Povești

Ca să nu uit engleza și să îmbin utilul cu plăcutul, urmăresc filme coreene traduse în engleză. Sunt seriale de pe Viki, unele dintre ele destul de subțirele. Zilele astea mă uit la unul numit „Fantastic”, o poveste de dragoste gen telenovelă, despre 2 bărbați care concurează pentru atenția unei femei, unul dintre ei e actor, super bogat, aruncă cu bani în stânga și în dreapta, e un dandy dar o iubește și o așteaptă de ani de zile, fidel, cuminte ca un adolescent, abia are curaj s-o sărute. Evident că el va fi alesul și vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți.

Când eram în facultate, am studiat despre rolul telenovelelor, ne-a explicat profa că telenovelele sunt pentru femei ca fotbalul pentru bărbați. Femeile amărâte, nefericite și cu educație precară se regăsesc în personajele telenovelelor și sunt fericite confundându-se cu Rosalinda, fata săracă ce a ajuns soție de bogat, după multe suferințe, sau cu altele ca ea. Trebuie să le dai și amărâților măcar iluzia unei fericiri. Așa cum și popa le spune că dacă sunt cuminți, o să ajungă în rai și că Iisus e alive and kicking și că îi veghează. Lie. Lie. Lie. Când eram copil, mama îmi citea povești. După ce am învățaț să citesc, citeam povești. Oamenii corecți și buni câștigau întotdeauna, oamenii răi, pierdeau. Ca în telenovele.

Eram la masă, singură, în seara asta și mă gândeam ce naiba am făcut cu viața mea. Am un serviciu unde merg doar pentru că am nevoie de bani ca să nu stau pe stradă și să nu mor de foame dar nu cresc deloc între oamenii ăia, ci doar îmi irosesc 9 ore pe zi pentru bani. Familia mea e zob, am 36 de ani și stau cu chirie la Ozana, una dintre cele mai distruse zone din București. N-am întâlnit un om alături de care să pot pleca într-o țară civilizată ca să putem avea o familie. Nu mi-am asumat riscul de a fi mamă în viața pe care o duc pentru că nu am vrut să îngroș rândurile săracilor cu încă unul, care ar fi ieșit dintre cracii mei. Prezentul totuși e ok, dar azi, la masă, m-au luat fiorii gândindu-mă la viitor. O să ajung o decrepită, singură, într-o garsonieră dintr-un cartier sărac, care va merge la cumpărături adusă de spate, cu o sacoșă de cârpă? Voi avea măcar atât? La 36 de ani, unii își pun speranța în copiii pe care i-au făcut deja mari. Eu n-o să am pe nimeni. Nu am vrut să-mi bat joc de viața cuiva, doar ca să aibă cine să-mi aducă mie o sacoșă de mâncare la bătrânețe. Nu accept atâta egoism, am vrut să fiu corectă și să nu pasez mai departe un cartof fierbinte.

Pe bune, îmi spuneam rugăciunea în fiecare seară, mâncam tot din farfurie și eram cuminte în vizite, când eram copil. Și mereu auzeam că dacă sunt cuminte, viața va avea pentru mine numai lucruri bune. Ca-n povești, unde oamenii corecți și buni câștigă. La 19 ani lucram ca debarasatoare la o terasă și veneau muți care lăsau pe mese diverse obiecte, apoi le luau, dacă nu cumpăra lumea. O dată, unul dintre ei a uitat ce a lăsat pe o masă, a plecat și m-am dus după el să i le dau. O colegă a spus că am fost proastă, pentru că le puteam împărți noi, dacă le uitase. Cel mai rău cred că e să simt, ajunsă la 36 de ani, că sunt o proastă și că nici nu merit să mai trăiesc. Dar până să mor, aș vrea să merg la cei care mi-au spus că dacă sunt cuminte, viața mea va fi minunată, voi avea un partener iubitor și că dacă voi continua să învăț bine, toate șansele vieții vor fi ale mele. I-aș călca în picioare, i-aș da la câini. Apoi aș putea muri măcar un pic împăcată. Pentru că au dispărut niște idioți care mint cu nerușinare. Nu știu de ce un procent uriaș dintre părinți își mint copiii în halul ăsta. Mă uit la serialul ăsta cu dandyul îndrăgostit, care probabil că va face o nuntă mare cu aleasa lui, și mă gândesc câtă minciună li se livrează copiilor cu basmele despre prinți salvatori și prințese din turn. Omul nu e ființă monogamă care își alege partener pe viață dar vi se spală creierul cu asta, încă din copilărie, pentru că așa le e mai simplu celor care vă conduc, să vă înregimenteze, să vă numeroteze și să vă reglementeze și futaiul. Căsătorie. Fiecare cu aleasa lui, într-o lume în care femeile depășesc numeric constant bărbații iar cele care rămân singure, ghinion, au de ales: amante, călugărițe sau singure și atât. Iar cele care sunt măritate, n-au nici pe departe viața prințeselor care au fost salvate din turn de un prinț superb. Aș vrea ca fetele să audă că după nuntă, poate vor rămâne gravide și se vor face cât malul iar soțul probabil că le va înșela și apoi poate va începe să și bea și probabil că se vor scuipa la tribunal și se vor bate pentru custodia copilului. Așa poate că ar fi mai atente și nu ar visa ca nebunele la măritiș, cum au făcut și mamele lor nefericite din cartiere sărace. Dar toate am auzit în copilărie că o să facem o nuntă frumoasă într-o zi, cu un bărbat minunat și că vom avea niște îngerași de copii dar din unele ies niște ultra erori genetice, stau și-i spală la cur când au și trecut de majorat sau îi plimbă cu scaunul rulant. Lie. Lie. Lie. Oamenii trebuie încurajați să…nuntă și copii, oricât ar fi de săraci, pentru că bogații au afaceri și le trebuie mereu mână de lucru.

Aș fi vrut să-mi fi spus și mie cineva, când eram o copilă ca o păpușă de porțelan, premiantă și cuminte: „Știi….s-ar putea să ajungi la 36 de ani singură, chiriașă, într-un cartier de căcat dintr-o mahala de capitală. Pe bune, toate astea s-ar putea să fie degeaba, poate o să și mori de cancer într-un spital cu gândaci, dezintegrându-te până la ultima fărâmă, în metastază.” Nu le mai spuneți povești copiilor, ci ancorați-i bine în realitate, pentru că altfel le zobiți mintea și sufletul și totuși, nu i-ați făcut ca să vă bateți joc de ei. Nu le mai spălați creierele cu tâmpenii, nu îi mai învățați că viața le va da ceva la schimb pentru că fac lucrurile într-un fel sau altul. Nu-i așa. Dacă v-a plăcut sexul neprotejat, asumați-vă că i-ați adus, fără voia lor, într-o lume plină de nedreptăți și de pericole și că fac parte din cea mai agresivă și distrugătoare specie de pe planetă. Dar nu-i mințiți ca să vă acoperiți lipsa de rațiune sau ca să pasați în cârca lor ce n-ați putut să le oferiți. Acum îmi dau seama că mi se spunea că dacă voi fi bună și cuminte, voi avea un partener iubitor, pentru că mama n-a fost în stare nici măcar să aleagă un partener decent și am crescut fără tată. Mi s-a pasat mie responsabilitatea găsirii acelui om bun. Că dacă învăț bine, voi fi bogată. Mi s-a pasat mie responsabilitatea să am ce nu mi s-a oferit acasă, în condițiile modeste în care am crescut. N-am avut și eu cum să le fac pe toate, am făcut ce am putut. Dar aș fi vrut măcar să nu fi fost mințită și hiperresponsabilizată pentru parcursul vieții mele. Măcar o atitudine corectă și sinceră puteți avea față de copiii voștri, după ce că nu ei v-au cerut să-i faceți.

 

 

 

 

%d blogeri au apreciat: