Crăciunul nostru

Azi am citit pe fb o urare atipică: „Crăciun fericit acelora dintre voi care sunteți în relații dificile cu familia. Acelora care n-au pe cineva drag alături, în Ajun de Crăciun. Acelora care suferă din cauza unor despărțiri sau care se află în locuri periculoase. E super dacă veți prinde cu bine ziua de mâine.”

Când am început să scriu articolul, era liniște, apoi au început vecinii de jos să se bată, să țipe, și s-a terminat toată liniștea. Am dat colindele mele mai tare ca să nu-i mai aud și mă gândesc că mai bine să fii singur, decât să ai un partener care să urle la tine cum urlă acum vecinul la nevastă-sa și ea la el. Serile de Ajun nu sunt ca în reclamele la condimente pentru sarmale, Colebil sau telefonie mobilă.  Sau sunt așa în prea puține case. Când eram acasă, mama făcea scandal în ajunul absolut oricărei sărbători. Mereu ceartă, mereu țipete. Până când n-am început să petrec sărbătorile la București, eu n-am știut ce-i liniștea în Sâmbăta Paștelui sau în Ajun de Crăciun. Nu-i ușoară singurătatea, dar nici să ai alături oameni care nu-ți respectă liniștea și nu mențin armonia măcar de sărbători, nu-i ușor. De-asta, asemeni celei care făcea azi urarea atipică, eu mă gândesc acum la cei care nu petrec ca în reclame și ca-n filmele cu familii americane fericite.

Toți îți zic urarea aia cu „alături de cei dragi”. Suntem o gămadă de oameni singuri și la noi nu se gândește nimeni. Am avut un alt blog, din 2010 până în 2015, am petrecut în 2012 un Crăciun tot singură-singură, am scris despre asta pe blog și a doua zi m-am pomenit cu un mail, de la un cititor: „Am citit articolul tău de aseară. Îți doresc sărbători fericite, alături de cei dragi.” Am rămas mască. Pe bune, chiar sunt oameni singuri de sărbători, nu glumeam. Cred că până mor, fiecare Ajun de Crăciun pentru mine va fi la fel ce cel de acum. M-am obișnuit cu singurătatea cum se obișnuiește cu proteza un pacient cu amputare. Nu zic că-i ușor, dar măcar aș vrea să-i pese cuiva că și oamenii singuri au Crăciun. Și cei care stau în canale știu când e 24 decembrie. Și oamenii din spitale, și copiii din orfelinatele sărace în care nici măcar nu vine Moș Crăciun, și copiii acelor familii care n-au bunul simț să facă doar câți copii își permit și dârdâie câte 9 într-o cameră, cu o oală de cartofi pe masă. Sărbătoarea asta nu e doar pentru cei care se adună veseli câte 10 la o masă cu socri, nași, frați, copii, își pasează de la unul la altul platoul de salată de boeuf, piftia, sticlele cu vin și suc și nu-și mai dau rând la vorbă, lângă un brad gătit. Nu doar ei există pe lume. Într-adevăr, ei sunt etalonul fericirii, pe ei îi vezi în reclame, în filme, în reviste. Veșnica imagine de fericire diareică a familiștilor ne biciuiește de peste tot, pe cei singuri. Noi suntem cetățenii de mâna a doua. Sterpii, „burlacii curvari” și „femeile singure egoiste și ușuratice”, ăștia care n-am înțeles rostul omului pe lume și nu ne-a binecuvântat Dumnezeu cu familie și copii (din cauza noastră o să rămână Mega fără casieri și Dedeman fără lucrători comerciali care pun marfa pe raft, vai, ce pierdere). Dar stai, ce zic eu aici? Deja rămân fără casieri și lucrători comerciali. Ce tristețe, n-am făcut un copil pe care să-l văd devenit o rotiță din sistem, ca mine!

Crăciunul oamenilor singuri, bolnavi, triști, muribunzi, părăsiți, despre el scriu eu azi. Eu am 37 de ani și stau într-o casă frumoasă, mănânc bomboane, e cald și scriu. Alții sunt bătrâni, pentru ei s-au terminat tinerețea, frumusețea, n-au căldură, au puțină mâncare și le e foarte greu. Părinții mei încă trăiesc, dar alții nu mai au părinți sau nu mai au copii. E Ajun de Crăciun și pentru femeile care ies pe marginea drumului ca să facă prostituția, și pentru copiii care sunt târâți prin metrou totă ziua de părinții denaturați, ca să cânte colinde și să cerșească (iar inconștienții mențin exploatarea lor, dându-le bani). Câte familii cu viața ca a celor din reclame știți voi?

Pentru mine se termină cel mai greu an din câți am trăit. Mă uit în urmă, de la Revelionul mizerabil pe care l-am avut, și până acum, și parcă am îmbătrânit cu 10 ani. Faptul că încă trăiesc și că nu am făcut depresie după tot ce mi s-a întâmplat în 2019, e motivul meu de bucurie. La cei care au suferit anul ăsta, ca mine, mă gândesc acum. Și pentru noi vine Crăciunul, nu doar pentru cei care au daruri mari sub un brad cu decorațiuni scumpe. Nu știu dacă sunteți fericiți, nici măcar nu-i obligatoriu să fii fericit doar pentru că e 24 decembrie. Vă doresc să aveți în primul rând liniște iar dacă nu-i și fericire, nu-i nimic. Fericirea e must have doar în cărțile speakerilor motivaționali slabi, pe care nu trebuie să dăm nici 2 bani. Da, nici eu nu sunt fericită, nu sunt alături de nimeni drag, sunt singură, toată ziua mi-a fost rău, mi-a fost greață, m-au durut capul și burta. Pentru cei care nu dau pe-afară de fericire și magie în Ajun de Crăciun, pentru cei care n-au brad împodobit, familie și mese îmbelșugate, cele mai bune gânduri ale mele!

 

 

%d blogeri au apreciat: