. Ziceai că era Revelion pentru ea. Se vedea cu alte femei, își luau daruri, râdeau zgomotos, ea fremăta de emoție. Probabil  simțea  că într-o viață atât de grea și de incorectă, măcar o zi din an îi permite legea să fie fericită, să se bucure pentru că este femeie. Eu de 8 martie nu simt nimic altceva decât că iar o să văd sute de flori rupte și prăpădite prin buchete și coșuri pentru orgolii și obligații, iar o să apară toate țoapele chinuindu-se crăcănate cu pantofii de nuntă și rochiile lor  de gală purtate cu emfază acolo unde nu-și au locul, iar o să aud de serbări la școală, doar că nu voi simți că-i și sărbătoarea mea. Eu n-am nevoie de o zi a femeii. Ziua mea, ca femeie,  e când vreau eu. Și 365 de zile pe an, dacă vreau. Îmi place atât de mult că sunt femeie, încât n-am nevoie de niște flori și urări într-o zi fixă din an ca să mă bucur pentru sexul meu.

Mai sunt și alea care calcă flori pe 8 martie ca să arate că ele susțin drepturile femeilor. Din tot ceea ce fac bărbații, ele își bagă picioarele exact în cel mai amabil gest, oferirea florilor. Atât le duce pe ele capul. Nu-i suficient că florile alea au fost rupte, săracele, din pământ, le mai calcă și ele, batjocură totală. O să ajungă bărbații să nu ne mai ofere nici măcar o bomboană, la cât s-au zgârcit și s-au gherțoit mulți dintre ei în ultimii ani. Dacă asta e feminism, să calci flori, eu nu mă bag. Sunt anumite chestii care mi se par ciudate la feminism, de exemplu faptul că de multe ori toți bărbații sunt băgați în aceeași oală. Nu toți bărbații sunt misogini, agresori, violatori, asupritori, etc. Eu când zic „bărbat”, mă gândesc în primul rând la bărbații buni, amabili și protectori pe care i-am întâlnit. Pentru că ăsta e rolul bărbatului, după părerea mea, să iubească, să respecte și să ocrotească femeile. Iar asta îl învață în primul rând mama lui. Prin dragostea față de el și prin respectul față de propria persoană. Niciodată nu veți fi fericite alături de un bărbat pe care mama l-a tratat mizerabil în copilărie și el nu și-a rezolvat problemele la maturitate, pentru că inconștient o va vedea în toate femeile și le va trata mizerabil. Nu veți fi fericite alături de un bărbat a cărui mamă i-a spus că femeile sunt murdare la menstruație, că bărbații sunt superiori femeilor, că e normal să-ți bați partenera sau să țipi la ea. Dacă vreți să aveți alături un despot, alegeți fiul unei asemena femei. Pupătoarele de moaște cărora le-a fost rușine toată tinerețea să intre în biserică atunci când erau pe stop, sunt cele mai rele soacre. Nimic nu-i mai rău ca o femeie misogină. Femeile au o responsabilitate imensă. Ele formează femeile, ele formează bărbații. Mama e primul om pe care deschidem ochii.

Apropos de feminism, îmi scapă ceva. Eu niciodată nu m-am simțit prinsă într-o confruntare cu bărbații. Știu femei care intră în polemici interminabile cu bărbații pe teme feministe, ajung la discuții aprinse, fiecare își susține partea, se enervează. Niciodată n-am făcut așa ceva și nu văd care ar fi rostul. N-am nimic de demonstrat pentru că sunt femeie. Nu vorbesc nici despre cercetătoare, nici despre aviatoare, nici despre pionierele în medicină că să arăt unui bărbat că femeile au ceva de demonstrat. Absolut oricărui înfumurat care își susține ideile de superioritate în fața femeilor, adu-i-le pe  Natașa sau pe Olga de la Chișinău să-și fluture un pic flocii pe la nasul lui și nu mai știe nici cum îl cheamă. Chiar nu mă interesează discursul discriminator al unor bărbați, pentru că fiecare dintre ei știe un lucru: dintr-o pizdă a ieșit și toată viața e cu nasul numai după pizdă. Fiecare să știe unde îi e locul. Nici 2 bani nu dau pe Ionel sau pe Gigel care vin cu argumentele lui pește prăjit că femeile sunt cumva și bărbații altminterea. Stau să-mi pierd timpul contraargumentând cu de-ăștia? Chiar are sens? Ce să le spui de aviatoare și de chimiste când sunt bărbați care își dau averea de-o viață unei dansatoare la bară care le-a sucit mințile și ei cred că-i iubește? Ca femeie, dacă nu îți conștientizezi valoarea, începi să te pierzi în contraargumentări și e păcat.

Mă întristează să văd femei care fac tot posibilul să se comporte ca bărbații pentru a fi credibile, a-și arăta forța, a nu se face de râs (așa cred ele). Bărbații au o forță fizică mai mare decât avem noi, asta e clar. Sunt așa pentru a avea grijă de noi și de copii. Nu te zbate să știi arte marțiale sau să concurezi cu un bărbat în forță fizică. E inutil și periculos. Suntem diferiți pentru că suntem făcuți să ne completăm, nu să ne luptăm. Lasă bărbații să se bată între ei pentru că așa le e felul, masculii sunt agresivi la orice specie, nu te  băga la bătaie ca să demonstrezi ceva, pentru că asta va arăta cât te frustrează propria feminitate de fapt. Din cauza unor psihopați care violează sau bat femei trebuie să devenim agresive cu toți bărbații și să vrem confruntări cu ei? Nu. Îmi pare rău să văd cât de mult se închid femeile, cât refuză să primească, pentru că unii bărbați sunt egoiști, răi sau ele vor să răzbune suferința pe care au trăit-o bunicile sau mamele lor cu soții. Ești femeie ca să primești. Atenție, dragoste, daruri, sperma iubitului tău ca să crească în corpul tău un copil. Bărbații oferă și femeile primesc. Și anatomic suntem concepuți așa. Gândiți-vă la masculul de pește Fugu, la toată creația aia fantastică pe care o face el din nisip pe fundul mării ca să atragă femelele. Are de muncă peștișorul ca să iasă ceva spectaculos și să poată lăsa urmași. Ca femeie nu ai nimic de demonstrat. Lasă kitschul de 8 martie, ziua ta e când vrei tu.

 

 

 

 

%d blogeri au apreciat: