Noroc

De la începutul lui 2020 au început să mă ia prin surprindere tot felul de revelații, au dat mindfullnessul și gândirea pozitivă peste mine fără să fi băgat vreun leu în buzunarele ălora de te învață cum să gândești, cum să respiri, cum să ai sens, de parcă ai fi vreun mega oligofren care nu știe care-s stânga și dreapta. Prin februarie m-am bucurat, pentru prima oară în viața mea, că părinții mei sunt fix acei 2 oameni care m-au adus pe lume, după ani la rând în care aș fi vrut să fie alții. E mult de povestit dar cert e că m-am oprit într-o seară în fața unei vitrine pentru că mă blocase gândul că povestea lor e minunată, e povestea unor tineri curajoși care s-au căsătorit și au făcut un copil în ciuda tuturor. Mereu mi se povestise doar dezastrul care a urmat, dar singură a trebuit să așez, ca într-un puzzle, toate detaliile relatate de rude despre ce a fost înaintea existenței mele și să înțeleg, după 37 de ani, ce bine e să ai în spate povestea unor curajoși care s-au iubit.

Aseară, înainte să adorm, mă gândeam iar la marea mea, la dorul de oraș, pentru că n-am mai fost din septembrie, îmi aminteam iar anii petrecuți acolo. Ani minunați. Și mi-am dat seama de ceva. Eu am avut un noroc uriaș, spre deosebire de alții. M-am născut și mi-am petrecut anii de formare într-un oraș de o boemie și o frumusețe pe care alții probabil că nu le văd în jur o viață întreagă. Marea, orizontul, cerul, liniștea și aerul ăla minunat. Alții au crescut între blocuri gri, în locuri de joacă sărăcăcioase cu leagăne ruginite și pământ bătătorit, în timp ce eu eram pe plajă. În completarea Mangaliei, vacanțele petrecute la Limanu, nopțile în care ne întindeam în iarbă și priveam stelele, cum stăteam vara pe flori de mușețel și ne țineau deasupra solului ca într-o levitație pentru că mușețelul crește des și are tulpini dure, cum mâncam „muzicuță” pepenii aduși cu grămada în căruță, de la bostănărie. Am în spate niște ani cum alții nu vor trăi vreodată. La liceu am plecat la Constanța, alt oraș frumos, păcat că nu-i îngrijit pentru că e de o eleganță și un romantism ca de film. Apoi București. Oricât ar fi de detestabil orașul ăsta, din cauza ghiolbăniei și a nesimțirii multora, e totuși capitală și o capitală oferă ceva. Sunt muzeele, teatrele, evenimentele culturale, concertele, parcuri mari, îngrijite și frumoase, unele cartiere în care e o plăcere să te plimbi iar capul listei la mine e Cotroceni. După toate umbrele gri pe care le simțisem plutind ani la rând peste existența mea, m-am pomenit cu certitudinea că Mangalia-Constanța-București e un parcurs pentru care am toate motivele să-i mulțumesc Domnului. Alții își petrec o viață întreagă într-un sătuc în care bețivii sprijină gardul ruginit al cârciumii, se trăiește pe ajutoare sociale, nu se întâmplă nimic și își ocupă timpul cu te miri ce, ca să nu moară de plictiseală între naștere și momentul decesului oficial. Sau, mai rău de-atât, oameni care se nasc în zone de conflict și până în adolescență le cade casa, le mor rudele, ajung pe străzi, refugiați și mor în vreo barcă în drumul spre o viață mai bună. Ce om norocos sunt, câți oameni cu norocul meu trăiesc pe lumea asta, în țara asta, dar habar nu au, așa cum nu-mi dădusem nici eu seama. Și nu-i vorba în primul rând de ceea ce trăiesc acum, cât de anii rămași în spate, certitudinea unor amintiri atât de frumoase pe care nimeni nu mi le poate lua. Nu te poți baza pe o comoară, nu te poți baza pe un palat, bunurile materiale se pierd într-o secundă, dar amintirile, tot ceea ce am trăit bun, rămân acolo și dau sens vieții noastre. Ne uităm în urmă, facem un rezumat. Cum a fost? A fost bine, anii nu s-au irosit. Avem o singură viață și nu ne putem întoarce în timp să refacem nimic. Nu mă încântă vreo secundă perspectiva îmbătrânirii dar odată cu trecerea timpului descopăr ce înseamnă ani de amintiri frumoase, ani de când cunosc oameni dragi. La 17 ani nu aveam cum să simt toate astea, dar la 37 e o senzație cu o greutate și o valoare pe care doar oamenii maturi o pot experimenta. Asta ne menține în echilibru, în contrabalans cu trecerea tinereții.

 

 

%d blogeri au apreciat: