Întâlnirea

Dacă aș fi scris articolul ăsta în Vice, probabil că ar fi avut titlul „Cum a fost la date cu un bolnav psihic și cum să eviți așa ceva.”

De pe la începutul anului, nu-mi dădeau pace gândurile că sunt singură. Iar mă gândeam că am ajuns la 36 de ani, că o să mor singură, că încep să mă băbesc și cu ce naiba am greșit de n-am și eu un bărbat lângă mine, că uite ce fericite sunt cuplurile din jurul meu dar eu n-aaaam lângă cine dormi și cu cine merge într-un concediu și alte alea. Cum omul când nu are de treabă își face, ce mi-am zis eu? Ia să-mi fac iarăși cont pe un site de dating, că poate-poate de data asta apar niște specimene mai decente decât ce-am văzut în 2015, când am mai făcut asta o dată. Wrong. De când a început 2019, numai chestii nasoale mi se întâmplă iar asta a fost cea mai tâmpită dintre ele, unde pui că eu însămi mi-am făcut-o. Duminica trecută, meșteream eu la profilul meu acolo, scriam chestii despre mine, ca o Mărioară naivă de la Cucuieții din Deal care speră să apară Făt Frumos. Știam (din experiență) că primii care îți scriu sunt disperații, ăia care stau non stop la pândă pe site să mai pice niște pizde proaspete pe care să le agațe ei. Imediat au început să curgă mesajele, agațamente în stil superficial sau agramat de genul „Hey”, și atât, formule de salut și de prezentare fără niciun semn de punctuație sau scrise greșit. După astea, au început să apară mesajele jignitoare, bolnave, agresive, de mi s-a făcut silă. Asta în condițiile în care în singura poză pe care o pusesem acolo, eram în jeanși și tricou, nimic strident, totul foarte decent și simplu. Dar mereu când ai de-a face cu un agresor, problema nu e la tine, ci la el, indiferent cum arăți, indiferent cum te îmbraci. Recunosc că în 2015, când am mai avut profil pe același site, nu mi s-au scris atâtea mizerii ca acum. Acum a fost mai rău ca atunci.

Dintre toți cei care mi-au scris, am remarcat profilul unui bărbat de 37 de ani care nu arăta extraordinar, dar avea o gramatică perfectă, scria foarte coerent și frumos și s-a prezentat foarte politicos. Era genul old style, cam cum îmi plac mie bărbații, cavaleri. Am vorbit la telefon, era foarte binevoitor, dar cam redundant, tot repeta aceleași lucruri și vorbea ca un disc stricat. La următoarea convorbire, repeta unele dintre cuvintele pe care le ziceam eu și mi-am zis că poate vrea să glumească sau poate că băuse ceva. Când am vorbit a treia oară și am stabilit că ne vedem, deja făcea planuri cum ne vom vizita reciproc, cum vom găti împreună, vom merge în excursii, spunea ce fericit e că mă va vedea, și l-am întrebat dacă e conștient de faptul că încă nu m-a cunoscut, că pot fi altfel decât în acea poză și că doar vom ieși la o cafea ca să ne cunoaștem, atât. Mi-a zis că el nu gândește așa, că e bine să fii optimist și să te gândești că lucrurile vor decurge minunat. Mi-am zis „Să vezi cu ce disperat o să ies eu în oraș”. Ne-am văzut ieri, evident că mi-a adus o floare, mi-a zis că a luat o floare delicată ca mine, am mers într-o cafenea și am stat o oră de vorbă. Cum a trecut ora aia, nu vă pot spune. Ca 10 ore. Era bine îmbrăcat, parfumat, ca ținută era ok dar după vreo 10 minute mi-am dat seama că ceva nu era în regulă cu el. Figura lui era complet lipsită de expresie și indiferent pe ce ton discutam, indiferent dacă eu râdeam, zâmbeam sau spuneam ceva neplăcut, fața lui era tot imobilă, ca o mască. Mă întreba iar și iar aceleași lucruri, cred că m-a întrebat de 6 ori ce activități mă văd făcând cu partenerul meu, deja nu mai aveam idei ca să-i răspund. Bunicul meu matern avea schizofrenie, mama are schizofrenie, prietena mea cea mai bună e psiholog și am împrumutat de la ea multe cărți pentru că am vrut să mă documentez despre bolile mintale, mai ales după depresia pe care am suferit-o în 2014, am căutat des informații din sfera psihiatriei și pot deosebi comportamentul la tulburările psihice față de un om normal. După vreo 20 de minute, m-am prins că tipul era bolnav psihic și deja mi se făcuse cam frică. Încerca să mă mângâie, îmi retrăgeam mâna, devenise foarte insistent, voia să ieșim și în zilele viitoare și i-am zis că nu vom face asta, s-a enervat, ridica tonul, a început să-mi reproșeze că de ce nu vreau, că el și-a făcut planuri cu mine, că așa pățește cu toate femeile și nu înțelege ce vrem, m-am grăbit și am încheiat întâlnirea în cel mai politicos și delicat mod cu putință ca să nu se iesterizeze mai tare, m-a condus până la metrou și cred că am fost într-una dintre cele mai stânjenitoare situații din viața mea. Mi-am dat seama că, la cât de înalt și de vânjos era față de mine, dacă îmi trăgea una, rămâneam lată și nimeni din jur nu s-ar fi băgat să mă salveze de el. Când ne-am salutat de plecare, m-a luat în brațe, și-a băgat degetele în părul meu, l-am împins ca să-mi dea drumul, nu-mi venea să cred că trăiesc asta. După ce m-am întors acasă, am stat de vorbă vreo oră cu una dintre colegele mele de apartament și mi-a spus că și ea a avut cont pe un site de dating și la fel a pățit, unii i-au scris mesaje vulgare, a întâlnit disperați, agresivi, tipi de care s-a speriat, se văzuse o singură dată cu un bărbat, doar au băut o cafea, fără măcar să se atingă, și apoi el o suna și o întreba unde este, ce face, și nu cumva să se atingă de alt bărbat pentru că e femeia lui. Una dintre fostele mele colege de apartament s-a căsătorit cu un bărbat întâlnit pe un site, l-am cunoscut și eu, dar o înjura, bătea cu pumnul în masă că nu e mâncarea caldă, țipa la ea, eu nici n-aș fi stat de vorbă cu așa bărbat. Probabil că alte femei au nervi pentru site-uri de dating, dar eu nu mai am. Unii colegi mi-au zis că Tinder ar fi ok, dar nici să nu mai aud. Mai bine singură decât cu orice orătanie, orice grobian. Voi vă dați seama că, dintre toți bărbații care mi-au scris, singurul care a avut coerență în propoziții era un psihotic? Dar în poze unii erau chiar simpatici.

 

Faptul că în offline întâlnesc bărbați decenți, normali la cap (dar nu e unul single și pentru mine) a făcut să mă întreb care-i treaba cu specia asta dubioasă de pe aceste site-uri. Și mi-am dat seama de unele chestii. În primul rând, de când e lumea lume, o femeie singură e o femeie vulnerabilă. Dacă mergi noaptea singură printr-o zonă rău famată, e risc mai mare să fii atacată, spre deosebire de cazul în care ai merge alături de un bărbat. Agresorii mereu profită de vulnerabilitatea femeilor. Pentru că nu mai trăim în epoca de piatră și pe stradă riscă să fie amendați sau arestați pentru agresiuni, ei se mută în online unde pot agresa măcar verbal femeile singure, care vin la pachet cu o anumită vulnerabilitate. De aceea să nu te miri dacă vor fi bărbați care îți vor scrie că vor să te vadă dezbrăcată, că vor să facă sex cu tine, sau te vor jigni în diverse moduri. În al doilea rând, în spatele unei fotografii poate fi oricine. O fostă colegă îmi povestea că a cunoscut pe net un tip super drăguț și când a fost la întâlnire, tipul era un malac jegos de 200 kg. Multe poze sunt luate de pe net și în spatele lor e un bolnav căruia îi curg balele și se masturbează scriindu-ți că vrea să te vadă goală sau pișându-te. Zilele trecute mi-a scris un tip care avea la profil o poză a lui Bogdan Burlăcianu (fix Bobo de la Fără Zahăr, frate) și i-am dat report. Cu altul am conversat un pic și era chiar ok, m-a invitat să ieșim și, peste vreo 2 zile, nu mai avea deloc fotografie și scrisese în prezentare „Bine, ok, nu eram eu în poză.” Oameni plini de frustrări, obsedați de propriile defecte, pot fi oricine vor, pe un site de dating. Bărbați obsedați de gândul că femeile îi resping pentru defecte, încearcă să creeze imagini frumoase dar minciuna nu are cum să-ți aducă ceva bun. Doar să fii penibil.

Dragii mei, mi-au trecut 36 de ani din viață și timpul care mi-a rămas e tot mai puțin și mai prețios, de aceea nu vreau să mi-l petrec filtrând toate porcăriile de pe net, până când aș găsi un partener decent, dacă l-aș găsi. E trist să vezi câți oameni bolnavi sau lipsiți de educație sunt pe lume. Trebuie să accept faptul că unele femei pur și simplu au fost mai norocoase ca mine și au parteneri care le iubesc, care sunt compatibili cu ele și alături de care au putut construi o relație. Așa e viața, nu le poți avea pe toate. Dar măcar știu că am încercat cam tot ce se putea. Am ieșit în cluburi, am ieșit cu prieteni, am intrat pe site-uri de dating, am mers la concerte, la diverse eveniemente, cum sunt un pic liberă, sunt prin oraș. Pentru mine pur și simplu nu mai există un bărbat pe lumea asta.

 

 

 

Un gând despre „Întâlnirea

Comentariile sunt închise

%d blogeri au apreciat: