Am încercat ceva nou

Să vă povestesc ce experiență ciudată am avut eu ieri.

Fiind pasionată de spiritualitate (la modul decent) și neîncetând să mă mir cum pot fi oamenii duși de nas cu chestii religioase, am mers în decursul timpului la diverse biserici. Cel mai mult la ortodocși, fiind botezată ortodox și având o bunică foarte bisericoasă, dar am avut ocazia și nu mi-am stăpânit curiozitatea de a merge și la catolici, presbiterieni, servicii religioase ale bisericii creștine gay. Cunosc de ceva timp o tânără dintr-un cult evanghelic căruia nu-i voi da numele. Să zicem pocăită, că evanghelicii „pocăiți” își zic, în general. Mă invitase la ei la slujbă și mi-am zis să mă duc. Ea e foarte altruistă, inteligentă, calmă, vorbește mult despre Iisus, mai cunoscusem persoane din cultul ei, la fel de bune și optimiste, și am fost curioasă cum se roagă ei și ce-i face așa de calmi și rădbători. Așadar, am mers ieri la slujba care urma să dureze două ore. Cred că a fost una dintre cele mai ciudate experiențe din viața mea. Serviciul religios de la catolici, ortodocși, presbiterieni, seamănă mult și nu fusese ceva deosebit să merg la acele biserici dar aici a fost ceva între creepy, amuzant și năucitor. Biserica era impecabilă, o clădire cu tot felul de camere și cămeruțe, super curate și moderne. Baia era impecabilă, parcă era de la hotel, acolo se băgaseră bani serioși. Evanghelicii sunt susținuți financiar masiv din străinătate. După Revoluție, se extind în România foarte metodic și persuasiv, profitând în special de sărăcia materială și degringolada spirituală a multor români. La slujbă să fi fost vreo 100 de oameni, unii foarte tineri, unii foarte bătrâni. S-a cântat mult, diverse cântece de slavă pentru biblie și Iisus, au avut invitat un pastor care a ținut o predică si la final a predicat și pastorul lor. Invitatul a predicat într-un mod care m-a făcut să simt că o să râd în hohote, abia m-am abținut. N-am mai văzut așa ceva. Arăta exact ca un hipster de centrul istoric. Slim, freză dată cu gel, mustață și cioc, gura până la urechi, sacou cu nasturi aurii, alunecos și fresh ca un actor. A vorbit vreo jumate de oră, cu toate skillurile deprinse de la cursuri de public speaking. Ziceai că-i la standup comedy, chiar mă gândeam „Frate, ăsta e standupist și face mișto de ăștia, cu predici despre Iisus?” Striga,  șoptea, tresărea, făcea gesturi ample repetitive, fixa lumea cu niște ochi ca de bolnav, râdea singur, mergea ca un roboțel, era show total acolo. La fel m-a uimit și reacția enoriașilor, în special a bătrânelor care îl urmăreau fascinate. Când el zicea anumite cuvinte, de exemplu „Iius ne-a zis să nu ne îngrijorăm de ziua de mâine!”, unii tresăreau brusc și strigau „Amin!” sau „Slăvit fie Domnul”, ziceai că erau în transă. Aveau niște reacții ciudate, maniacale, se rugau într-un mod de parcă îi durea ceva. După predica standupistului, au cântat niște copii despre Biblia pe care ei o cunosc și o iubesc, etc, etc. Apoi, unul dintre copii, un băiat timid de vreo 12 ani, îmbrăcat cu o cămașă albă, a vorbit despre o experiență tragică referitoare la necredință. Apoi am aflat că îl pregăteau să devină pastor. A povestit el despre un tânăr bogătaș care avea o mașină scumpă și un prieten al lui i-a dat o Biblie, dar bogătașul a refuzat s-o citească, spunând că e încă prea tânăr pentru asta. Dar refuzul credinței în Iisus l-a dus la moarte, pentru că a făcut accident, a murit, și iată că a murit necredincios și fără să-l fi cunoscut pe Iisus. M-a șocat să văd că un copil a putut povesti așa ceva. Din tot show-ul, asta mi s-a părut cea mai tâmpită chestie. Să speli creierul copiilor cu așa ceva, cu moarte, cu violență. La final , un alt pastor a predicat, ăsta era chiar decent, nu se circărea, nu vorbea de mașini și morți, dar deja era plictisitor să auzi același și aceleași lucuri, biblie, Iisus, biblie, Iisus, de 2 ore. Senzația cu care am plecat a fost că am asistat la o mare mascaradă, vrăjeală, prosteală, minciună, falsitate. Era prea multă exagerare, prea multă exaltare, am rămas cu impresia că publicul își exagera reacțiile de parcă cineva exigent i-ar fi urmărit și ar fi notat într-un carnețel cât suflet pun ei pentru Iisus iar performerii de la microfon, pe show și vrăjeală maximă. Un fel de: „Știm cu toții că e o minciună, că Iisus e mort, că mestecăm aceeași tocană sleită, de 2000 de ani, dar ne facem numărul și plecăm acasă. Suntem anacronici, penibili, dar asta știm, asta facem.”

Îmi place să cunosc oameni, obiceiuri, să merg în locuri noi, să mănânc mâncăruri din toate țările, sunt pasionată de diversitatea oamenilor. De aceea am și mers la diverse biserici și voi mai merge la altele noi. Cred că oricine are nevoie de momentele lui de spiritualitate, oricât de mici. De la cei ca mine, care aprind o lumânare și se roagă, fiind nereligioși și adepții unei maxime simplități, până la cei care merg la biserică, ascultă pastori, se autoflagelează sau se retrag în asceză, oricine are nevoie de momentul lui cu sursa universală de energie. Îmi pare rău să văd că vin din spate generații întregi cu părinți foarte ocupați și care nu au timp să le facă o educație spirituală decentă. Așa cum îți înveți copilul să se spele pe dinți, să mănânce corect, să utilizeze contraceptive la maturiate, trebuie să-l înveți și meditația, rugăciunea, sau ce crezi că e decent pe latura spirituală. Pentru că altfel ajunge pe mâinile la tot felul de de-ăștia cu biblii, cu exagerări sau o ia cu alcool, droguri, depresii, pentru că e într-o completă degringoladă sufletească. De ce credeți că s-au dezvoltat atât de mult evanghelicii la noi, când, după Revoluție, abia apăreau în peisaj? Pentru că în sinea lui, orice om simte nevoia comunicării cu divinitatea. Și pentru că trăim într-o societate tot mai egoistă, materialistă, sarcastică, iar omul are nevoie să simtă că aparține unei comunități și acolo găsește frați și surori. Nu contează că e o vrăjeală și o spălare pe creier cu Iisus, contează că le creează celor noi impresia că sunt pentru el ca frații și surorile. Nu mai e singur. Câți dintre noi nu suferim de singurătate? Iată cum se poate profita de nesiguranța omului singur, de disperarea celui sărac, de omul care își caută sens. Spune-le celor simpli și needucați o minciună, dar fă-o cu emfază și convingător, și i-ai câștigat de partea ta. Cred că mulți dintre cei care ajung fanatici după Iius și mântuire, simt că se bazează doar pe o iluzie, dar fără asta ar rămâne doar niște ghinioniști ai sorții, niște amărâți care nu s-au născut în locul potrivit și pentru care Moș Crăciun n-a venit niciodată, ca la cei norocoși. E greu de suportat așa ceva. Preferă să aleagă un drog gratuit.

%d blogeri au apreciat: