Nevoia

Chiar dacă m-am gândit să încep altfel articolul ăsta, îmi vine in minte un singur lucru: o amică era supărată că fata unei prietene de-a ei începuse școala de șoferi, instructorul era foarte libidinos și îi propusese fetei să facă „un dușuleț” împreună, plus alte scârboșenii de propuneri, iar tatăl (vitreg al) fetei a zis „Și ce dacă? Nu trebuie s-o fută și pe ea cineva? Doar are deja o vârstă, are nevoie.”

V-ați gândit vreodată cât de mult este totul sexualizat în țara asta? Ați observat cât se marșează pe sex, de la melodiile de muzică populară veche până muzica pop, foarte modernă, de la bancuri, reviste, până la discuțiile de la întâlnirile între prieteni sau la jocurile amuzante de la petreceri? Poate că unii dintre voi și-au pus măcar o dată problema că trăim într-o societate profund patriarhală în care bărbații încă își arogă în gura mare dreptul de a alege femeile ca pe niște obiecte, dacă le consideră ei frumoase (chiar dacă unii dintre ei au maiouri cu găurele, râgâie și beau bere la plastic). Trăim într-o țară plină cu oameni horny care chiar dacă găsesc sau nu parteneri sexuali, clar sunt futuți zdravăn de către cei care îi conduc. Continuă orgie. Dar nu despre asta îmi doresc eu să detaliez. Fiecare dintre voi a auzit poate măcar o dată expresia „Să aibă și Ixulescu/ Ixuleasca  un partener/ o parteneră, că așa e tinerețea, orice tânăr are nevoie…” Ești femeie, te duci la ginecolog, dacă îi spui că ești abstinentă, îți face capul mare, deseori în termeni jignitori, despre cât de nașpa ești pentru că stai așa că deh, ai și tu nevoie (de fapt are el nevoie să-și facă planul la avorturi și boli, pe seama promiscuității tale). De la vânzătoarele de semințe și până la proful de la facultate, absolut toată lumea se simte expertă în a da verdicte despre imensa nevoie de sex a semenilor. Dacă un român știe clar ceva, el știe că oamenii tre’ să se fută. În adolescență făceam niște căderi de calciu nasoale când eram pe stop. Lumea care se aduna în jurul meu când mi se făcea rău, se apuca să mă întrebe dacă am și eu un prieten, îmi băteau apropos că asta m-ar ajuta, erau ei mari doctori care știau ce am și cum unicul tratament ar fi fost în chiloții unui tip. Am 36 de ani și unul dintre cele mai triste lucruri pe care le-am trăit este să văd cum cei care știu că nu am găsit un partener potrivit, mă compătimesc pentru că îmi trece tinerețea fără sex, în loc să se gândească cum e pentru mine să știu că până mor, poate nu voi întâlni un bărbat alături de care să mă simt minunat făcând orice altceva în afară de sex. Pentru mine e uimitor să aud cum oamenii se despart pentru că și-au surprins partenerul făcând sex cu altcineva, de parcă ăsta ar fi fost singurul lucru care i-ar fi legat. Sau poate că doar ăsta e, la unii dintre ei. Îmi amintesc de un alt film preferat al meu, „Frida”, inspirat din viața Fridei Kahlo. Diego, soțul ei, face sex inclusiv cu sora ei iar ea are o aventură cu un nu știu care disident rus. Totuși, rămân împreună. Pentru că îi lega și altceva decât sexul. Nu sunt stăpâna partenerului meu și nu îi pot spune eu ce să facă și ce nu. Îmi vine să vomit când aud de căsătorii pentru că nu vreau să-mi iau om pe semnătură, așa cum îmi iau casă sau alte obiecte. Dacă tremură sufletul în mine să ne luăm cu semnături și nu cumva să pună mâna pe alta, ce am făcut cu liniștea, libertatea și viața mea?

Dacă m-ar întreba cineva cum aș defini relația cu partenerul alături de care aș putea rămâne mereu, aș spune așa: în unele filme, eroii principali, un bărbat și o femeie, sunt la un moment dat urmăriți, aleargă până când ajung pe o faleză înaltă. Nu mai au de ales decât să sară în apă de la înălțimea aia sau să fie prinși de urmăritori. Pentru că nu au timp, nu-și spun nimic, se înțeleg dintr-o privire, se prind de mână și sar. Bărbatul cu care m-aș înțelege dintr-o privire, l-aș prinde de mână și am sări așa, fără teamă, în orice situație, e omul cu care aș sta o viață. Iar asta chiar nu e despre sex. Orice om normal are nevoi sexuale, dar să rezumi întreaga relație la asta, mi se pare de-a dreptul bolnav. Recomand fiecărui bărbat să-și cumpere de la sex shop o păpușă gonflabilă sau un vagin masturbator și oricărei femei să-și ia vibrator sau dildo. Absolut tot omul să aibă la nevoie (sexuală) tot ce-i trebuie. Cred că așa e cel mai simplu să vezi ce nevoi rămân după ce le rezolvi pe cele fizice. La 29 de ani mi-am cumpărat prima oară un vibrator și mă gândeam, într-un mod de o naivitate jenantă: „Ce bine, acum nu o să mai simt lipsa unui partener!” tocmai pentru că sexualizam relația de cuplu, după cum vedeam și în jurul meu. Un bărbat nu este un penis, așa cum o femeie nu este un vagin. Am o drăgălășenie de dildo în dulap, nu-mi fac probleme cu niciuna dintre nevoile de la baza piramidei lui Maslow, doar că nu trăim numai la baza acelei piramide.

Dacă aș fi întrebată ce nevoie am de la relația de cuplu, cu excepția celei la care se pricepe toată lumea să-și dea cu părerea, mi-aș dori ca atunci când scot din cuptor o tavă cu ceva bun gătit de mine, partenerul să fie prezent și să-mi spună că miroase delicios, să mâncăm împreună și să povestim ceva. În nopțile cu furtună, dacă mă trezesc fulgerele și tunetele, să fie lângă mine și să mă ia în brațe. Să dansăm. Neapărat. Aș fi foarte fericită lângă un bărbat care să danseze cât și cum dansez eu. Când am avea nevoie de cineva care să ne asculte, să fim acolo unul pentru celălalt, ochi și urechi, trup și suflet. Să fim indulgenți unul cu celălalt pentru că fiecare om greșește și nu poți spune că iubești, dacă nu ești dispus să ierți. Aș putea continua lista cu o grămadă de lucruri. Care să nu aibă nicio legătură cu sexul. Dacă o tot ții una și bună că: „Sunt tineri, au și ei nevoie…” reducând omul la nivelul unui animal aflat într-o continuă perioadă de rut, demonstrezi că nu poți gândi mai departe de nivelul unui adolescent care are mințile sucite de pornografie. Poate că unii chiar la stadiul ăla rămân mereu, pentru că le e lene să se maturizeze sau nu pot mai mult.

 

 

 

 

%d blogeri au apreciat: