Infracțiuni pe bandă rulantă

Vineri am fost într-o excursie într-un loc super frumos. Ne-am distrat și ne-am întors foarte veseli în București. Pe la 9 seara, acasă, am deschis laptopul și, ca-n fiecare zi când vreau să văd ceva știri, am intrat pe hotnews. Articol după articol despre o crimă de la Caracal. Ziceai că singurul lucru care se întâmplase în ziua aia era o crimă. La 3 zile de când văzusem cum se curăța peronul după o sinucidere la metrou, echilibrul meu mintal nu avea nevoie de știri cu o crimă. Deci am dat frumos close paginii și mi-am văzut de treabă. Ieri, la fel, Caracal și Caracal. Azi la fel, cică a fost și protest. Și toate fazele asta m-au dus cu gîndul la Colectiv, la fata aruncată în fața metroului, la toate evenimentele oribile ale căror detalii ar trebui să rămână doar la spitale, poliție, procuratură. Nu în ziare, nu la tv, nu în ochii oamenilor. Cum ajung în presă convorbirile de la 112? Cum ajung în presă fotografiile, numele infractorilor sau ale victimelor, poze din casele lor? Ce e bătaia asta de joc? Toacă la știri toate detaliile, toate ororile, îmbolnăvesc de inimă  babele care stau lipite de televizor și nevrozează toți inconștienții care nu ignoră mizeriile astea. Nimeni nu mai are nicio limită, ar trebui amendați știriștii care pun pozele mortului pe muzică de vioară, filmări cu topoare, cuțite, haine însângerate, retrogradați cei care se ocupă de anchetă și dau presei convorbiri de la 112, detalii din dosar, numele celor implicați. Nimeni nu poate opri batjocura asta care se revarsă peste noi? Într-o țară civilizată, o crimă nu ajunge în presă, presa e pentru știri care chiar ne privesc, nu pentru violul și crima din Caracal. Trecând de faptul că doar cine n-are treabă stă zgâit la toate astea, au reușit în 30 de ani, de când a dispărut Ceaușescu de pe ecran și au apărut crima, violul, scandalul, să ne transforme într-o țară de paranoici. Numai rău și rău se mediatizează. Ne-au făcut să credem că trăim în cea mai rea dintre realitățile posibile, să ne temem unii de alții, să ne jignim, să ne pierdem omenia și altruismul.  Încercați să nu mai aveți acces la nicio sursă de știri timp de măcar o săptămână. Veți vedea că trăiți într-o lume frumoasă și veți înțelege cât vă afectaseră toate negativismele și ororile din știri, deși nu v-ați fi imaginat.

În 2015, când a ars Colectivul, eu terminasem de 5 luni tratamentul antidepresiv și urma să încep consilierea psihologică. Așa cum nu ai voie să alergi după ce ai scos ghipsul după o fractură la picior, nici eu nu aveam voie să văd măcar o știre despre Colectiv. Pentru mine, momentul ăla a fost perceput doar din povestirile celor din jur. Colegii mei ajunseseră nevrotici. Șeful povestea că nu mai adormea noaptea și se uita numai la știri, făcuse un fel de obsesie. Unii clienți îmi povesteau că dorm cu lumina aprinsă sau că se sperie și dacă fâșâie perdeaua. Asta a însemnat pentru ei Colectiv. Pentru mine a fost un accident regretabil în carea a ars un club și au murit niște oameni. Eu nu m-am uitat la știri. Pentru rating și pentru bani, nemernicii aia au exagerat până au nevrozat o țară întreagă. Acordați-vă timp pentru voi, pentru ceea ce vă face plăcere și înțelegeți că, din păcate, în România, multe dintre sursele de știri sunt neprofesioniste și viciate. Nu au niciun respect pentru cei care suferă, pentru cei care au murit. Ei nu vă oferă o știre, ei dansează pe cadavre. Altfel, nu s-ar coborî până la nivelul detaliilor din crime sau violuri. În România se întâmplă zilnic o grămadă de lucururi bune, sunt oameni buni care fac gesturi minunate, sunt profesioniști care fac performanță pe domeniul lor. Ar putea fi știri cu ei, lucruri bune în prime time și România ar începe să se schimbe, energia ar fi alta, oamenii ar fi mai veseli și ar căpăta încredere. Dar nu-i așa. De ce?

%d blogeri au apreciat: