Pentru bani

Imaginați-vă cum ar fi să vedeți o reclamă care să fie cam așa: apare un domn în vârstă și zice: „Eu sunt Harel. Când eram copil, am cunoscut suferința. Am fost dus în lagăr cu familia mea. Am văzut oameni torturați, rudele mele au sfârșit în camerele de gazare, credeam că nu voi mai apuca ziua de mâine dar am fost salvat. Mi-am recăpătat libertatea. Acum, când mă plimb prin parc, simt prin păr adierea vântului primăvăratic și sunt fericit. Folosiți șamponul Zefir! Adiere de libertate!”

Un coleg de serviciu ne povestea că în decembrie 1989 era militar. A fost pe punctul să fie trimis la Otopeni, cu acei bieți tineri care au murit, dar comandantul lor nu a vrut să-i lase pentru că a bănuit că se va întâmpla ceva rău. În ce condiții s-a murit la Revoluție! Anul trecut au fost, pe gardul Muzeului Național de Artă, afișe cu numele multor martiri din Revoluție și o scurtă poveste a morții fiecăruia în 1989. Groaznic. Era o suferință, o sărăcie, o deznădejde, încât unii au uitat și de instinct de conservare și de tot și au ieșit în stradă. Au murit la 18, 20 de ani. Nu vreau să mă gândesc ce simt rudele lor când văd reclamă făcută cu subiectul  libertății recâștigate. De fapt, nu vreau să mă gândesc ce simt rudele lor când văd în ce stadiu e țara asta după 30 de ani, dar asta e altă discuție.  Unii suferă și mor într-o conjunctură politică oribilă, alții fac reclame și bani pe seama acelor ani groaznici. E înfiorător să vezi până unde se pot coborî comercianții ca să facă bani. De-asta, dragii mei, eu am ajuns la concluzia că oamenii pur și simplu nu merită să faci măcar un gest de minim sacrificiu de pe urma căruia să beneficieze. Aveam 7 ani la Revoluție și-mi amintesc teroarea din acele zile și cât s-a tras (la noi, la Mangalia, s-a tras de pe mare). Eram șocați, uimiți, speriați, încrezători, paranoici, euforici, un amestec de trăiri care ne pulveriza sufletul și mintea. E un capitol sensibil care trezește emoții puternice pentru mulți dintre cei care am trăit zilele alea. Și vine Cutărescu de la firma X și marșează fix pe emoțiile alea ca să-și facă reclamă. Păi să nu-l ia dracu cu tot cu produsele lui de mercantil ordinar? Să-l ia. Despre cine a apărut în reclamă, pentru mine prea puțin contează. Putea fi vecinul de la 2, putea fi un vânzător de la supermarket, chiar nu mă interesează că domnul Y a luat niște bani ca să facă asta. Cine s-a gândit să facă așa reclamă, e vraiște complet. Unii au sărit cu: „Ce-aveți dom’le, nu are voie omul să spună că a suferit? Sau îl invidiați că a luat bani pe reclamă?” Nu e despre faptul că protagonistul a suferit sau că ia bani, ci despre modul în care s-a gândit campania asta publicitară. Eu, cel puțin, doar asta aduc în discuție acum. Cinismul și disponibilitatea de a face orice pentru a vinde.

Oamenii nu merită sacrifii pentru că, mai devreme sau mai târziu, va fi unul care se va pișa pe toată suferința ta. Urmăream un reportaj despre elevii din noile generații care nu știu nimic despre Revoluția din 1989, pentru ca n-au apucat-o, ceea ce începe cu 19.. pare antic și neinteresant pentru ei și nu vor să știe detalii. Mori la 20 de ani pentru libertate și peste 25, 30 de ani, unii nu dau 2 bani pe suferința ta și că ai luptat ca să le fie și lor mai bine. Ei stau pe telefon și râd de toate tâmpeniile. Fraților, păziți-vă pielea că pe nimeni nu doare de voi și e mai bine să apucați bătrânețea în casa voastră, liniștiți, decât să muriți tineri pentru cauze nobile și apoi toți ariviștii să scoată bani pe seama a ce ați suferit voi. După ce am văzut și reclama asta, am ajuns ferm convinsă că dacă, Doamne ferește, va fi vreo revoluție, război, ceva, primul lucru pe care-l fac va fi să mă ascund bine undeva, nici dacă mai sunt proteste nu cred că mă mai duc. Parcă văd peste vreo 5 ani reclamă: „Pe 10 august 2018 am fost bătuți, am fost alergați de jandarmi, sufocați cu gaze lacrimogene, ne-am luptat pe brânci pentru a alunga despoții asupritori și corupți. Am avut energie să rezistăm. Mâncăm brânză <Văcuța de pe colină>. Mănâncă și tu brânză <Văcuța de pe colină> ca să fii rezistent.” Mercantilismul democrației românești sau despre cum să te caci în sufletul oamenilor. Oricum, ce scriu eu acum, prea puțin contează. Am auzit lume spunând că reclama cu libertatea e frumoasă, că e ca o poveste, e interesantă, etc. Ce vor oamenii să vadă? O poveste frumoasă. Dă-le povești frumoase și îți vor cumpăra produsele. Într-o societate de consum e avantajos să ai o pondere mare de superficiali, pentru că îi convingi ușor cu povești. Chiar dacă sunt povești în care scuipi nonșalant pe suferința unora.

 

%d blogeri au apreciat: