La știrile de seară

La mulți ani, dragii mei cititori! Vă doresc un an fantastic.

Încep anul cu un articol care, vrând-nevrând, va fi unul amuzant (cred).

Având în vedere ce Revelion sub orice critică am avut anul trecut, mi-am zis că anul ăsta clar fac Revelionul singură. Nu suportam nici gândul că va fi picior de om lângă mine la miezul nopții. Am fost în IOR la artificii, m-am întors acasă, m-am culcat. Pe 1 ianuarie, concertul de la Viena, plimbare în parc, lucruri banale. Seara am zis: „Hai să mă uit și eu la ceva știri, să văd cum au făcut revelioanele unii, alții, ce s-a mai întâmplat.” Am dat pe Digi24, o femeie prezenta jurnalul, mai dădeam pe la posturi de muzică, mai stăteam pe net și tot mutând eu așa posturile la tv, am rămas până la urmă pe Digi și trebăluiam prin casă. La 9 seara a început încă o serie de știri, adică aceleași, dar cu alt prezentator. Un tip drăguț, dar drăguț tare de tot. Eu, care nu prea mă uit la tv (pentru că numai de tv n-am chef și timp după 9 ore petrecute la serviciu) logic că habar nu am cine sunt oamenii ăștia și am zis: „O, dar cine este acest domn? Hai, că poate se prezintă la final sau îi mai scriu ăștia numele pe parcurs.” Iar am văzut artificiile din toată lumea, bețivii din centrul istoric, concertele din toată țara, petardații de la Urgență, etc, etc. S-au terminat știrile, tot nu am aflat cine e omul. Zic: „Mă mai uit și la 10, că tot el va fi.” Numai bine că iar am dat pe muzică, a trecut de 22.00 și am ratat începutul știrilor. Am dat pe Digi, iar revelionarii, artificiile, petardații, dar eu tot n-am aflat cine era bunăciunea de om. La 23:00 am fost pe fază. Cătălin Nunu se numește domnul cel drăguț. M-am uitat încă o dată la fix aceleași reportaje, pentru că mi-a plăcut cum le prezenta. L-am google-it, am aflat una-alta.

A doua zi a venit la mine Alexandra, buna mea prietenă, pentru că făcusem la Revelion un tort și, cum nu mă puteam lupta singură cu el, i-am lansat o invitație să-l terminăm. Pe la 20:00 am pus masa în bucătărie și lăsasem în camera mea tv-ul pe Digi. M-am dus în cameră să iau ceva și începuseră știrile.  Am strigat la Alexandra: „Vino să vezi ceva!”  A venit repede și i-am zis: „Uite, tipul ăsta mi se pare foarte mișto.” A zis și ea că așa e, eu nu m-am mai desprins de la tv,  a venit și ea cu farfuria cu tort și numai la știri la Digi a fost tv-ul până a plecat. Când era reportajul, luam sonorul și stăteam de vorbă. Când prezenta domnul cel drăguț, ne uitam. Alexandra zicea: „Da’ stai, să vedem și știrea!” Eu: „Nu ne interesează știrea. Ce-mi pasă mie că au făcut accident ăia cu salvarea, că vine încălzirea globală, că au luat unii foc de la artificii? Eu mă uit la bunăciune, nu la știre.” Și, de la asta, am pornit o discuție cum avem noi deseori. Eu, cu interminabilele mele procese de conștiință că, de la o vreme, toți bărbații care mi se par atrăgători, au vârstă mai mică decât mine. Îi ziceam că sunt o babă pedofilă și că mi-a rămas doar să mor. Ea: „Stai așa, că dacă tu ai 37 și omul ăsta are 32,  nu ești o babă pedofilă. Ce naiba? Doar 5 ani diferență. Pedofil ești dacă îți plac copiii.” Eu: „Da, dar am văzut azi în metrou un băiat așa de frumos, băi, dar așa de frumos era, cred că avea 17 ani. Tot restul vieții mele o să mi-l petrec admirând bărbați la care nu am nicio șansă? Când aveam 15 ani, numai la de-ăia de 40 de ani mă uitam, frate!” Ea mă întreba dacă totuși, nu mi-a plăcut în ultima vreme niciun bărbat, dar absolut niciun bărbat de vârsta mea. I-am zis că da, dar ce mă fac, că în România unii bărbați nu se îngrijesc și, la 40 de ani, mulți dintre ei sunt distruși de fumat, sedentarism și băutură. Ce să fac eu cu un decrepit? Alexandra e foarte ambițioasă și mereu încearcă să-mi demonstreze că n-am dreptate cu anumite supoziții ale mele. Ne-am tot contrazis, ne mai uitam la tv între timp și îi ziceam: „Uiteee, drăgălășenia asta de om e din Odorheiu Secuiesc, oameni educați, oameni decenți, nu  e sudist! O să mor singură pentru că am ales să stau în București, așa plătesc pentru prostia de a fi venit aici!” Din vorbă în vorbă, am ajuns la teroarea petardelor și la cât de distruși sunt cei care le folosesc. S-a gândit un pic Alexandra și mi-a zis pe un ton înțelept: „Nu poți să știi cum e omul dacă îl vezi doar la televizor. Poate că și tipul ăsta, după ce iese din emisie, merge și dă pe străzi cu petarde.”

Până a plecat, am tot discutat la modul ăsta, eu făcând haz de necaz și ea încercând să mă convingă că mă înșel în unele privințe. De ziua mea (eu, fana Halloweenului) am primit cadou o fantomă de pluș, zâmbitoare și dolofană, stăteam aseară cu ea în brațe și tot ziceam foarte entuziastă către tv: „Cââât ești de cuuute, ceee drăguuuuț!” și Alexandra mi-a zis că eram foarte amuzantă pentru că toate știrile erau cu accidente, incendii în Australia, atentat, crimă, și eu debordam de bucurie. Asta e din seria „Nu contează ce aflăm la știri, contează cine le prezintă.”

Cât am scris, am avut și tv-ul deschis, e tot pe tura de noapte simpaticul jurnalist și mă gândesc că, oricât de ciudat și neinteresant ar părea ceea ce povestesc aici, e unul dintre cele mai frumoase moduri în care am început un an și e excepțional, comparativ cu începutul lui 2019 (mi-e frică să-mi amintesc). E bine să fii în concediu și să mai ai timp și de uitat la televizor. Atât de puține lucruri frumoase și bune sunt pe lume, încât și să vezi un domn simpatic prezentând știri, poate adăuga un plus care să echilibreze minusurile care uneori se tot adaugă.

Un gând despre „La știrile de seară

Comentariile sunt închise

%d blogeri au apreciat: