Homeopatie

Pentru că am văzut în ultim vreme multe critici la adresa homeopatiei, voi scrie despre interacțiunea mea cu homeopații și efectele produselor homeopate pe care le-am luat.

De multe ori, în copilărie m-am luptat cu răgușeala, iarna, când luam diverși viruși. Tratamentele aveau efect cu întârziere și eram răgușită zile întregi. Când eram studentă, am răgușit o dată, abia vorbeam, și mi-au dat de la farmacie Homeogene. A doua zi îmi recăpătasem vocea. Este foarte bun. Mi s-a mai întâmplat de atunci o dată să răgușesc, l-am luat și a avut un efect la fel de bun iar dacă am vreo mică durere de gât, îl iau și trece. La fel spune lumea și despre Homeovox. Recunosc, nu l-am încercat, nu prea m-am mai îmbolnăvit de ceva timp. Un alt produs homeopat care la mine a avut un efect bun este Osteocynesine, un produs din cochilie de scoică. Mi l-a recomandat medicul de familie în 2016 pentru că mă simțeam foarte rău înaintea menstruației și mi-a spus că este o problemă cu fosforul și calciul, cu metabolizarea lor, ceva de genul ăsta. Deși n-am crezut nicio secundă că-mi va trece răul ăla și l-am luat mai mult la oha, m-am simțit foarte bine. Nu am luat niciodată Ocillococcinum dar știu persoane care îl iau cu sfințenie ca să nu mai răcească și sunt foarte mulțumite de efect.

Dar am avut și experiențe neplăcute cu homeopatia. Când încă locuiam la Mangalia, doctora mea de familie făcuse un curs de homeopatie și era foarte fascinată de ceea ce învățase ea acolo. Ca atare, cu orice problemă venea un om, ea îi recomanda tot felul de homeopatice. Când aveam 21 de ani, aveam pe față o eczemă care nu-mi trecea deja de vreo 3 ani. Făcusem tot felul de tratamente și analize la diverși medici, fără niciun rezultat. Ea mi-a recomandat tot felul de pilule homeopate. Pulsatilla, Natrium muriaticum, Lachesis, nici nu mai știu câte flacoane cu pilule aveam în casă, cumpăra mama tot ce îmi prescria ea. Mi s-a făcut foarte rău după Lachesis (este făcut din venin de șarpe) și mi-a zis foarte senină că mi-a recomandat o diluție greșită, ea făcea pe mine tot felul de teste ca să vadă ce a reținut corect din cursul ăla. Eczema mea nu a trecut, am mers apoi la al nu știu câtâlea dermatolog care a fost într-un final cu noroc și diagnosticul a fost oribil de simplu, după câte tratamente făcusem. Ten gras. Mi-a recomandat un gel de curățare și o cremă pentru ten gras și problema s-a rezolvat în 2 săptămâni. E homeopatia o prostie? Nu. Doar că unii au impresia că sunt mari homeopați după un curs dar sunt proști de bubuie și pentru că ei dau tratamente homeopate pe bâjbâite, începe lumea să creadă că de fapt homeopatia e o prostie, nu că sunt mulți habarniști care se cred homeopați. Este ca și cum ai merge la un chirurg prost care face o varză în tine, uită și un pansament de la care faci infecție și apoi începi să susții vehement că e o prostie chirurgia. Probabil că trebuie să stăpânești foarte bine ramura asta medicală ca să nu faci o frecție la picior de lemn cu pilulele alea, cu diluțiile lor și cu sănătatea oamenilor. Dar cui îi mai pasă acum și cine ia la puricat toți medicii cu aviz de homeopat, ca să vadă dacă pe bune chiar merită să prescrie homeopate după ce au făcut și acea specializare? Am citit o carte a lui Hahnemann și recunosc că m-a uimit minuțiozitatea cu care era analizat incusiv temperamentul pacientului, fizionomia lui, cum reacționa la schimbările de vreme, ca să fie încadrat într-un anumit tip de tratament adecvat. Eu cred că sunt o combinație de Pulsatilla și Calcarea Phosphorica și probabil că fiecare s-ar regăsi acolo, este simplu, dar nu e simplu să prescrii pilulele alea doar pentru că ți-ai dat tu seama că un om e tip Argentum Nitricum sau că altul e Calcarea Carbonica. Faptul că în tratamente se utilizează argint, aur, cochilie de scoică, inimă de rață, venin de șarpe, e foarte interesant și te face curios, absolut totul în tratamentele homeopate e natural. Mi se pare uimitoare homeopatia dar așa cum un parcagiu nu a putut fi chirurg plastician doar pentru că a văzut pe Youtube cum se fac niște rinoplastii și măriri de sâni, nici după ce ai citit niște cărți de homeopatie sau ai făcut un curs, nu poți fi homeopat. Doar că aflarea în treabă a unor habarniști nu anulează calitățile evidente ale unei ramuri medicale.

 

 

 

%d blogeri au apreciat: