La muzeul CFR

Mi-am propus ca în fiecare weekend să merg la câte un muzeu. Bucureștiul e plin de muzee interesante și e păcat să nu le vedem. Din seria „Ce-am fost și ce-am ajuns”, am ales azi muzeul CFR.

Intrarea este la peronul 14 al Gării de Nord și biletul costă 4 lei. Cum am intrat, aspectul și mirosul de vechi m-au împresurat. Am un simț  al mirosului foarte ascuțit și simțeam că o să vomit. Alții, în locul meu, ar fi zis „Miroase așa, un pic…”. Tot spațiul este prost întreținut, cu aspect prăfuit și nici măcar ceaușist, de-a dreptul gheorghiudejist. Evident că m-a întâmpinat o doamnă bugetar style, dar amabilă. Eram doar eu și supraveghetorii. Din cauză că sunt profund atehnică (dacă m-ați fi văzut vreodată vorbind cu ingineri, v-ați fi amuzat, fiecare își spunea replica dar nu comunicam), nu mă impresiona ceva din ceea ce vedeam. Bucăți de șină, fragmente de trenuri, diverse componente vechi din oțel masiv, mă gândeam că sigur ăla e un muzeu care place bărbaților. La 5 minute după ce intrasem, a apărut un grup de vreo 30 de elevi de 11, 12 ani, cu profele, și au umplut spațiul ăla care și-așa era unul dintre cele mai mici muzee din câte am văzut. Gălăgie, vorbă, bine că i-a dus repede ghidul din cameră în cameră și am scăpat de ei în 15 minute. Mă uitam la tot ceea ce era expus, inclusiv aparatură telegrafică, telefonică, haine, erau atât de prăfuite, de murdare, încât mă întreb de ce nu s-o fi gândit cineva să le curețe. Știu, e muzeu, totul e vechi, dar restul muzeelor în care am fost aveau exponate curate. După ce m-am uitat la prăfoșenii, bucăți de șine, machete și medalii, telefoane de 100 de ani și mă gândeam că voi pleca rapid, am ajuns într-o sală unde aveau ceva tare frumos. Să vă zic exact cum se numește: diorama demonstrativă a unui traseu feroviar românesc. Este o dioramă foarte mare, cam cât o cameră, cu munți, văi, gări, orașe, multe trenulețe de toate felurile care circulă de colo-colo, prin tunele, pe la munte și câmpie. Au și vagoane miniaturale cu cărbuni, și cu bușteni, până și cu containere de Maersk și asta m-a amuzat pentru că mi-a amintit câte sute de containere Maersk-sealand am văzut când mergeam în facultate cu trenul Constanța-București și plecau din port spre toată țara. Mă tot învârteam în jurul dioramei ca să văd tot ce e acolo până am ajuns la o mică scenă, lângă o gară frumoasă. Pe scenă, personaje mici-mici cu diverse instrumente iar în spatele lor, pe o  pancartă un pic mai mare decât o cutie de chibrituri, scria „Untold”. Râdeam singură. Pentru diorama asta vă recomand muzeul. În 2012 a fost montată. Când mă îndreptam spre ieșire, am văzut că aveau și 2 compartimente de tren în mărime naturală, unul cu clasa I, cu canapele de pluș, iar altul de clasa a doua, cu canapele de lemn, inclusiv cu geamantane (vechi) puse pe suportul de bagaje. Doamna amabilă care m-a primit, mi-a zis că mă și pot plimba cu trenul. În locul ferestrei compartimentului era un monitor cu un clip exact cum ai vedea pe fereastra trenului în mers. Între timp mai veniseră diverse persoane și am intrat mai mulți în compartiment. A venit un domn cu o telecomandă și a spus „Să vedeți un film frumos”. În locul peisajului a început un documentar despre istoria Căilor Ferate Române și a muzeului CFR. Cam jumate de oră a durat și m-a impresionat. Era cu filmări și fotografii vechi, foarte bine făcut. Să-l vezi pe Saligny, să vezi ce oameni au pus umărul ca să facă ceva, cât s-a muncit ca să prospere țara asta, cum s-a inaugurat în 1939 primul muzeu CFR cu regele Carol al II-lea și Mihai, să înțelegi ce a însemnat rețeaua feroviară pentru noi și cum era România când conta pentru cei care conduceau, te impresionează.  Dacă mergeți la muzeu, să le cereți să vedeți acel film.

A fost o vizită începută prost dar terminată bine la muzeul CFR. Păcat că muzeele sunt lăsate cam în paragină. Am fost în 2018 la muzeul Enescu și a fost marea mea dezamăgire. O porcărie. Mai mare jena când vin turiști din toată lumea la festivalul Enescu și văd muzeul sărac, neîntreținut, cu doar vreo 3 camere disponibile din toată frumusețea aia de casă, o atmosferă dezolantă, nimic restaurat, zici că suntem ultimii proști. Așa respectăm noi amintirea celor care au fost mari nume în țara asta și auzim lucruri frumoase despre România datorită lor. Recunosc că muzeul CFR nu e chiar în halul ăla, e mai interesant. Pentru că din fiecare muzeu vă spun despre un exponat surpriză, la muzeul CFR mi-a plăcut ceva în dreptul căruia scria așa: „Macheta vagonetului de la Brad, folosit la începutul sec. al XVI-lea în mine. A fost descoperit la minele Sf. Apostoli, constituind prima mărturie din lume a unui sistem ghidat care are la bază un macaz schimbător.”

După ce vezi tot muzeul, cu tot cu filmul despre CFR, și ieși înapoi în gară, în gara de Nord 2020, ai o senzație despre care nu spun nimic și vă las s-o trăiți, fiecare în felul lui, dacă sunteți curioși.

 

 

%d blogeri au apreciat: