It’s the most wonderful time…

…of the year. Octombrie. Am lângă mine snacksuri liliac și pânză de păianjen luate din Lidl. Raiul (culinar al) halloweeniștilor e la Lidl. Îmi venea să cumpăr în seara asta tooot ce era acolo dar n-aveam cum. Mi-am luat doar snacksuri și paste făinoase cu modele de Halloween. Am fost săptămâna trecută în Jumbo, mi-am luat mască și clame cu tematică, abia aștept 31 octombrie. Când eram eu copil, nu era așa ceva, acum recuperez. Octombrie este the best of the best al anului pentru mine. Începe cu zilele recoltei, ziua mea, zacuști, must, plăcinte cu dovleac, conopiduțe, continuă cu pomi de toate culorile, frunze frumoase plutind peste tot, soare dulce printre pomi arămii, vălătuci de ceață dimineața, și se termină cu Halloween. Prea multe bunătăți într-o singură lună.

foto figurine fursecuri de Halloween
Fotografie de olia danilevich pe Pexels.com

Într-una dintre diminețile trecute am coborât din bloc și, cum traversam bulevardul  mergând către metrou, vedeam cum, printre pomii multicolori pluteau fuioare de ceață ca niște norișori ce se revărsau spre noi. Mi-au dat lacrimile de uimire și încântare. Îmi plac enorm diminețile cețoase de toamnă. Sunt misterioase, răcoroase, au o prospețime, un miros și o tandrețe fascinante. Numai pe afară aș sta zilele astea. Sufăr în birou ca un deținut. Îmi amintesc toamnele în care mergeam la țară, la străbunici. La țară nu poți avea un anotimp preferat pentru că sunt minunate toate 4. Culmea e că, deși sunt născută și crescută la oraș, cele mai frumoase amintiri mi-au rămas zilele petrecute la țară și a locui la țară, mi se pare de vis. Iar toamna, cu toate bunătățile, cu toate culorile, cu liniștea care precede veseliei și agitației din vara, cu primul foc la sobă și cu ceața ei fascinantă, e minunată la țară. Îmi place ceața pentru că limitează vizibilitatea și reduce multitudinea de stimuli, e liniștitoare, te întoarce cumva spre tine, în loc să te țină constant conectat la miile de detalii din afara ta, pe care le zărești până departe, în mod normal. La mine, la mare, era des ceață și mă fascina acea întoarcere spre mine, când în afara mea nu mai vedeam uneori nici la 3 metri în jur. Am mers într-o dimineață la plajă pe ceață și abia vedeam malul mării, câțiva metri din mare zăream, era ca și cum lumea s-ar fi închis în jurul nostru. Îmi mai place ceața pentru că este atât de nepalpabilă, de fluidă, și totuși atât de prezentă. N-o poți strânge în pumn, nu te lovești de ea, dar acoperă tot. Și când se ridică, dispare rapid, ca și cum n-ar fi fost, deși ai fi crezut că poate dura oricât. Eu văd latura ei romantică, dar mă izbesc și de cea neplăcută, reține smogul la sol și menține ude rufele spălate.

Revin la octombrie. Mai e doar o săptămână. Apoi vine cumplitul noiembrie și deja încerc să găsesc soluția ca să fie mai bine, tot fac planuri și calculez. Cum se schimbă ora și mai scade și ziua, vine nevroza peste mine ca taifunul, îmi mătură toata veselia și orice urmă de zen. De-asta mă bucur de octombrie ca de o rudă mult iubită ce va pleca peste mări și țări. Grea despărțire. Dar până atunci mai e o săptămână. Timp în care mă voi lupta cu mine să nu cumpăr toate halloweenismele din magazine, ca să nu ajung la faliment. Sunt fascinată de sărbătoarea asta, pur și simplu. E un mix din multe lucruri care-mi plac prea tare. Iubesc balurile mascate sau orice fel de eveniment care include măști, sunt tanatofilă, mie dacă mi-ai zis „cimitir” și „sicriu”, deja mi-ai captat atenția. Iubesc portocaliul și-mi plac dovlecii de nu mai pot, îmi plac fantomele, sunt drăgălașe, haioase, Halloweenul este o combinație între amuzant, distractiv, creepy și plin de culoare. Primul meu Halloween e de neuitat, era 2012 și m-am mascat în moarte, la serviciu, aveam și coasă, și pelerină neagră, și mască craniu, am surprins colegii și clienții, unii s-au amuzat, dar alții chiar s-au speriat tare. Nu pot înțelege cum i-a putut speria așa tare o părere de moarte, de 1,57 metri, a fost uimitor pentru mine. Cea mai tare fază a fost cum cel mai timid client, un tip sfrijit, timid, bonom, care mereu ne arăta iconițe de pe la ce mănăstiri a fost și vorbea aproape șoptit, când m-a văzut moarte în fața lui, mi-a zis hotărât „Dă-ți masca jos să văd cine ești, sau te bat! Te bat, să mor io!” iar colegul Gigi duru, un motociclist sexy, gagicar și mereu plin de curaj, era să leșine când m-a văzut apărând cu coasa, i s-a făcut rău. Nu știi niciodată ce zace în om. Ce departe e 2012 și ce frumos era atunci…

Octombrie e un prea-plin de frumusețe și fac tot posibilul să găsesc măcar câte ceva frumos și la noiembrie pentru că e păcat să nu cauți frumosul în orice experiență, în orice situație, când viața e atât de scurtă și nu merită irosită. Mă bucur pentru că ninge, pentru că plouă, pentru că e soare, burniță sau ceață. Într-o zi toate astea vor rămâne altora iar mie, nimic. De-asta fiecare dintre noi trebuie să conștientizeze că e de-a dreptul păcat să nu te bucuri de fieare zi din viața ta și dacă în afara ta nu-i totul frumos mereu, să construiești cât poți tu, măcar un pic, cu un gând optimist, o glumă, o plimbare în parc, ca să te bucuri de ceva.

%d blogeri au apreciat: