Mișcarea

Cu excepția faptului că în copilărie alergam mult (ca orice copil), nu am făcut vreun sport anume. Din cauza structurii mele fragile, mama a avut mereu obsesia că m-aș face bucățele de la efort fizic sau de la vreo accidentare și nu mi-a permis să fac sport. După ce am învățat alfabetul, eram mereu în camera mea, citind. De la 8 ani am început să și scriu: diverse poezioare, apoi ficțiune, să țin jurnal, și toată lumea m-a lăsat în legea mea. Eram foarte singuratică și izolată. Doar când mai mergeam pe la țară, mă jucam cu vărul și alți copii din vecini, dar asta era doar în vacanțe. M-ar fi ajutat mult un sport de echipă pentru că neavând frați și evitând compania altor copii, mai am și acum dificultăți de socializare. Când jucam vreun sport cu alți copii, nu vroiau să mă ia în echipa lor, pentru că eram micuță și fragilă și ziceau că din cauza mea vor pierde. Eram foarte ambițioasă și mă durea foarte tare să mă simt atât de neputincioasă. De aceea am evitat să merg și la orele de educație fizică iar când am fost scutită din cauza scoliozei, m-am bucurat enorm. Neputincioasa era pe margine, nu mai incomoda pe nimeni, ea și coloana ei strâmbă stăteau pe o băncuță lângă teren.

La 36 de ani, în toamna anului trecut, când am început cursul de înot, a fost pentru prima oară când am putut spune că fac și eu un sport. Habar n-având cum e să practici sport, mi-am zis că merg și eu acolo câte o oră, învăț să înot și gata. Ca atunci când mergi la un curs de limbi străine, un simplu curs. Așa îmi imaginam eu că va fi. Au trecut aproape 5 luni de când am intrat prima oară în bazin și totul s-a schimbat radical. Corpul meu arată altfel, e mai ferm, mă simt tot mai flexibilă și, datorită înotului pe spate, stau mai dreaptă. După ora aia în bazin sunt atât de obosită, încât dorm buștean, sunt unele seri în care de la 9 abia mă mai târăsc. Sâmbăta trecută am avut un moment amuzant pentru că fusesem la înot, făcusem vreo 10 ture de bazin și obosisem tare. Acasă deja dormeam pe mine, mi-am aranjat așternuturile ca să mă culc, eu dorm pe jos și după ce am stins lumina, în loc să mă bag omenește în așternut, mă târam pe podea, eram atât de obosită încât m-am târât până sub pătură și am adormit instant. Culcându-mă devreme, automat că mă trezesc devreme. La 6 dimineața sunt trează, inclusiv în weekend. Mă trezesc sâmbăta și duminica la 6, e liniște totală, mă simt singurul om treaz de pe planetă, vărbiile cântă afară și eu merg sprintenă în bucătărie să mănânc, după ce mă dezmeticesc. La 8 sunt în parc. Cine mai e la 8 dimineața în parc în weekend, în afară de mine și de cei care aleargă? Găsesc leagăne goale, toate sunt ale mele, mă dau în leagăn câte un sfert de oră și nu mă deranjează niciun zgâmboi de copil. Nu sunt copii, Doamne, nu sunt copii, urechile mele sunt fericite, aud doar păsările cântând, privesc cerul și lacul, e aer curat și bunăciuni care aleargă pe lângă mine. Știți cum e să fii la 8 dimineața în parc și să nu vezi ghindocii ăia urlători, cu trotinetele lor colorate cu care dau peste oameni pentru că părinții lor i-au învățat că sunt prinți și prințese și că lumea trebuie să le facă loc când trec cu trotinetele? Culcați-vă la 22:00 ca să vă puteți trezi la 6:00 și veți descoperi o altă latură a weekendului în oraș. Pentru că m-am învățat cu mișcarea, nu mai am stare, îmi vine continuu să mă mișc, la birou umblu de colo-colo, acasă dansez, e ca o dependență, nu mai simt nevoia să stau moluscă.  În al treilea rând, după disciplina pe care iată că o capăt datorită sportului, e starea pe care mi-o dă înotul. Săptămâna asta la serviciu mi-a fost horror. Am zis că strâng de gât niște oameni, că-mi dau demisia sau că ajung la Obregia. Aseară simțeam că o să fac infarct, azi abia am reușit să mă adun, nu m-am odihnit bine, eram azi cu o falcă-n cer și cu una în pământ. După amiază, când am intrat în bazin, mă simțeam la capătul puterilor, îmi venea să plâng. După ședința de curs, tot cu vreo 10 bazine făcute, starea mea era ceva în genul „Hai, la mulți ani 2020, sănătate, fericire, mai pune-mi niște șampanie, dă să vă pup!” Relaxare și voioșie. Am și trecut de nefericita perioadă în care simțeam flagrant lipsa fostului instructor și sunt iarăși cu motoarele turate la maxim. Recunosc, am crezut că-i un mit când auzeam că mișcarea susținută dă o stare de bine.

Nu cunosc mulți sportivi. E acum mania asta cu alergarea și știu doar persoane pasionate de alergat. Nu-i puteam înțelege când vedeam că pun poze cu ei pe fb pe la maratoane, crosuri, că ajung pasionați de echipamentele sportive, nici nu mi se pare sănătos că mulți aleargă pe asfalt dar acum, când văd cum simt eu nevoia să vorbesc despre înot, îi înțeleg. Le-am făcut colegilor capul doldora, unii dintre ei au început să caute bazine de înot ca să meargă. Am așteptat mult până să încep cursul, pentru că aveam salariu mic și abia de un an am un serviciu cu salariu decent, care mi-a permis acest cost. Dar merită toți banii, tot efortul, e una dintre cele mai bune alegeri pe care le-am făcut pentru sănătatea mea, implicit pentru schimbarea stilului meu de viață. Și evident că am ales un sport individual, tot fără spirit de echipă sunt, dar aveam mare nevoie de înot pentru coloană. Dacă vreți să vă învățați copiii cu disciplina, cu un mod de viață echilibrat, aveți grijă să practice constant un sport. Eu stau câte 8 ore la birou și abia de când fac sport îmi dau seama cât e de nesănătos atâta sedentarism, cât de anormal pentru corpurile noastre care sunt făcute pentru mișcare, cât de rău e să fii zi lumină captiv într-o clădire, când poate că ai vrea să alergi pe pământ, să te uiți la cer, să te bălăcești în apă, să te întinzi pe iarbă. Asta ne rupe mintea și ne bagă în depresie: ce mult stăm departe de elementele naturale, pentru că suntem parte din natură.

%d blogeri au apreciat: