La muzeul Theodor Pallady

Ieri, pe o vreme primăvăratică, schimbătoare, cu soare, nori și vânt, am vizitat încă un muzeu cu (o parte din) personal penibil.

Muzeul este pe Strada Spătarului nr. 22, aproape de Biserica armenească. Am ajuns cam în 15 minute de la metrou Universitate, intrarea costă 10 lei și probabil vă imaginați, la fel ca mine, că este casa care a aparținut lui Pallady. Nu este așa, el doar a locuit acolo o perioadă, regăsindu-se în muzeu și câteva lucări ale lui. În casă avem de fapt colecția de artă a familiei Răuț. Deci vedem acolo în primul rând tablouri, apoi mobilier și antichități. M-a întâmpinat un domn elegant, politicos, am plătit, am văzut ce era expus la parter, apoi am urcat pe o scară frumoasă către etaj. La etaj mă aștepta surpriza. Nu vreau să fiu nepoliticoasă dar n-o pot spune altfel. Două supraveghetoare țațe vorbeau, ca niște fane de România tv, despre coronavirus. Eu mă uitam la niște tablouri superbe din secolele XVIII-XIX și ele își ziceau pe un ton de tacla la colțul blocului „Daaa…păi cică e virus făcut de americani, ca să-i decimeze pe chinezi, da’ uite că a ajuns în toată lumea, ne afectează pe toți. Și nu mai sunt măști, ai văzut că nu mai găsim?” Ca să le opresc, în ideea că poate schimbă subiectul, am întrebat-o pe una dintre ele ceva despre tablouri. Mi-a răspuns pe un ton de învățătoare comunistă care îți zice „Stai jos, lepră! Ai nota 2!” Mi s-a făcut frică, mai ales când am văzut și ce față pusese. Pe bune, era genul ăla de om cu care dacă stai în casă, faci ulcer. Cel mai nasol e că genul ăsta de bugetară nu e doar supraveghetor la muzeu, ci dai de ea în varianta asistentei medicale pe care o chemi să-ți schimbe pansamentul pentru că s-a umplut de sânge și nu vrei să fii casa bacteriilor. Atunci să vezi cum e, când dai de fața aia la spital. La muzeu scapi ușor. Neavând niciun chef să îmi dea mie informații, au continuat să discute, de data asta despre răni. Nu știam cum să dispar mai repede de acolo.

Să trecem la partea frumoasă. Exponatele surpriză. Au la etaj, într-un colț de cameră, lângă fereastră, o lucrare în creion și acuarelă numită „Veneția”. M-a vrăjit. Mai au într-o cameră 3 vitrine cu antichități și găsim acolo o camee mică, nu vă spun provenieța ei dar e scris sub ea și e foarte interesant. De asemenea, vasele romane din sticlă, printre preferatele mele în orice muzeu, datorită structurii lor mate, cu reflexe irizante. Nu știu dacă am stat mai mult de 50 de minute în muzeu, dar e un loc frumos. Dacă credeți că exagerez referitor la personal, iată aici articolul unei doamne care a avut parte de același „tratament” în acest muzeu, în 2015. Data viitoare când mai întâlnesc genul ăsta de atitudine într-un muzeu, o să-i zic persoanei în cauză „Nu vă este un pic jenă? Vă luați salariile din impozitele noastre!” și vă povestesc aici reacția pe care a avut-o.

 

 

%d blogeri au apreciat: